Daniel Pancu, dezvăluire după Petrolul – Rapid 0-2: „Încă un cadavru. Azi am aflat”
La finalul meciului Petrolul – Rapid 0-2, Daniel Pancu (49 de ani) s-a declarat mulțumit că și-a luat revanșa în fața suporterilor și de această dată s-a dovedit inspirat la schimbări, spre deosebire de ce s-a întâmplat etapa trecută, la partida pierdută pe teren propriu în fața lui Dinamo.
Ce a declarat Daniel Pancu după Petrolul – Rapid 0-2
Totodată, antrenorul echipei din Giulești a spus și că, exact în ziua meciului de pe stadionul „Ilie Oană”, a aflat că formația sa nu mai reușise de destul de mult timp să câștige în deplasare, chestiune pe care el a numit-o plastic „încă un cadavru”, după ce recent, ca urmare a victoriei cu CFR Cluj, a făcut de asemenea o remarcă de acest gen și asupra palmaresului negativ al Rapidului cu formația din Gruia din ultimii ani:
„(n.r. Exact înainte să înceapă interviul) Închide ușa aia, că e muzica prea tare, nu puteți să o închideți? Da, se vede mai bine de sus, un avantaj. Dacă săptămâna trecută am fost cel mai prost antrenor la schimbări, acum am fost cel mai bun. Încă mă durea inima azi pentru neinspirația de la meciul cu Dinamo.
Încă un ‘cadavru’, am aflat azi că Rapid nu a mai bătut în deplasare de pe 1, 2 martie, de la Slobozia. Nu este despre mine, eu pot sa mai stau o săptămână sau șapte ani la echipa asta. Avem foarte mult de muncă. Felicit jucătorii pentru caracter, pentru modul în care s-au implicat în dueluri”.
Ce a vorbit Daniel Pancu recent cu Daniele De Rossi
În mod firesc de altfel, antrenorul Rapidului a avut o discuție cu omologul său de la Genoa despre Chec Doumbia, venit în Giulești sub formă de împrumut de la celălalt club condus de Dan Șucu, titular chiar la Ploiești. De asemenea, cei doi au vorbit cu acea ocazie și despre venirea lui Filip Stojilkovic în România.
„Terenul a fost unul imposibil, cu siguranță că ne-a dezavantajat mai mult pe noi. Dacă am fi primit gol în prima repriză, ar fi fost foarte greu să revenim. Terenul a făcut diferența astăzi, am preferat o echipă de luptă. Doumbia, îl știm, am vorbit cu De Rossi acum trei zile, mi-a spus că a insistat să rămână în lot la Genoa, i-am spus că e un jucător pe care mi l-am dorit foarte mult din prima zi când am venit aici. Foarte multă personalitate, sunt convins că e un jucător care ne va ajuta foarte mult.
Am marcat foarte puține goluri în primele șase meciuri. Voi fi mulțumit când vom marca trei goluri pe etapă, indiferent de adversar. La ce calitate avem, o voi considera o normalitate. Îmi doresc o echipă care să creeze mult și să marcheze mult. De Rossi, când a auzit că e Stojilkovic la noi, a spus că nu îi vine să creadă, că e un jucător foarte bun de Serie A”, a mai declarat Daniel Pancu după Petrolul – Rapid 0-2.
