Urnele LIVE pentru tragerea de la EURO 2028 după meciurile din Liga Națiunilor! România are nevoie uriaşă de puncte
Urnele LIVE pentru tragerea de la EURO 2028 după meciurile din Liga Națiunilor! România are nevoie uriaşă de puncte
România o întâlnește pe Bosnia-Herțegovina luni, 28 septembrie, ora 21:45, la București, în cea de-a doua etapă a Grupei 4 din Liga B, Liga Națiunilor. După înfrângerea din Suedia, naționala lui Gică Hagi este „condamnată” la victorie, împotriva unei echipe care i-a retezat șansele de a ajunge la Campionatul Mondial 2026 în toamna trecută. Miza este uriașă: urna a doua la tragerea la sorți pentru calificările la EURO 2028!
Urnele LIVE pentru tragerea de la EURO 2028 după meciurile din Liga Națiunilor! Specialiștii văd România în urna a treia!
Pentru a ajunge la EURO 2028, naționala României are nevoie de un parcurs cât mai bun, dar și de puțin noroc la tragerea la sorți. Pentru ca traseul să fie unul mai accesibil, naționala lui Hagi ar trebui să prindă un loc în urna a doua, o misiune care pare foarte dificilă în acest moment.
În trecut, urnele pentru calificările pentru Campionatul European se realizeau pe baza clasamentului FIFA. În prezent, acesta se realizează pe baza clasamentului intermediar din Liga Națiunilor, la terminarea meciurilor din grupe. Astfel, pentru ca România să-și atingă obiectivul de a prinde urna a doua trebuie să termine Grupa 4 pe primele două locuri. În caz contrar, „tricolorii” vor fi aruncați în urna a treia, iar calificarea la EURO 2028 ar putea deveni foarte problematică.
Specialiștii de la „Football Meets Data” au simulat numeroase scenarii și au ajuns la concluzia că România are 68,8% șanse să fie prezentă în urna a treia la tragerea la sorți pentru EURO 2028. Adică, să termine pe locurile 3-4 în Grupa 4 din Liga Națiunilor. Pentru a prinde primele două locuri, softul oferă doar 31,2% șanse. Procentele depind foarte mult și de rezultatul partidei cu Bosnia. O victorie poate echilibra balanța. Un alt rezultat ar scădea vertiginos șansele.
Iată cum ar putea arăta urnele tragerii la sorți pentru EURO 2028, în acest moment, pe baza simulărilor „Football Meets Data”:
- 1. Spania, Portugalia, Franța, Olanda, Grecia, Belgia, Anglia, Norvegia, Danemarca, Croația, Germania, Turcia
- 2. Italia, Serbia, Țara Galilor, Cehia, Elveția, Austria, Ucraina, Suedia, Slovenia, Polonia, Irlanda, Kosovo
- 3. Irlanda de Nord, Scoția, Bosnia-Herțegovina, Ungaria, România, Georgia, Macedonia de Nord, Israel, Slovacia, Albania, Muntenegru, Finlanda
- 4. Luxemburg, Armenia, Islanda, Belarus, Kazahstan, Estonia, Insulele Feroe, Cipru, Bulgaria, Letonia, Moldova, San Marino
- 5. Malta, Azerbaidjan, Lituania, Andorra, Gibraltar, Liechtenstein.

România are nevoie de puncte cu Bosnia, Polonia şi Suedia! Altfel, dăm iar de Suedia, Polonia sau chiar Italia şi în preliminariile EURO 2028
Așadar, dacă se va materializa scenariul specialiștilor și România va termina Grupa 4 din Liga Națiunilor pe locurile 3-4, traseul pentru calificarea la EURO 2028 va fi infernal. Echipele din prima urnă valorică sunt de nivel mondial și pornesc categoric drept mari favorite. Totuși, din urna a doua ar putea veni un alt monstru – Italia. Alături de alte națiuni valoroase, extrem de greu de învins, precum Serbia, Cehia, Elveția, Austria, Suedia sau Polonia.
Automat, România va porni direct cu a treia șansă în grupă, iar cu puțin ghinion la tragerea la sorți s-ar putea trezi într-o grupă de tip Germania-Italia, Franța-Serbia sau Spania-Suedia. Astfel, calificarea la EURO 2028 ar fi greu de atins. În plus, prin faptul că nu-și câștigă grupa din Liga Națiunilor, România pierde și plasa de siguranță – posibilitatea de a obține un loc de baraj – așa cum s-a întâmplat în ediția trecută din Liga Națiunilor. Atunci, România și-a câștigat grupa din Liga C, nu s-a calificat la „Mondial” din calificările obișnuite, și a mers la baraj contra Turciei, acolo unde a cedat la limită, scor 0-1.
