September 18, 2026

Sportica

Stiri sportive la minut

Liga Campionilor la handbal masculin, etapa 2. FINAL DE MECI: Aarhus – Dinamo, 25-25. „Dulăii” revin de la minus trei și smulg un egal

Liga Campionilor la handbal masculin, etapa 2. FINAL DE MECI: Aarhus – Dinamo, 25-25. „Dulăii” revin de la minus trei și smulg un egal

Aarhus – Dinamo, joi, de la ora 21:45, este meciul 2 al campioanei României în grupa E din Liga Campionilor la handbal masculin. După startul cu stângul, mai exact eșecul de pe teren propriu cu puternica Montpellier, „dulăii” caută să obțină primele puncte în cea mai importantă competiție inter-cluburi de pe continent.

UPDATE: FINAL Dinamo revine de la minus 3 și smulge un egal în Danemarca! Aarhus – Dinamo 25-25

FINAL DE PARTIDĂ. Aarhus – Dinamo 25-25.  Laerke (6 goluri) și Olsson (5 goluri) au fost principalii marcatori ai gazdelor. Pentru Dinamo s-au remarcat Vujovic (5 goluri) și Lenbroch (5 goluri).

Minutul 58. scor 25-25. Din păcate, „dulăii” nu reușesc să se apere și danezii egalează imediat.

Minutul 58: scor 24-25. Dinamo conduce din nou.

Minutul 57: scor 24-24. Din nou egalitate în Danemarca.

Minutul 56: scor 23-24. Dinamo întoarce din nou! Mai sunt patru minute de rezistat.

Minutul 55: scor 23-23. Finalul este interzis cardiacilor! Danezii au făcut 23-22, dar Dinamo a egalat imediat.

Minutul 53: scor 22-22. Nimeni nu vrea să riște, astfel că golurile descătușării nu mai vin.

Minutul 50: scor 22-22. „Dulăii” reușesc din nou să egaleze! Lenbroch are 5 goluri pentru români.

Minutul 48: scor 22-21. Dinamoviștii revin din nou la un singur gol distanță.

Minutul 45: scor 22-19. De la 15-12 pentru Dinamo, la 22-19 pentru Aarhus. „Dulăii” pierd un avantaj de trei goluri și se văd acum conduși cu trei goluri, cu 15 minute înainte de final.

Minutul 44: scor 21-19. Gazdele se distanțează din nou pe tabelă. Laerke (6 goluri) și Olsson (5 goluri) sunt principalii marcatori ai gazdelor.

Minutul 40: scor 19-18. Gazdele sunt din nou în avantaj.

Minutul 35:scor 18-18. Lenbroch devine principalul marcator al lui Dinamo, cu 4 goluri. Egalitate în Danemarca.

Minutul 30: scor 15-15. Danezii egalează la prima fază de joc.

Minutul 30: A început repriza secundă!

Laerke (4 goluri) pentru gazde alături Vujovic (3 goluri) și Lenbroch (3 goluri) pentru Dinamo sunt cei mai buni marcatori ai primei reprize.

FINALUL PRIMEI REPRIZE: scor 14-15. Danezii reduc din diferență la un singur gol până la pauză.

Minutul 29: scor 12-15. Dinamo forțează pe final de primă repriză și se distanțează la trei goluri.

Minutul 28: scor 12-14. În doar câteva minute, dinamoviștii reușesc să preia conducerea la două goluri.

Minutul 25: scor 11-11. Meci pe muchie de cuțit. Dinamoviștii nu arată arată ca și cum ar accepta înfrângerea.

Minutul 23: scor 10-10. Repriză cu puține goluri până acum după standardele Ligii Campionilor.

Minutul 19: De la gazde, Emil Buhl Laerke s-a făcut până acum remarcat cu trei goluri. Pentru Dinamo singurul care a înscris de două ori e Branko Vujovic.

Minutul 18: scor 9-7. Gazdele se desprind din nou la două goluri!

Minutul 15: scor 7-6. Nicio echip nu reușește momentan să se desprindă decisiv pe tabelă.

