Tavi Popescu, pe urmele unor fotbaliști celebri! Alte cazuri de sportivi implicați în scandaluri cu gaz ilariant
De-a lungul timpului, mai mulți fotbaliști importanți au consumat gaz ilariant, substanță pentru care Tavi Popescu este suspectat că a consumat-o și i-a adus despărțirea de FCSB. Posibilul incident ar fi adus plecarea fotbalistului la Levakiados, sub formă de împrumut, până la sfârșitul acestei stagiuni.
Premier League, „contaminată” de gazul ilariant
Gazul ilariant este considerat „drogul fotbaliștilor”. Deținerea, comercializarea și consumul său nu sunt reglementate, lucru pentru care a devenit foarte popular în Anglia.
Printre marile staruri din care au consumat gaz ilariant se numără vedeta lui Liverpool, Raheem Sterling. În aprilie 2015, fotbalistul a fost surprins în timp ce inhala gaz ilariant. Momentul s-a întâmplat înainte de a fi implicat într-un accident rutier. „Cormoranii” au renunțat ulterior la serviciile sale și a ajuns coleg, la Manchester City, cu Kyle Walker. Fundașul londonezilor a fost implicat într-un scandal asemănător cu doi ani înainte.
Istoria lui Manchester City cu gazul ilariant nu se oprește la cei doi. Jack Grealish a fost și el surprins, în timp ce inhala dintr-un balon, tot în aprilie 2015, pe vremea când evolua la Aston Villa. Clubul din Birmingham a iertat scăparea fotbalistului care, la vremea respectivă, avea 19 ani.
În 2018, scandalul gazului ilariant a ajuns și la Arsenal. O filmare scăpată pe internet îi demasca pe trei fotbaliști ai „tunarilor” în timp ce inhalau gazul din baloane la o petrecere: Pierre-Emerick Aubameyang, Alexandre Lacazette și Matteo Guendouzi. Alături de ei se aflau și Shkodran Mustafi și Henrikh Mkhitaryan, însă cei doi nu au fost surprinși consumând substanța.
Aaron Boupendza ar fi consumat gaz ilariant în ultimele zile ale vieții
Aaron Boupendza, jucător pentru o scurtă perioadă de timp la Rapid, ar fi consumat gaz ilariant în ultimele zile ale vieții. Atacantul a decedat după ce a căzut de la etajul 11 al blocului în care locuia în China. Un prieten aflat în vizită la Boupendza a explicat cum starea sa de sănătate s-a alterat din cauza gazului ilariant și l-a împins spre sinucidere.
”El lua nişte plicuri (n.r. de gaz ilariant). «Oprește-te, nu mai lua asta, îți distrugi cariera.» Și el mi-a zis: «Nu ai venit aici să-mi faci morală. Am bani. Dacă am o problemă, mă descurc singur» I-am spus: «OK, nicio problemă». Luni, pe la miezul nopții, ora unu, două. Nu puteam dormi. Dimineața s-a trezit pe la 11–13, s-a spălat. Mi-a spus că merge să cumpere de mâncare. A ieșit puțin, apoi s-a întors.
A doua zi, marți, a mers la antrenament. L-am însoțit cu șoferul. Când a ajuns, doctorii i-au făcut masaj. Și dintr-o dată, când s-a ridicat, a leșinat. L-au dus imediat la spital. Era inconștient. Dormea. I-au făcut un CT, i-au făcut analize de sânge. Din fericire, totul a ieșit negativ. Apoi am ajuns acasă, pe la 7-8 seara. După spital.
În timp ce era pe balcon, am încercat să-l trag înapoi o dată, de două ori, de trei ori. M-a lovit serios cu cotul. Erau vecini jos care priveau. Și dintr-o dată, s-a aruncat. Pur şi simplu s-a aruncat. Eu am coborât scările. Nici nu am avut timp să iau liftul. Când am ajuns jos, credeam că încă respiră. Ambulanța a venit poate după 10-15 minute”, a povestit Abdoul, potrivit Prosport.
Tavi Popescu, suspectat că ar fi consumat gaz ilariant la FCSB
Fotbalistul considerat una dintre promisiunile „roș-albaștrilor” la începutul acestui deceniu nu s-ar fi prezentat la antrenament înainte de meciul cu UTA, din august, pentru că ar fi consumat gaz ilariant. Întrucât nu răspundea la apelurile familiei și nici ale oamenilor din club, Poliția a descins la el acasă.
Fotbalistul s-ar fi aflat cu o altă persoană și ar fi existat indicii concludente ale consumului. Tavi Popescu ar fi devenit agresiv verbal și a fost transferat la Spitalul Clinic de Psihiatrie ”Alexandru Obregia” pentru a i se preleva probe. În urma incidentului, extrema nu a evoluat cu UTA Arad și a fost trimis acasă, la Nucet.
Gaura creată între Tavi Popescu și FCSB a fost una serioasă. „Tricolorul” nu a mai făcut parte din planurile lui Marius Baciu și a fost împrumutat, până la sfârșitul acestui sezon, la Levadiakos.
