Este deontologic să-i distrugem, “pe surse”, cariera lui Tavi Popescu la 23 de ani? O întrebare incomodă pentru presa din România

Tavi Popescu e un fotbalist talentat și are 23 de ani. Doar 23 de ani! La această vârstă, a fost protagonistul unor dezvăluiri șocante: ar fi consumat gaz ilariant, o obișnuință pare-se pentru jucător și anturajul său, ar fi fost scos din casă și luat cu forța de Poliție, ar fi devenit mai violent decât ciobanii din Piața Victoriei și ar fi ajuns la Obregia, spitalul pentru adicții și boli psihice din București.

Observați forma de prudență stilistică, apăs cu toată puterea pe AR FI… Informațiile cu potențial de Breaking News au fost publicate în premieră, și în această ordine, de Pro Sport (original, sub forma unor întrebări devastatoare) și direct de Golazo. PE SURSE! Și de aici, merită să deschidem o dezbatere amplă și obligatoriu de făcut. Este deontologic ca presa să distrugă „pe surse”, potențial, cariera unui jucător? Ce prevalează: dreptul cititorului la informație cu orice preț sau dreptul fotbalistului, vedetei, la viață privată?

Discuția dintre Emi Roșu și MM Stoica, pe Whatsapp

Pe 8 septembrie, noul nostru coleg Emi Roșu i-a scris pe Whatsapp lui MM Stoica, întrebându-l despre problemele lui Tavi Popescu fiindcă, deja, o versiune circula dezlegată pe coridoarele gri ale fenomenului. MM Stoica, tot pe Whatsapp, i-a răspuns textual: „Poți să distrugi viața unui tânăr dacă abordezi astfel de subiecte. Mai trebuie și probe. Nu doar ‘he said, she said’”. Și atunci, întreb cu toată seriozitatea: noi, presa, avem vreo responsabilitate reală, inclusiv umană, sau în final totul se subordonează titlului care face valuri?!

La 72 de ore după apariția dezvăluirilor îngrijorătoare despre Tavi Popescu, nu a apărut NIMIC care să poată fi acceptat ca probă din punct de vedere jurnalistic!

Nu fac vreun proces de intenție nimănui, fiecare își hotărăște propria politică editorială, nu e treaba mea! Și noi, la FANATIK, în dorința de a fi primii, am mai apăsat pedala de accelerație fără să ne punem centura… Pur și simplu simt că „știrea Tavi Popescu” merită o dezbatere reală, care ne privește pe toți, indiferent cine suntem și unde lucrăm.

La 72 de ore după publicare, nimeni nu a demonstrat faptic nici măcar o silabă! FANATIK a făcut propria anchetă, pe parcursul multor zile, inclusiv cereri oficiale către instituții, discuții neoficiale cu angajați de la FCSB sau apropiați ai jucătorului, dar n-am obținut, momentan, nimic palpabil. Nicio înregistrare de la spitalul Obregia, nicio declarație asumată de la Poliție, niciun document, nicio reacție credibilă dinspre familie, NIMIC care să poată fi acceptat ca probă din punct de vedere jurnalistic.

C. P. Scott, Manchester Guardian: „Comentariul este liber, dar faptele sunt sacre.”

În aprilie 2015, The Sun l-a fotografiat pe Raheem Sterling, atunci la Liverpool, inhalând gaz ilariant; în aceeași lună, Jack Grealish, 19 ani, a apărut în imagini similare. Marele Brendan Rodgers a comentat astfel: „Jucătorii tineri fac greșeli. Dar atâta timp cât învață din ele…”.

În 2018, o filmare de la o petrecere cu Aubameyang, Lacazette și Guendouzi, jucătorii lui Arsenal, a făcut înconjurul lumii. În decembrie 2025, Bissouma, colegul lui Radu Drăgușin de la Tottenham, a fost surprins cu un balon de gaz în mână; iar chiar de curând, pe 15 septembrie, același Sterling a pledat vinovat, în Anglia, pentru conducere periculoasă și deținere de protoxid de azot. Observați, însă, numitorul comun: în fiecare dintre aceste cazuri grave a existat o filmare,  o mărturisire sau un dosar în instanță. Poze. Nu surse!

C. P. Scott, editorul lui „Manchester Guardian” – actualul The Guardian, scria în 1921 maxima pe care ar trebui să și-o însușească orice student la jurnalism: „Comentariul este liber, dar faptele sunt sacre.”

Tavi Popescu, cât ar fi de vedetă, are și el dreptul la intimitate. Inclusiv dreptul de a face, între patru pereți, prostii – atât timp cât și le face lui, nu altora

Personal, consider inacceptabil altceva! Dacă lucrurile s-ar fi întâmplat așa cum sunt descrise – iar dezvăluirile au fost făcute de jurnaliști de sport recunoscuți reputațional – ele s-au întâmplat în intimitatea propriului apartament. Oricare dintre noi avem dreptul la intimitate, este garantat și câștigat. Inclusiv dreptul de a face, între patru pereți, prostii – atât timp cât ni le facem nouă, nu altora! Codul Civil, art 71, o spune fără echivoc: „Nimeni nu poate fi supus vreunor imixtiuni în viața intimă, personală sau de familie, nici în domiciliu, reședința sau corespondența sa, fără consimțământul său”. Până și intervenția Poliției pare mai degrabă abuzivă, în condițiile în care Tavi Popescu se relaxa în propria casă, consumând gaz ilariant, care, conform legilor noastre, nu reprezintă vreun drog.

