October 13, 2026

Sportica

Stiri sportive la minut

„Am stat două săptămâni la Galata, dormeam la Radu Niculescu. Apoi am ajuns la Barcelona”. Culisele negocierilor Mircea Lucescu – Ionuț Chirilă

„Am stat două săptămâni la Galata, dormeam la Radu Niculescu. Apoi am ajuns la Barcelona”. Culisele negocierilor Mircea Lucescu – Ionuț Chirilă

Nicolae Mitea a fost unul dintre cei mai talentați fotbaliști români ai anilor 2000. Fostul dinamovist a fost la doar un pas să fie elevul regretatului Mircea Lucescu în Turcia, dar negocierile dintre „Il Luce” și Ionuț Chirilă nu au avut consensul dorit.

Nicolae Mitea și primul transferul care îi putea lansa cariera

Nicolae Mitea, fostul mare fotbalist de la Ajax Amsterdam, a vorbit recent despre o etapă extrem de importantă din cariera sa, dar care a durat extrem de puțin. Fostul internațional român a povestit în exclusivitate la FANATIK SUPERLIGA cum s-a aflat sub comanda lui Mircea Lucescu timp de două săptămâni la Galatasaray. El s-a pregătit cu nume mari din echipa turcă, deși avea doar 15 ani la acel moment.

„Hai că-ți zic iar o știre în premieră acum. Nu știu dacă a spus-o Ionuț Chirilă. Eu am fost și la nea Mircea la Galatasaray două săptămâni cu prima echipă, când era dânsul antrenor și m-a vrut, să mă semneze. M-am antrenat două săptămâni acolo. Am stat la Radu Niculescu acasă, când era Radu Niculescu la Galata. Am dormit la el două săptămâni acasă, m-a vrut nea Mircea. Două săptămâni m-am antrenat. A zis: ‘Lasă-mă să-l semnez ca să pot să-l fac fotbalist’, nea Mircea i-a spus lui Ionuț. Aveam 15 ani. Până să plec la Barcelona cu două luni de zile să fac pasul. Am fost la nea Mircea la Istanbul și m-a ținut două săptămâni și i-a zis: ‘Îl semnez, lasă-l, e copil, vreau să-l fac fotbalist.’ Și nu s-a înțeles Ionuț cu nea Mircea, nu știu de ce. Și atunci Ionuț i-a zis lui nea Mircea: ‘Îl duc la Barcelona, că am ofertă și de acolo.’ Adică ofertă… a vorbit ca să poată să mă vadă ăia la o probă. Și de acolo am plecat la Barcelona”, a spus inițial Nicolae Mitea.

Amintirile lui Nicolae Mitea cu regretatul Mircea Lucescu

Nicolae Mitea a povestit ulterior cum se antrena personal cu marele Mircea Lucescu, care stătea cu tânărul fotbalist după antrenamente și îi livra centrări din corner pentru ca Mitea să finalizeze din voleu, atât cu stângul, cât și cu dreptul. „Deci eu cu nea Mircea am lucrat și crede-mă că stăteam și după antrenament, îmi dădea cred că 20-30 de centrări nea Mircea din corner să dau numai voleu. Stâng, drept, stâng, drept. Eram în toată presa turcă. Faryd Mondragon cu Hasan Şaş și cu toți jucătorii mari. Dar eram copil, 15 ani. Eu am copii acum la 15 ani, care de-abia știu să stea în teren”, a mai spus Mitea.

În ce relații au rămas Nicolae Mitea și Ionuț Chirilă

Pe final, Nicolae Mitea a vorbit și despre relația pe care o are în prezent cu Ionuț Chirilă, antrenorul lui CS Dinamo. Fostul fotbalist a mărturisit că s-a simțit mereu iubit de tehnician și că îl apreciază foarte mult pentru felul în care conduce antrenamentele. „Am mai vorbit așa, telefonic. Ultima oară când am fost alături de el, atunci, înainte să mă retrag, m-a luat la Chiajna. Am fost cu el un an de zile, dar mă ținea mai mult de imagine, așa, lângă el.

Un om bun. Omul ăsta m-a iubit cel mai mult. N-am ce să-i reproșez. Dumnezeu mi-e martor și chiar m-a iubit. M-a iubit mult de tot!  El este antrenor bun. Adică a învățat mult de la nea Mircea. Mie tot timpul îmi plăceau când făceam antrenamente cu el. Erau niște antrenamente plăcute și nu numai cu mingea. E mai rar în ziua de azi să vezi antrenori români care să facă antrenament fizic, poate și cu mingea”, a conchis Nicolae Mitea la FANATIK SUPERLIGA.

  • 5 este numărul echipelor din cariera lui Nicolae Mitea
  • 2014 este anul în care s-a retras