Impresarul lui David Matei îl contrazice pe Silviu Bogdan despre „blocarea” transferului la Dinamo înainte de Craiova. Exclusiv
Transferul lui David Matei la Universitatea Craiova continuă să genereze reacții, după ce Silviu Bogdan a susținut că a avut un rol important în aducerea mijlocașului în Bănie și că mutarea acestuia la Dinamo ar fi fost „deturnată”. Impresarul fotbalistului, Rareș Pop, vine însă cu o altă versiune în exclusivitate la FANATIK SUPERLIGA și contrazice această perspectivă. Agentul susține că transferul a fost decis în principal de două persoane din cadrul clubului oltean și că povestea mutării lui Matei trebuie privită diferit.
Impresarul lui David Matei contrazice varianta lui Silviu Bogdan: „Nu vreau să fac un concurs de merite”
Rareș Pop spune că nu își dorește să transforme transferul lui David Matei într-o competiție pentru stabilirea celui care a avut cel mai important rol. Impresarul juătorului consideră, însă, că nu este corect ca, la un an de la mutarea fotbalistului la Universitatea Craiova, povestea să fie prezentată astfel încât meritele să nu fie atribuite unei singure persoane. Potrivit agentului, Mirel Rădoi și unul dintre acționarii clubului au fost factorii determinanți în realizarea transferului.
„Am clarificat subiectul ăsta și acum două săptămâni, am clarificat și văd că se continuă aceeași narațiune să fie prezentată public. Nu vreau să fac un concurs de merite pentru transferul lui David la Craiova. Cel mai îndreptuățit să vorbească despre transferul lui, în afara familiei, cluburilor care l-au crescut, sunt eu. Pe mine nu mă vedeți prin platouri să spun Matei în sus, Matei în jos, eu fiind implicat direct. Nu vreau să contest contribuția nimănui, dar nu este corect și la un an după transfer, după ce vedem unde a ajuns, să reconstruim această poveste astfel încât să pară că meritul aparține unei singure persoane.
Am precizat clar că au fost doi piloni foarte importanți care au decis cam totul. Unul a fost staff-ul tehnic de la momentul respectiv, mai exact Mirel Rădoi și unul dintre acționarii clubului, după cum a precizat și domnul Rotaru. Nu-i dau nume, pentru că nu am acordul dânsului. Realitatea pe care o cunosc eu este că aceste două persoane au fost factorii determinanți. Mai departe, că cineva declară că l-a deturnat din drumul spre Dinamo….eu nu cunosc așa ceva! Nu cunosc realitatea asta, am fost implicat direct și știu toate discuțiile“, a declarat Rareș Pop, impresarul lui David Matei, în esclusivitate la FANATIK SUPERLIGA.
Transferul lui David Matei la Craiova putea avea loc cu un an mai devreme
Impresarul a oferit și detalii despre prima încercare de a-l aduce pe David Matei la Universitatea Craiova. Rareș Pop susține că mutarea trebuia să se producă cu un an înaintei, însă negocierile au eșuat din cauza modului în care au fost purtate discuțiile de anumite persoane din club. Agentul a explicat și cum a apărut, ulterior, clauza de reziliere din contractul fotbalistului.
„David trebuia să ajungă cu un an înainte la Universitatea Craiova, am mai spus-o tot în emisiune aici. Nu ne-am înțeles la momentul respectiv. Vă spun de ce a picat transferul atunci. Consider că abordarea greșită a unor persoane de atunci a făcut ca acest transfer să cadă, unele persoane care azi declară că au avut merite foarte mari etc.
Putem trage cu toții concluziile. La momentul respectiv era Costel Gâlcă antrenor, un tip cu care am o relație foarte bună. Costel mi-a spus foarte clar că și-l dorește mult. La momentul respectiv nu era nicio clauză de reziliere, ulterior, în urma tatonărilor, am introdus și această clauză de rziliere, prin prisma unei prelungiri de contract“, a concluzionat impresarul jucătorului.
Impresarul lui David Matei îl contrazice pe Silviu Bogdan despre „blocarea” transferului la Dinamo înainte de Craiova
