Prima națională a României, calificată la un Campionat Mondial, după 28 de ani, mizează pe fotbaliști de la Real Madrid și AS Roma
Echipa națională U18 a României, formată din juniori născuți începând cu 1 ianuarie 2009 și antrenată de selecționerul Mircea Diaconescu, se pregătește pentru Campionatul Mondial U17 din Qatar, care se va desfășura în perioada 19 noiembrie – 13 decembrie 2026.
România de pregătește cu Turcia, Portugalia și Uzbekistan
Micii tricolori, care din această toamnă au făcut trecerea de la U17 la U18, vor participa la Turneul celor 4 Națiuni din Portugalia, în perioada 29 septembrie – 5 octombrie. Acolo, echipa națională va disputa 3 partide împotriva selecționatelor similare din Turcia, Portugalia și Uzbekistan,
Pentru această acțiune, ultima înaintea participării la Cupa Mondială, selecționerul Mircea Diaconescu a convocat un lot cu opt fotbaliști din străinătate, care vin de la Real Madrid, AS Roma, Villareal, Betis Sevilla, Standard Liege, Fiorentina, Borussia Monchengladbach și Academia Puskas.
La Mondiale, în grupă cu Mexic, Camerun și Venezuela
România s-a calificat la Campionatul Mondial U17, fiind una dintre cele mai bune echipe clasate pe locurile secunde în ultima fază a calificărilor pentru EURO 2026.Turneul final din acest an se va desfășura în Qatar, la baza sportivă Aspire Zone din Doha, în perioada 19 noiembrie – 13 decembrie 2026.
România va evolua în grupa K, alături de Mexic, Camerun și Venezuela, după următorul program:
Sâmbătă, 21 noiembrie, ora 17:30, Aspire Zone (Teren 8): Mexic – ROMÂNIA
Marți, 24 noiembrie, ora 14:30, Aspire Zone (Teren 9): Venezuela – ROMÂNIA
Vineri, 27 noiembrie, ora 18:00, Aspire Zone (Teren 8): ROMÂNIA – Camerun
Lotul României care se pregătește pentru Mondialul din Qatar
Portari
Tudor COȘA (Universitatea Cluj), Victor KROES (Real Betis | Spania), Yanis CROITOR (Standard Liege | Belgia);
Fundași
Cosmin MATEI (CFR Cluj), Erik MĂNĂILĂ (FC Rapid), Daniele PAUL (AS Roma | Italia), Ayan ANGHEL (CS Dinamo București), Robert CORDUNEANU (Fiorentina | Italia), Eduardo CORLAT (Real Madrid | Spania), Deian GEANĂ (Progresul Spartac), Lorand BENCZE (Puskas Akademia | Ungaria);
Mijlocași
Daniel MOTÎNTĂU (Universitatea Craiova), Ioan PRECUP (Villarreal | Spania), Denys-Ioan MUNTEAN (Universitatea Craiova), Andrei NICULCEA (FC Rapid), Darius TRIPON (Farul Constanța), Alexandru GONCEAR (Farul Constanța);
Atacanți
Răzvan MARINCEAN (Farul Constanța), Eduardo BODNAR (Universitatea Cluj), Rareș SILITRA (Borussia Monchengladbach | Germania), Darius BOTA (AFK Csikszereda)
