June 9, 2026

Sportica

Stiri sportive la minut

Jaqueline Cristian a învins campioana olimpică la primul meci al anului pe iarbă. Românca a pus mâna pe o mică avere

Jaqueline Cristian a învins campioana olimpică la primul meci al anului pe iarbă. Românca a pus mâna pe o mică avere

Jaqueline Cristian (28 de ani) a învins-o pe Qinwen Zheng la turneul WTA 500 de la Queen’s Club și s-a calificat astfel în optimile competiției. Românca s-a impus în două seturi, după o oră şi 34 de minute de joc, iar scorul a fost 6-4, 7-6 (7-4).

Jaqueline Cristian a învins-o pe Qinwen Zheng la Queen’s Club. Cu cine se poate duela în optimi și ce sumă de bani și-a asigurat

Partida dintre Jaqueline Cristian și Qinwen Zheng a fost întreruptă din cauza vremii nefavorabile, însă acest lucru nu a făcut-o pe sportiva noastră să își piardă concentrarea. Românca a câștigat după două seturi destul de strânse și a trecut de campioana olimpică din 2024.

Pentru această performanță, Jaqueline Cristian și-a asigurat o sumă de 28.245 de dolari și 60 de puncte în clasamentul WTA. În optimi, ea ar putea da peste Katie Boulter sau Leylah Fernandez, în timp ce în sferturi s-ar putea duela cu liderul mondial, Elena Rybakina.

Care a fost reacția lui Jaqueline Cristian după ce a învins-o pe chinezoaica Zheng

După ce a învins-o pe Qinwen Zheng, Jaqueline Cristian a ținut să mulțumească tuturor spectatorilor care au așteptat ca ploaia să se oprească și nu au plecat de la teren. „Jaq” a dezvăluit că nu este cel mai plăcut lucru pentru ea să joace pe iarbă, ținând cont că este o suprafață foarte alunecoasă, mai ales după ce plouă, iar ea a suferit o intervenție chirurgicală serioasă la genunchi:

„Ea este o jucătoare foarte bună (n.r. – Zheng), mă așteptam la un meci dificil, mai ales că era primul pe iarbă. Până acum, aveam o relație de iubire-ură pentru suprafață de iarbă, de aceea înseamnă foarte mult pentru mine acest meci. Este foarte important să spun asta, că vă mulțumesc foarte mult că ați stat astăzi aici. Nu a fost o zi ușoară pentru nimeni. Eu sunt la teren de la 9 dimineața și mă rugam că ploaia se va termina și ne vom putea bucura de meci.

Înseamnă totul pentru mine să câștig acest meci în fața voastră. M-am simțit foarte bine astăzi pe teren și abia aștept să vă văd și în turul următor. Mă bucur foarte mult că am reușit să câștig partida în doar două seturi. Nu e foarte plăcut să joci pe iarbă când plouă. La antrenamente m-am simțit ok, dar nu e niciodată plăcut să joc pe suprafața asta pentru că am avut o operație serioasă la genunchi, sunt puțin speriată, dar victoria asta mi-a dat încrederea”, a declarat după meci Jaqueline.