Dan Negru își strigă dragostea pentru Poli Timișoara: „Va promova în SuperLiga, dar am pierdut mult în ultimii ani”
Dan Negru este un mare microbist și unul dintre cei mai cunoscuți susținători ai lui Poli Timișoara. Prezentatorul TV a vorbit pentru FANATIK despre marea sa iubire.
Mesajul lui Dan Negru înainte de Poli Timișoara – Steaua
Dan Negru a fost extrem de afectat de dispariția lui Poli de pe prima scenă a fotbalului românesc și consideră că va mai dura mult până când echipa va reuși să revină acolo unde a fost: „Timișoara a pierdut mult în anii care au trecut. E mult în urma unor orașe ca și Cluj sau Iași”.
Copilăria bănățeanului se leagă în mare măsură și de Poli: „Când eram puști mergeam în galerie. Tata a antrenat o echipă de fotbal de județ în anii ’80 și am cunoscut toate gloriile fotbalistice ale Timișoarei”.
Dan Negru, nostalgic după marea echipă a lui Poli Timișoara
Dan Negru e destul de rezervat în privința șanselor ca Poli să repete performanțele din trecut, când a cucerit două Cupe ale României și două titluri de campioană: „Nu știu dacă se mai poate reface acea atmosferă atâta vreme cât copiii de azi din Timișoara nu au văzut niciodată un meci cu galeria lui Poli”.
Cunoscutul realizator TV consideră că e o datorie morală din partea conducerii lui Poli să ducă mai departe istoria clubului: „Cred că Timișoara va trebui să le arate copiilor ce a fost cândva, nu ce a ajuns”.
Dan Negru, convins că Poli Timișoara va promova
Timișoara e pe locul secund în Liga 2, iar Dan Negru e convins că băieții lui Dan Alexa vor reuși promovarea: „Sigur Poli va ajunge anul ăsta în Liga mare dar din păcate Liga mare de fotbal e o caricatură”.
Dan Negru a dorit să transmită un mesaj și Federației Române de Fotbal: „Eu în locul celor de la FRF aș interzice ca televiziunile să mai difuzeze campionatele Spaniei, Italiei, etc., ca noi să nu vedem cum se joacă fotbalul adevărat și să credem că de fapt țurca românească e fotbalul„.
