Ofertă de 800.000 de euro pentru Ianis Hagi: „O să plece probabil în Germania”. Exclusiv
Ianis Hagi ar putea schimba campionatul în această vară. Fotbalistul legitimat la Alanyaspor intră în ultimul an de contract cu echipa din SuperLiga Turciei, dar este aproape de o mutare în Bundesliga în această vară.
Ianis Hagi, transfer spectaculos în Bundesliga?! Anunţul lui Adrian Ilie
Adrian Ilie a dezvăluit la FANATIK SUPERLIGA că Ianis Hagi a refuzat ofertele importante venite din Polonia, cu un salariu care se apropie de 1.000.000 de euro. În schimb, Hagi ar putea ajunge în Bundesliga:
„În primul rând, au crescut preţurile la sud-americani, ţin legătura cu ei. În al doilea rând, ţările de lângă noi plătesc mult mai mult ca noi. De exemplu, Polonia plăteşte salarii de 800.000 – 1.000.000 de euro.
De exemplu, Ianis Hagi a primit o astfel de ofertă, dar a zis că nu îl interesează. Salariu de 800.000 – 1.000.000. Din punctul meu de vedere va pleca în Germania, în Bundesliga.
În momentul de faţă sunt jucători români care depăşesc 500.000 – 600.000 de euro pe an. Universitatea Craiova are câţiva, FCSB are câţiva. Pentru a ajunge în Champions League trebuie investiţi foarte mulţi bani.
Eu zic că Ianis Hagi va ajunge în Bundesliga. Este posibil ca în scurt timp să se facă. Eu cred că Ianis Hagi va ajunge într-un campionat mai puternic. Nu doar el. Este şi Drăguş”, a spus Adrian Ilie la FANATIK SUPERLIGA.
Ianis Hagi, în vizorul echipelor din Germania de anul trecut!
Interesul echipelor din Germania pentru Ianis Hagi nu este unul nou. În urmă cu un an, când era liber de contract, fiul lui Gheorghe Hagi a fost în vizorul mai multor formaţii din Germania, precum Borussia Monchengladbach, Werder Bremen sau Hamburg:
„Ultima dată m-am întâlnit cu ei la nunta Kirei. Vorbisem cu un club care venise pentru altceva şi îl interesa pe director sportiv de Ianis, dar pe antrenor nu. Şi s-a rupt acolo.
Da, este vorba de Hamburg. Fără să vreau am intrat în discuţii. Nu intra în vizorul antrenorului. Directorul sportiv care era aici mi-a spus că îl vrea: „Da, dar am un război cu mister”, a spus Giovanni Becali la vremea respectivă.
- 27 de ani are Ianis Hagi
- 1.700.000 de euro e cota de piaţă a lui Ianis Hagi
Ofertă de 800.000 de euro pentru Ianis Hagi: „O să plece probabil în Germania”
