Radu Drăgușin l-a umilit pe fotbalistul lui Real Madrid! Faza a devenit virală. Video
În ziua în care Interul lui Cristi Chivu a învins-o pe Manchester City într-un amical „al greilor”, Fiorentina lui Radu Drăgușin a întâlnit, la rândul ei, o super-echipă într-un meci de pregătire. Formația „viola” a dat piept cu Real Madrid, care nu s-a prezentat cu toate vedetele și a folosit mai mulți puști de la echipa secundă. Una dintre marile lor speranțe, Alexis Ciria, care a și înscris în meci, a fost umilit pe teren de Radu Drăgușin.
Radu Drăgușin a râs de fotbalistul lui Real Madrid! Faza virală din meciul amical Real Madrid – Fiorentina 2-2
Deși Fabio Grosso a făcut 9 schimbări de-a lungul meciului cu Real Madrid, încheiat cu scorul de 2-2, Radu Drăgușin a fost integralist. El a prins fiecare minut împotriva echipei lui Jose Mourinho, care s-a prezentat la acest meci de pregătire cu vedete precum Endrick, Valverde, Arda Guler, Camavinga, Dumfries, Trent Alexander-Arnold, dar și cu foarte mulți puști din academie și de la Real Madrid Castilla.
Unul dintre ei, Alexis Ciria, chiar a înscris în prima repriză, iar Real Madrid conducea cu 2-0 după doar 24 de minute. Fiorentina a jucat mult mai bine în a doua jumătate a meciului și a reușit să obțină o remiză. De-a lungul meciului, Radu Drăgușin a avut atât momente bune, cât și mai puțin bune. El a gândit foarte bine o fază în care a ieșit perfect din dispozitiv și a interceptat o pasă ce se îndrepta către Endrick, după care l-a driblat în viteză pe Ciria, dându-i mingea printre picioare. Cursa lui Drăgușin a fost oprită în cele din urmă de Carreras, printr-o alunecare de manual.
Ce a scris presa din Italia despre Radu Drăgușin
Radu Drăgușin vine după o perioadă foarte lungă de inactivitate, iar Fabio Grosso cunoaște acest lucru. Tocmai de aceea, italianul încearcă să-i ofere cât mai multe minute românului în meciurile de pregătire. În afara unei reprize cu QPR, internaționalul român a fost integralist în toate celelalte meciuri de pregătire, contra Gubbio, Watford și Real Madrid.
Stoperul de 24 de ani mai are nevoie de timp pentru a-și intra în ritm, însă italienii deja văd semne bune în evoluția sa, deși mai are anumite lacune. „Drăgușin și Viery au fost prinși pe picior greșit când Carreras i-a pasat lui Ciria, iar acesta a marcat fulgerător al doilea gol. Într-adevăr, Drăgușin și Viery mai au nevoie să-și regleze poziționarea în defensivă. Evoluția lor s-a îmbunătățit în repriza secundă; meciurile de pregătire care urmează ar trebui să-i aducă la forma optimă pentru partidele care contează cu adevărat”, notează cei de la firenzepost.it, în timp ce jurnaliștii de la Tuttomercatoweb sunt de părere că „Fundașii centrali Ranieri și Drăgușin se achită bine de sarcini”.
