Primul antrenor care refuză să-i ia locul lui Marius Baciu la FCSB: „Nu voi ajunge niciodată acolo!”
Primul antrenor care refuză să-i ia locul lui Marius Baciu la FCSB: „Nu voi ajunge niciodată acolo!”
Marius Măldărășanu (51 de ani) este primul antrenor care refuză să-i ia locul lui Marius Baciu (51 de ani) la FCSB, bineînțeles dacă se va pune problema de așa ceva în viitorul apropiat. Fostul antrenor de la Hermannstadt, în prezent liber de contract, deși a transmis că are o relație bună cu Mihai Stoica, a susținut pe de altă parte că nu ar putea vreodată să lucreze la clubul roș-albastru.
Marius Măldărășanu, primul antrenor care refuză să-i ia locul lui Marius Baciu la FCSB
Iar în acest sens a invocat în mod special trecutul său ca fotbalist la rivala Rapid. „Nu vreau să spun niște lucruri… Nu se pune problema cu FCSB, că asta e situația. Nu voi ajunge vreodată acolo antrenor. Nu vreau să zică lumea că mă autopropun sau ceva. Eu și MM ne respectăm. Ne-am întâlnit tot timpul. Ultima dată, din păcate, la înmormântarea sau priveghiul lui nea Mircea (n.r. Lucescu).
Stăm și discutăm, ne apreciem, dar nu se pune problema. Toți mă cunosc. Știu cum sunt ca antrenor vizavi de anumite lucruri. Am jucat 10 ani la Rapid. Nu am cum să dezamăgesc atâția oameni vreodată”, a spus Marius Măldărășanu la „SportCast cu Sile”.

Care este în prezent situația lui Marius Baciu la FCSB
Despre antrenorul echipei roș-albastre se crede în prezent că ar fi intrat în conflict cu unii dintre jucători, în special cu vedeta Florin Tănase. Chiar și în aceste condiții însă, după egalul cu Farul Constanța de luni seară, scor 2-2, patronul Gigi Becali a reiterat că pentru moment nu ia în calcul posibilitatea demiterii lui Baciu.
„Nu se pune problema demiterii antrenorului acum. Cred că sunt probleme și acolo, dar nu se pune problema. aciu nu este în pericol. E posibil… Dacă îmi dau seama că asta este problema, bineînțeles că voi lua măsuri. A bătut Dinamo, ne-a dus în Europa. Nu e vina lui că nu ne-am calificat. Au fost niște minuni acolo”, a spus Gigi Becali în direct la Prima Sport.