In Marea Britanie, gazul ilariant a fost clasificat drept drog de clasa C. În România nu este infracțiune, deci Tavi nu e penal!

Protoxidul de azot  – gazul ilariant – este un anestezic și un analgezic folosit de peste 150 de ani în medicină și în stomatologie. În România, deținerea, comercializarea și consumul lui nu sunt reglementate; nu figurează pe lista substanțelor interzise. Asta nu înseamnă că este inofensiv: inhalat recreativ, gazul ilariant blochează vitamina B12 și poate produce leziuni ale nervilor și ale măduvei spinării. Marea Britanie l-a clasificat, din 8 noiembrie 2023, drog de clasa C: acolo, deținerea pentru consum este infracțiune. Dar suntem în România, iar aici problema nu este una penală. Este despre un om care, în ultimă instanță, și-a făcut rău singur!

Mai mult, dezvăluirile nu țin de ce a produs Tavi Popescu pe terenul de fotbal. Nu vorbim despre un meci trucat, vreo agresiune familială, test doping picat sau accident cu victime. Țin de viața lui personală, de starea lui de sănătate, inclusiv mintală.

Jurisprudența britanică, acolo unde își face de cap The Sun, cel mai citit tabloid din lume, a statuat fără echivoc: spitalul, tratamentul, dependența, percheziția, sunt viață privată, chiar și pentru o vedetă. Și chiar dacă sunt adevărate!

Walter Lippmann, în „Public Opinion” (1922), scria puternic următoarele: „Știrea și adevărul nu sunt același lucru și trebuie deosebite limpede. Funcția știrii este să semnaleze un eveniment; funcția adevărului este să scoată la lumină faptele ascunse.”

N-ar trebui să existe și o latură morală, o latură a deontologiei profesionale, care spune că NU tot ce aflăm avem dreptul să publicăm? Ce avertiza unicul Joseph Pulitzer

Aici apare linia subțire care bate puternic în roșu-sângeriu. Cititorul trebuie să fie informat, nimeni nu contestă asta, ar fi culmea să o fac chiar eu, care cu asta mă hrănesc zi de zi la FANATIK. Dar „cu orice preț” nu înseamnă că totul se subjugă interesului de a oferi informația, iar cititorul decide singur ce este adevărat sau nu. N-ar trebui să existe și o latură morală, o latură a deontologiei profesionale, care spune că NU tot ce aflăm avem dreptul să publicăm? Joseph Pulitzer, fondatorul premiului care îi poartă numele, avertiza în 1904: „O presă cinică va produce în timp, un popor la fel de cinic ca ea însăși.”

Când o informație are dreptul să devină știre

O informație are dreptul să devină știre când trece două teste. Primul: este de interes public – nu de interesul publicului, care e altceva. Un meci trucat, un test antidoping, o infracțiune, un contract semnat  = interes public! Ce face fotbalistul în casa lui, dacă nu face rău nimănui, cu cine se iubește sau ce scrie în fișa sa medicală = NU!

Al doilea test îl reprezintă probele: ceva concret pe care să-l poți pune pe masă, nu doar comodul „am aflat din sursele noastre”. Linia dintre audiență și dreptul ziaristului de a spune sau a nu spune ceva devine prea subțire, aproape se rupe, în momentul în care titlul trece în fața probei! Da, presa lucrează „pe surse”: fără surse n-ar exista jurnalism de investigație. Dar sursa este punctul de plecare al unui anchete, al unei dezvăluiri, nu concluzia ei.

„Cazul Tavi Popescu” merită o dezbatere profundă și asumată în Asociația Presei Sportive

Îi propun o dezbatere pe acest subiect complex, dar atât de incomod, profesionistului Cătălin Țepelin, în dubla sa calitate de șef al site-ului Golazo și Președinte al Asociației Presei Sportive. Cred că este o temă profundă, care merită măcar 2-3 ore din viața APS, la următoarele întâlniri. Până la urmă, noi, jurnaliștii, trebuie să avem puterea de a ne asuma și a delimita fără teamă granițele unei meserii tot mai puțin respectate.

Este moral să fie afectată cariera unui jucător promițător care, poate, a făcut o singură greșeală majoră în viața lui? Pe vulnerabilul Tavi Popescu, necopt la cei 23 de ani împliniți, cine îl apără? Avem dreptul noi, presa, să fim judecătorul suprem peste destinul unui om? E moral să scriem orice în numele dreptului la informație? E deontologic? Autocenzura când ar trebui să funcționeze? Știu că voi deranja multă lume, dar am simțit sincer că acest text trebuie să apară!

Iar pentru Tavi am un singur îndemn bărbătesc: RIDICĂ-TE!