Minutul 12: scor 5-4. Meci strâns în Danemarca. Dinamo încearcă să țină aproape de gazdele de la Aarhus.

Minutul 9: scor 3-3. Dinamoviștii revin în joc și reușesc să egaleze. Mai e mult până la final.

Minutul 5, scor 2-0.  Danezii conduc cu 2-0. Niciun gol pentru oaspeți în primele 5 minute.

Minutul 1: Dinamo speră la un rezultat mare în această seară. Deocamdată echipele se tatonează.

Start de meci în Danemarca!

Live video etapa a 2-a din Liga Campionilor la handbal masculin. Când joacă Dinamo

În urmă cu o săptămână, campioana Ligii Zimbrilor a suferit un eșec în primul meci din noua ediție a Champions League. Echipa din Capitală a fost învinsă în Sala Polivalentă de Montpellier cu 27-23 (9-11). A fost un duel greu, în care românii au suferit mult în special în faza de atac. În celălalt joc din prima rundă a grupei E, Barcelona a trecut clar de Aarhus cu 39-28.

Urmează acum etapa a 2-a din Liga Campionilor. Dinamo se va deplasa joi, 17 septembrie, în Danemarca, la Aarhus. Meciul „dulăilor” începe la ora 21:45, și este live text pe FANATIK.ro. Site-ul nostru vă ține la curent cu toate informațiile care contează în Champions League la handbal masculin, runda 2.

Cine transmite la TV meciurile din etapa 2 de Liga Campionilor la handbal masculin. Programul complet al lui Dinamo

Sezonul 2026 – 2027 al celei mai importante întreceri inter-cluburi din handbalul continental se vede în România pe cele două canale importante de sport. E vorba de Digi Sport și Prima Sport. Împreună, cele două televiziuni au achiziționat în urmă cu un an drepturile de transmisie pentru meciurile de handbal în Liga Campionilor, atât la masculin, cât și la feminin.

Meciul Aarhus – Dinamo începe joi, 17 septembrie, de la ora 21:45, pe Digi Sport 2 și Prima Sport 3. Duelul românilor cu francezii poate fi văzut și online, pe platformele de live stream Digi Online, Prima Play și Orange TV Go. Iată programul (și rezultatele) lui Dinamo București în faza grupelor EHF Champions League 2026 – 2027 – Grupa E:

  • Joi, 10 septembrie 2026, 19:45: Dinamo – Montpellier HB 23 – 27
  • Joi, 17 septembrie 2026, 20:45: SAH Aarhus – Dinamo
  • Joi, 8 octombrie 2026, 21:45: Barcelona – Dinamo
  • Joi, 15 octombrie 2026, 19:45: Dinamo – Barcelona
  • Miercuri, 21 octombrie 2026, 19:45: Dinamo – SAH Aarhus
  • Joi, 29 octombrie 2026, 21:45: Montpellier HB – Dinamo

Cote la pariuri în etapa 2 de Liga Campionilor la handbal masculin, la Aarhus – Dinamo

Atât Dinamo, cât și Aarhus, au pierdut în prima etapa a Grupei E. Danezii au fost spulberați în Spania, de Barcelona, la 11 goluri diferență, scor 39-28. În partida de joi, danezii sunt favoriți destul de clar cu echipa din Liga Zimbrilor. Aarhus pleacă cu o cotă cuprinsă între 1,40 și 1,45, în timp ce românii au 3,40 – 3,60.

Vezi live blog Dinamo în a doua etapă din Liga Campionilor la handbal masculin. Clasament actualizat

FANATIK vă ține la curent în timp real cu toate informațiile care privesc acest meci de Champions League la handbal masculin. Pe site-ul nostru aveți evoluția scorurilor, toate rezultatele, precum și clasamentul actualizat. Iată cum arată ierarhia din Grupa E în acest moment:

  1. Barcelona: 2 puncte (39-28)
  2. Montpellier: 2 puncte (27-23)
  3. Dinamo: 0 puncte (23-27)
  4. Aarhus: 0 puncte (28-39)

Primele două clasate din fiecare grupă se vor califica în turul principal. Echipele de pe locurile 3-4 vor continua în EHF European League Men.