Cum a reușit, de fapt, Mircea Lucescu să câștige titlul cu Rapid. Daniel Pancu i-a dezvăluit secretul lui „Il Luce”
Chiar dacă nu a fost tot sezonul pe banca Rapidului în sezonul 98-99, cel în care Rapid a câștigat campionatul, Mircea Lucescu a avut cel mai mare aport în această realizare. El a început pe banca giuleștenilor, a plecat pentru o scurtă perioadă la Inter Milano și s-a întors la Rapid, unde a reușit să închidă lupta la titlu cu succes. Daniel Pancu a explicat care a fost, de fapt, marele său secret.
Daniel Pancu dezvăluie marele secret al lui Mircea Lucescu
Mircea Lucescu este unul dintre cei mai titrați antrenori din istoria fotbalului, doar Pep Guardiola și Sir Alex Ferguson având mai multe trofee decât regretatul selecționer al României. Trei dintre ele au venit în timpul mandatelor sale de la Rapid: Un campionat, o Cupă a României și o Supercupă a României.
În 1998/1999, el a început sezonul în Giulești, bifând 13 victorii, două remize și o înfrângere, contra lui Dinamo, care era condusă de Cornel Dinu, după care a plecat la Inter Milano, însă s-a întors la Rapid înainte de finalul sezonului și a mai adus 8 victorii în ultimele 8 meciuri, câștigând astfel titlul în detrimentul „câinilor roșii”. Daniel Pancu, care a fost unul dintre favoriții lui „Il Luce” și s-a aflat în lotul Rapidului la acea vreme, a explicat care a fost, de fapt, marele său secret: „Rapid este un club invidiat. A fost tot timpul. Este ceva aici, mulți și-ar dori să fie aici. Mircea Lucescu a venit cu o experiență foarte mare la Rapid. Pentru a câștiga un campionat nu este de ajuns să fii antrenor bun sau să ai echipă bună. Trebuie să ai foarte multe lucruri.
Unul dintre lucrurile pe care le-a făcut fantastic a fost relația cu presa. Erau mese organizate cu presa, erau foarte mulți jurnaliști care se ocupau de Rapid atunci. Practic, era foarte multă transparență, iar oamenii care se ocupau de Rapid aflau direct de la antrenor de obiective, de problemele echipei. Nu mai trebuiau să ghicească, să sune pe unu și pe altu ca să afle. Văd acum niște știri despre Rapid de mă crucesc.
Obligatoriu trebuie să ai transparență, iar oamenii să știe ce faci. Cu jurnaliștii împotrivă, și cred că Rapid i-a avut împotrivă mai mereu, cu excepția perioadei ăleia, e greu. Nu pentru că țineau ei cu Steaua sau Dinamo, ci doar pentru că nu exista comunicare. Este un club cu foarte mulți suporteri, care merită să fie informați”, a declarat Daniel Pancu la podcastul lui Mercori.
Mircea Lucescu l-a luat pe Daniel Pancu după el la Beșiktaș
Daniel Pancu a recunoscut că se consideră extrem de norocos că l-a putut avea antrenor pe Mircea Lucescu încă de la vârsta de doar 19 ani și este sigur că tot talentul său s-ar fi risipit dacă nu ar fi ajuns pe mâinile lui „Il Luce”. Cei doi au avut o relație foarte bună și au petrecut 2 ani frumoși împreună la Rapid.
După titlul câștigat, „Pancone” a plecat în Serie B, la Cesena, unde a stat doar un sezon înainte de a reveni în Giulești. La scurt timp după ce s-a întors, Mircea Lucescu a plecat în Turcia, la Galatasaray. După doi ani foarte buni ai lui Pancu la Rapid, Mircea Lucescu i-a dat șansa de a lucra din nou împreună. Reputatul antrenor român a mers la rivala din Istanbul a Galatei, anume Beșiktaș, unde l-a adus și pe tânărul Daniel Pancu.
„Acolo erau doar jucători buni, veniți de la echipe mari… AS Roma, AC Milan, Benfica. Eu am venit de la Rapid București, locul 3 în România. Nimeni nu mă băga în seamă, eu am venit pe sub radar la Beșiktaș. Eram trecut la ‘și alții’. După ce am dat câteva goluri, nu-mi mai spuneau ‘Panciu’, îmi pronunțau numele corect”, a mai explicat Pancu pentru sursa citată. Aici, Pancu și Lucescu au mai petrecut împreună doi ani, înainte ca antrenorul să meargă la Șahtior și să scrie istorie.
