July 25, 2026

Sportica

Stiri sportive la minut

Starul Sarah Bouktit, evoluţie monstruoasă cu CSM Bucureşti: „Ne-am făcut meciul uşor! Acolo s-a făcut diferenţa” Ce spune antrenorul lui Metz

Starul Sarah Bouktit, evoluţie monstruoasă cu CSM Bucureşti: „Ne-am făcut meciul uşor! Acolo s-a făcut diferenţa” Ce spune antrenorul lui Metz

CSM Bucureşti a fost surclasată de Gyor în semifinalele Ligii Campionilor de Metz. „Tigroaicele” au pierdut cu 27-32 la capătul unui meci dominat de franţuzoaice, care vor evolua pentru prima dată în finala Champions League.

Sarah Bouktit, cea mai bună jucătoare din CSM – Metz 27-32: „Exact aşa cum ne-am aşteptat”

Sarah Bouktit, pivotul în vârstă de 23 de ani al franţuzoaicelor, a marcat opt goluri din opt aruncări, fiind cea mai bună marcatoare a primei semifinale. La final, handbalista a spus că Metz şi-a făcut meciul uşor pentru că totul s-a desfăşurat conform planului:

„A fost un meci enorm, exact așa cum l-am pregătit și cum ne-am așteptat, o provocare fizică uriașă, dar ne-am făcut misiunea ușoară pentru că eram pregătite. Pentru toate compartimentele de joc știam ce aveau de gând să facă și muncisem bine pentru asta. Prin urmare a fost un meci foarte greu, exact cum ne-am imaginat, dar noi am răspuns prezent.

În apărare s-a făcut diferenţa. Cred că am fost foarte, foarte bune în apărare și am avut o Johanna Bundsen excelentă în poartă, care a avut intervențiile necesare la momentele potrivite, chiar pe tot parcursul meciului, ca să fiu sinceră. Așa că eu consider că cheia jocului – de fapt, cheia victoriei – rămâne apărarea, orice ar fi. Și apoi, ofensiv nu prea am avut aruncări ratate. Am găsit soluții destul de clare, așa că aș zice că am fost destul de bune cam peste tot.

Vrem să câștigăm. Vrem să câștigăm finala. Am spus-o de la început: vrem să câștigăm Liga Campionilor. Acest parcurs a trecut printr-o victorie astăzi. E prima dată, suntem foarte, foarte, foarte fericite, dar nu ne oprim aici și vrem să obținem o finală… adică, o victorie”, a spus Sarah Bouktit.

Mayonnade, mândru după prima calificare în finală pentru Metz

Antrenorul franţuzoaicelor, Emmanuel Mayonnade, a declarat că are un mare respect pentru CSM Bucureşti şi se bucură că echipa sa va juca prima finală din istorie, după ce anul trecut a ratat dramatic calificarea în ultimul act în dauna celor de la Odense:

„În primul rând, aș dori să spun că avem un respect imens pentru CSM, pentru jucătoarele lor, pentru fani și pentru antrenori. Sunt pur și simplu uimitoare, a fost un meci greu pentru noi. Nu știu ce să spun… am fost foarte triști sezonul trecut când am pierdut semifinala împotriva celor de la Odense.

Eram în avantaj după 45 de minute și aproape la fel s-a întâmplat și în seara asta, așa că, desigur, ne-a fost teamă până la final. Dar de-a lungul întregului sezon am schimbat unele detalii, poate pentru a fi mai pregătiți pentru seara asta. Nu știu, desigur, dacă din această cauză am câștigat, dar fetele au făcut o treabă bună. Am încercat să pregătim meciul în modul cel bun. După cum am mai spus, nu poți juca finala unui Final Four dacă nu dai totul. În seara asta au făcut-o, așa că felicitări jucătoarelor”, a spus Mayonnade la final.

  • 23 de ani are Sarah Bouktit
  • 8 goluri din 8 aruncări a avut pivotul lui Metz