June 9, 2026

Sportica

Stiri sportive la minut

Surpriză totală! Cine este noul ministru al Apărării în guvernul premierului desemnat Eugen Tomac: „A acceptat”

Surpriză totală! Cine este noul ministru al Apărării în guvernul premierului desemnat Eugen Tomac: „A acceptat”

Eugen Tomac a făcut propunerile pentru noul guvern. Prim ministrul desemnat al României a decis ca al său cabinet să fie format din trei vicepremieri. Propunerea pentru Ministerul Apărării a fost deja acceptată. Cum timpul trece, Tomac trebuie să formeze un nou guvern după plecarea liderului PNL, Ilie Bolojan.

Cine este noul ministru al Apărării în guvernul Eugen Tomac

Premierul desemnat Eugen Tomac a vorbit luni despre guvernul pe care îl propune. Acesta are la îndemână 10 zile din momentul în care a fost nominalizat de președintele Nicușor Dan pentru a cere Parlamentului să fie investit în funcție prin vot. În cursul zilei de luni, 8 iunie, Eugen Tomac a purtat discuții cu PNL, PSD și USR pentru formarea unui nou guvern. În intervenția sa de la Antena 3, Tomac a dezvăluit că Dan Neculăescu a acceptat propunerea pentru a deveni ministru al Apărării Naționale.

„M-am bucurat enorm că am întâlnit foarte mulți oameni care lucrează în companii foarte mari, cu venituri foarte mari în comparație cu ceea ce poate oferi statul, iar mulți dintre ei sunt dispuși să o facă. Vreau trei vicepremieri: ministrul Educației, unul pentru zona economică, plus un vicepremier pentru digitalizare. Eu cred că un ministru al Apărării foarte bun, împreună cu președintele, pot gestiona foarte eficient problemele ce țin de securitate.

Mă bucur foarte mult că actualul ambasador la NATO, Dan Neculăescu, a acceptat invitația mea de a face parte din viitorul Guvern. Este un om care are toată experiența necesară, un diplomat de excepție și înțelege perfect situația de securitate în care se află România”, a declarat Eugen Tomac, la Sinteza Zilei cu Mihai Gâdea.

Cine este Dan Neculăescu, propunerea lui Eugen Tomac pentru Ministerul Apărării

Dan Neculăescu este în prezent ambasadorul României la NATO. Acesta este diplomat de carieră în cadrul Ministerului Afacerilor Externe al României din octombrie 2002, având rangul diplomatic de ambasador. Pe parcursul carierei sale diplomatice, a îndeplinit responsabilități atât în cadrul Ministerului Afacerilor Externe, cât și în serviciul diplomatic extern.

Noul ministru al Apărării a deținut funcții de conducere în MAE român, din postura cărora a contribuit la pregătirea Summiturilor NATO din SUA (Chicago – 2012), Marea Britanie (Newport – 2014) și Polonia (Varșovia – 2016). În perioada ianuarie – noiembrie 2013, a fost responsabil cu planificarea activităților de monitorizare la sediul central din Tbilisi al Misiunii de Monitorizare a Uniunii Europene în Georgia (EUMM).

Între decembrie 2006 și mai 2009, a fost reprezentant permanent adjunct al României la dialogul politico-militar de la Viena (Forumul pentru Cooperare în Domeniul Securității/FSC, Comisia Consultativă „Ceruri Deschise”, Grupul Consultativ Comun/JCG) și la Comitetul de Securitate al OSCE, înființat în anul 2006.

Din mai 2009 până în septembrie 2011, a ocupat funcția de reprezentant permanent adjunct al României pe lângă Agenția Internațională pentru Energie Atomică (AIEA) de la Viena și Comisia Pregătitoare a Organizației Tratatului privind Interzicerea Totală a Experiențelor Nucleare (CTBTO). Din această poziție, a contribuit la pregătirea și exercitarea mandatului României ca vicepreședinte al Consiliului Guvernatorilor AIEA (2009 – 2011), respectiv de președinte al Conferinței Generale a AIEA (septembrie 2011). În același timp, a sprijinit îndeplinirea mandatului României de coordonator la nivelul Agenției de la Viena pentru negocierile cu Secretariatul AIEA și statele membre privind bugetul AIEA pentru perioada 2010 – 2011 și Strategia pe Termen Mediu a AIEA pentru 2012 – 2017.

Ce studii are Dan Neculăescu

Anterior, în perioada martie 2004 – decembrie 2006, a activat ca șef de birou și, ulterior, ca director al Direcției OSCE, Neproliferare și Controlul Armamentelor din cadrul Ministerului Afacerilor Externe. Între 2002 și 2004, a deținut diverse funcții, printre care cea de consilier la Cabinetul Ministrului și secretar III, apoi secretar II, în cadrul Direcției Analiză și Planificare Politică și al Direcției NATO din cadrul Ministerului Afacerilor Externe.

Este absolvent al Facultății de Științe Politice și Administrative a Universității din București și al Facultății de Drept a Universității „Nicolae Titulescu” din București. De asemenea, a absolvit cursurile Academiei Diplomatice a Ministerului Afacerilor Externe al României (2002), ale Academiei Diplomatice din Marea Britanie (2002) și ale Colegiului de Apărare al NATO de la Roma (2003).