June 6, 2026

Sportica

Stiri sportive la minut

Lecția teribilă de viață a familiei Popescu: de la autogolul cu Sănătatea Cluj și lacrimile soției la TV, până la îngerul salvator al Universității Craiova din semifinala și finala Cupei României

Lecția teribilă de viață a familiei Popescu: de la autogolul cu Sănătatea Cluj și lacrimile soției la TV, până la îngerul salvator al Universității Craiova din semifinala și finala Cupei României

Laurențiu Popescu (29 de ani) a fost decisiv în semifinala și finala Cupei României Betano. Portarul Universității Craiova a fost îngerul păzitor al Olteniei în meciurile cu Dinamo și U Cluj, după ce a adus victoria echipei sale în urma loviturilor de departajare. În urmă cu jumătate de an, soția sa apărea cuprinsă de lacrimi pe micile ecrane după ce Popescu primise gol în meciul cu Sănătatea Cluj, echipă din Liga a III-a a României.

Laurențiu Popescu, pasărea Phoenix din Bănie! Cum a renăscut portarul Craiovei după o perioadă horror a carierei

Laurențiu Popescu a fost portarul titular al Universității Craiova din ultimele două sezoane, însă odată cu venirea lui Mirel Rădoi el a devenit rezervă. Antrenorul l-a preferat pe ucraineanul Isenko, iar portarul român în vârstă de 29 de ani nu a mai reușit să prindă poarta prea des.

După o lungă perioadă de inactivitate, el a primit șansa să apere în meciul din prima etapă a Cupei României Betano, împotriva celor de la Sănătatea Cluj, echipă ce evoluează în Liga a III-a din România, și a primit gol chiar înainte de pauză, după ce Stevanovic și-a băgat mingea în propria poartă. Aflată în tribune, Alexandra Popescu, soția lui Laurențiu Popescu, a fost surprinsă de camerele de filmat izbucnind în plâns. Ulterior, ea a dezvăluit că emoțiile i-au scăpat de sub control atunci când soțul său a revenit după o perioadă lungă și a primit gol: „Eu nu am ştiut că a fost autogol… Chiar şi aşa, e deranjat să-şi vezi soţul că ia gol, mai ales că a fost o perioadă destul de grea pentru noi. Mă bucuram să termine meciul fără să ia gol. Mă bucur că au câştigat”, a declarat ea, conform as.ro.

A adus Cupa României la Craiova cu verigheta pe deget

Miercuri seară, finala Cupei României Betano dintre U Cluj și Universitatea Craiova s-a terminat 0-0 atât după 90 de minute, cât și după cele două reprize suplimentare. Presiunea a început să apară, iar fotbaliștii celor două echipe au început să înscrie goluri de la punctul cu var unul după altul.

Ambele echipe și-au terminat seria de 5 execuții fără greșeală, iar Popescu a fost providențial în jocul „golul și ratarea”. Portarul Craiovei i-a apărat execuția lui Iulian Cristea, deși nu a fost una slabă, și a adus primul trofeu din acest sezon la Craiova. El a reușit această performanță purtând verigheta pe deget, semn al iubirii uriașe dintre el și Alexandra.

De la rezervă la Craiova, la variantă pentru echipa națională a României

În contextul incertitudinii din poarta României după „sperietura” lui Ionuț Radu, regretatul Mircea Lucescu a acționat rapid și l-a adus la lot pe Laurențiu Popescu. Chiar dacă portarul lui Celta Vigo a reușit în cele din urmă să vină la lot și să apere fără probleme, Popescu a rămas în lot și a făcut deplasările cu naționala la Istanbul și în Slovacia.

Chiar dacă nu a fost folosit, progresul său este unul uriaș, ținând cont că în urmă cu jumătate de an era rezervă la Universitatea Craiova: „Este un sentiment foarte frumos. Ne doream foarte mult acest trofeu, este și prima mea finală din teren și ne doream să câștigăm acest meci. Nu se termină aici, duminică trebuie să fie la fel și va fi foarte greu. Mă bucur că într-un final am ghicit, mă bucur că am câștigat. Ne dorim foarte mult și campionatul, vrem să fie eventul nostru. Sperăm ca publicul să fie la fel ca în această seară și duminică”, a declarat Laurențiu Popescu imediat după ce a câștigat Cupa României alături de olteni, conform Prima Sport.