October 15, 2026

Sportica

Stiri sportive la minut

Horia Ivanovici, entuziasmat de spectacolul de la U Cluj – Rapid 3-4: ”Un meci ca un foc de artificii de Revelion”. Propune un titular la națională

Horia Ivanovici, entuziasmat de spectacolul de la U Cluj – Rapid 3-4: ”Un meci ca un foc de artificii de Revelion”. Propune un titular la națională

A fost un adevărat spectacol în partida U Cluj – Rapid 3-4, care a închis etapa a 11-a a SuperLigii, iar Horia Ivanovici s-a întrecut în epitete la adresa celor două formații. Mai mult, el i-a cerut public selecționerului Gică Hagi să-l titularizeze pe Olimpiu Moruțan în următoarele jocuri ale ”tricolorilor”.

Horia Ivanovici, dat pe spate de U Cluj – Rapid 3-4

În cea mai recentă ediție a emisiunii FANATIK SUPERLIGA, Horia Ivanovici nu și-a putut ascunde bucuria care i-a trezit-o întâlnirea de pe Cluj Arena și le-a mulțumit celor două formații pentru spectacolul superb pe care l-au oferit.

”Abia așteptam să vorbesc despre meciul de aseară, parcă vorbesc despre o amandină, despre o savarină. Așa poftă am să vorbesc despre meciul de aseară. U Cluj – Rapid 3-4, un meci ca un foc de artificii de Revelion, cu maestru de ceremonii Olimpiu Moruțan. Fix așa a fost meciul, ca un foc de artificii la Burj Al Arab. O splendoare de meci. Mi-a părut rău că s-a terminat partida.

De mult nu am mai văzut un fotbal nu doar spectaculos, cu două echipe foarte bune care au dat totul pe teren. Am văzut de toate, dorință, agresivitate, dedicare totală, execuții, jucători buni, goluri spectaculoase. Evident și gafe, pentru că până la urmă ăsta este fotbalul. Dar, peste toate, un foc de artificii. Mulțumim U Cluj! Mulțumim Rapid!”, a spus Horia Ivanovici.

Horia Ivanovici l-a cerut titular la națională pe Moruțan

Unul dintre cei mai buni jucători de pe teren a fost Olimpiu Moruțan, autor a trei pase de gol în victoria Rapidului, iar Horia Ivanovici i-a cerut lui Gică Hagi ca mijlocașul din Giulești să fie titular în următoarele meciuri ale naționalei României din Liga Națiunilor. ”Eu vă spun că din ce am văzut în cele patru partide ale naționalei aș începe cu Moruțan titular. Și nu doar pentru că ieri a dat trei pase de gol și a pictat, dar de la meci la meci joacă tot mai bine și este printre foarte puținii jucători inventivi. Noi nu avem jucători inventivi.

Cred că problema numărul unu pentru Hagi în aceste patru meciuri a fost că linia de mijloc a arătat foarte rău. Îl văd titular în prima partidă cu Polonia. Pictează, dă niște pase din alea de zici că e Ronnie O’Sullivan cu tacul în zilele bune. Perfecțiune.

Eu, Horia Ivanovici, îi cer public lui Gică Hagi să înceapă titular cu Moruțan partida împotriva Poloniei. Eu nu sunt cu din astea să nu-i facem echipa lui Gică Hagi. Ba da, eu îi propun echipa lui Gică Hagi. Și îi cer public să înceapă titular cu Moruțan pentru că poate să fie o lumină în jocul naționalei.

Acum nu știm, poate că la nivel internațional, la nivelul ăla unde se avântă doar vulturii, o să vedem un Moruțan șters, care nu va putea să facă diferența. Dar Moruțan trebuie încercat și trebuie jucat în ambele meciuri. Nu că i-ai dat 20 de minute și după aia gata”, a fost mesajul lui Horia Ivanovici, la FANATIK SUPERLIGA.