Steaua schimbă lotul din mers după startul dezastruos de sezon. Trei jucători noi
Steaua București încearcă să iasă din criza începutului de sezon printr-o campanie rapidă de transferuri. După numai un punct obținut în primele patru etape din Liga 2 și eliminarea din Cupa României, roș-albaștrii pregătesc trei mutări: spaniolii Dani García, Carlos González și Cătălin Tolea, jucătorul Petrolului Ploiești.
Primul nume este Daniel García Carrillo, atacant spaniol în vârstă de 27 de ani. García are în CV un detaliu care atrage imediat atenția: a făcut parte din academia Barcelonei. Nu a ajuns la prima echipă a gigantului catalan, însă în sezonul 2016-2017 a evoluat pentru Barcelona U19 inclusiv în UEFA Youth League.
Atacantul a bifat cinci apariții și a înscris două goluri în competiția europeană rezervată juniorilor. După despărțirea de Barcelona, García și-a construit cariera în fotbalul spaniol, în special în eșaloanele inferioare. A trecut pe la Lorca B, Atlético Albacete, Mérida, Real Murcia, UD Melilla, Unionistas de Salamanca și Numancia.
Ultima experiență a fost chiar la Numancia, unul dintre cluburile cu nume din fotbalul spaniol, ajuns însă între timp în eșaloanele inferioare. În sezonul trecut, Dani García a bifat 32 de partide și a înscris patru goluri în al patrulea eșalon din Spania.
Carlos González, al patrulea spaniol care ajunge în Ghencea
Steaua nu se oprește la Dani García. Al doilea jucător spaniol nou pregătit să ajungă sub comanda lui Daniel Oprița este Carlos González, fotbalist în vârstă de 29 de ani care evoluează în principal în banda dreaptă a atacului.
González ar urma să semneze un contract valabil pentru un sezon. Și CV-ul său începe în academii importante din Spania. Carlos González a trecut în perioada junioratului pe la Las Palmas și Valencia, înainte să înceapă o carieră în principal în ligile inferioare spaniole, la Tamaraceite, Tarazona, Numancia, Cacereño și CE Europa.
Cătălin Tolea vine de la Petrolul
A treia mutare pregătită de Steaua este una de pe piața internă. Cătălin Tolea, în vârstă de 23 de ani, este gata să lase Petrolul Ploiești pentru formația din Ghencea. Născut pe 11 mai 2003, la Târgoviște, Tolea este un jucător de picior stâng și poate acoperi mai multe poziții.
Tolea aparține Petrolului, club cu care are contract până în 2028. În prima parte a anului 2026 a fost împrumutat la FC Voluntari, pentru care a strâns nouă apariții și a înscris un gol, înainte să revină la Ploiești. În actuala ediție de SuperLiga a bifat doar 16 minute în campionat, în victoria ploieștenilor cu Dinamo, scor 1-0.
Articolul Steaua schimbă lotul din mers după startul dezastruos de sezon. Trei jucători noi apare prima dată în Goool.ro | Știri Fotbal, Știri Liga 1, Știri Liga 2.
