Nuno Campos, noul antrenor al lui Dinamo! Prima reacție a lui Andrei Nicolescu: „Știe dimensiunile clubului”. Exclusiv
După despărțirea de croatul Zeljko Kopic, Dinamo va continua să mizeze pe antrenori străini. Pe modelul Universității Craiova, „câinii roșii” vor pune un portughez pe banca tehnică. Nuno Campos (51 de ani) s-a înțeles cu Dinamo și va fi prezentat oficial joi, 11 iunie.
Nuno Campos este noul antrenor al lui Dinamo. Pe ce perioadă a semnat contractul
După ce a impresionat în Ungaria, la Zalaegerszeg, Nuno Campos a intrat pe radarul lui Dinamo, iar bucureștenii s-au mișcat extrem de repede. FANATIK a aflat că portughezul s-a înțeles cu „câinii roșii” și urmează să fie prezentat oficial în ziua în care începe Campionatul Mondial, mai exact joi, pe 11 iunie. Contractul său va fi valabil până în 2028.
Lusitanul nu va veni singur la București, ci își va aduce propriul staff la Dinamo, format din doi antrenori secunzi și un preparator fizic. În ceea ce privește antrenorul de portari, Dinamo și Nuno Campos se află în discuții. Portughezul are o propunere, însă și Dinamo a venit cu o opțiune. Cele două părți vor discuta în zilele următoare și vor lua o decizie în ceea ce privește acest post.
De-a lungul carierei sale, Campos nu a acumulat foarte multă experiență ca antrenor principal, însă a fost secundul lui Paulo Fonseca, alături de care a mers la echipe importante precum Porto, Braga sau Șahtior Donețk. Aflată în prima ligă a Ungariei de șapte ani, Zalaegerszegi nu a reușit niciodată să obțină o clasare atât de bună ca cea din actualul sezon. De la revenirea pe prima scenă a fotbalului maghiar, cea mai bună clasare a fost locul 7, însă în general campioana din sezonul 2001/2002 a terminat pe locurile 8-10. În această stagiune, Nuno Campos a reușit să obțină locul 5 în campionatul Ungariei și s-a clasat la doar 5 puncte de locurile de cupele europene.
Care a fost prima reacție a lui Andrei Nicolescu după ce Dinamo s-a înțeles cu Nuno Campos
Așa cum era de așteptat, după două calificări consecutive în play-off și după barajul de cupele europene disputat în acest an, Dinamo are ca obiectiv în următoarea stagiune clasarea pe podium. „Câinii roșii” nu mai vor încă un an fără cupe europene, iar Andrei Nicolescu a oferit o primă reacție pentru FANATIK despre Nuno Campos și obiectivele sale:
„Da, am semnat cu Nuno Campos. Știe dimensiunile clubului și pretențiile noastre. Ne-am asumat împreună obiectivele pentru sezonul următor, care este clasarea echipei pe locurile 1-3”, a declarat Andrei Nicolescu, președintele lui Dinamo, în exclusivitate pentru FANATIK.
Cine este Nuno Campos și cum arată CV-ul său
Nuno Campos s-a retras din cariera de jucător încă din 2005 și și-a început imediat aventura în antrenorat. El a devenit rapid secundul lui Paulo Fonseca, alături de care a mers la o mulțime de echipe. Campos a început alături de actualul antrenor de la Lyon la echipa de tineret a lui Estrela Amadora, după care au urmat Dezembro, Odivelas, Pinhalnovense, Desportivo Aves, Pacos Ferreira, Porto, Braga și Șahtior Donețk.
Cei doi au luat-o pe drumuri diferite după experiența din Ucraina, iar Campos a mers la AS Roma, ca antrenor secund a lui Renato Paiva. După 44 de meciuri alături de formația italiană, Campos și-a început aventura pe cont propriu, însă rezultatele nu au fost cele așteptate. Ca antrenor principal, Campos a trecut pe la Santa Clara, Tonadela și Flamengo U20, însă fără rezultate foarte bune. Prima sa experiență cu adevărat reușită a fost în Ungaria, iar acum a primit șansa de a încerca să o ducă pe Dinamo în cupele europene după foarte muți ani de absență.
- 9 trofee are Nuno Campos în palmares, toate câștigate ca antrenor secund
- 39 de meciuri a stat Nuno Campos pe banca maghiarilor de la Zalaegerszeg, timp în care a reușit o medie de 1,62 puncte pe meci.
