De ce a ratat Craiova calificarea: Cristi Coste dezvăluie 7 momente decisive din dubla Universitatea – Levski Sofia
Universitatea Craiova a pornit cu handicapul golului primit în minutul 8 al meciului de la Sofia și a fost de ajuns un sfert de oră ca Levski „să fugă” la trei lungimi în fața campioanei României! De aici a început, practic, meciul de pe vulcanul din Bănie, misiunea remontadei devenind (aproape) imposibilă. Mai credea cineva din stadion sau din fața televizorului că se poate face ceva ca românii să urce în charterul de Kazahstan?
Universitatea Craiova – Levski Sofia, meciul în care momentul cheie putea fi golul lui Bancu din finalul primei reprize
1. Levski Sofia a demonstrat, așa cum am văzut și pe „Asparuhov” acum o săptămână, că este o formație cu câțiva jucători foarte valoroși. A marcat rapid (13 și 16), a continuat să facă presing sus, astfel că oltenii măcinau în gol. Craiova părea o echipă moartă, o copie la fel de „reușită” a celei de acum 4 zile de pe „Arc”, cu Dinamo. O picătură de la Nsimba (min. 20), alta de la Cicâldău (min. 36) nu au putut ascunde prestația unei formații aflate pur și simplu în stare de șoc.
2. A venit cam de nicăieri golul lui Nicușor Bancu, în primul minut de prelungire al reprizei, după o fază în care insistența puștiului David Matei a fost decisivă. Și insistența, și centrarea! Ca o mică paranteză, Matei trebuia să intre demult în primul 11 în locul insipidului Etim. Golul de 1-2, picat la țanc, a fost scânteia de care a început în acel moment să se agațe speranțele tuturor fanilor români.
De la euro-golul lui Adi Rus la „capul” în pământ al lui Baiaram
3. Știați că Adi Rus poate să bată atât de bine loviturile libere? Cine nu știa a primit răspunsul în minutul 48! Fundașul care cerea suporterilor la conferință răbdare, pe toată durata meciului, a pus la vinclu mingea pe care a scris 2-2! O revenire care a aprins stadionul, unii frecându-se la ochi, uitându-se la tabelă și nevenindu-le să creadă ce era acolo cu doar câteva minute de joc mai devreme.
4. Și încă un moment foarte important în economia acestui thriller albastru. Faza din minutul 53, când Baiaram a pus capul în pământ pe centrarea lui Mora și nu a izbutit să ducă Craiova pentru prima oară în avantaj în această dublă manșă. Poate și de aceea Coelho a mutat aproape instant. Portughezul a simțit ziua proastă a benzilor și, în minutul 60, au intrat Teles și Etim.
Filipe Coelho, al treilea eșec la rând la Craiova, bătut de o formație, Levski, mai bună pe ambele manșe!
5. Un plus și pentru Laurențiu Popescu, cel care a ținut în viață speranțele Universității în decurs de circa 100 de secunde. A respins prima oară un șut viclean al lui Reinaldo, pentru ca la faza imediat următoare (minutul 66) să iasă excelent în fața aceluiași vârf al lui Levski. Plus intervenția din minutul 89. Portarul oltean a avut și noroc la cornerul din minutul 78, când a fost salvat de transversală, și în 91, altă bară!
6. Au existat și momentele Nsimba, pentru că nu a fost vorba de un singur moment. Vârful de careu al lui Coelho a ratat incredibil și în minutul 60, și în minutul 71. Putea fi eroul. Putea. Cam în aceeași situație s-a aflat pe final și Elisor, dând apă la moară celor care cred că Universității nu i-au ieșit transferurile vara asta. Nici Elisor, nici Tavares nu sunt de nivelul la care aspiră trupa lui Rotaru.
7. Concluzia nu-l poate ocoli pe Filipe Coelho. A bifat al treilea rezultat negativ consecutiv pe banca „albaștrilor”, el care nu cunoscuse nici două eșecuri la rând! La Sofia, portughezul a greșit primul 11 și motivarea, la retur nu a fost deloc inspirat la schimbări. Craiova merge în turul 3 preliminar al Europa League, contra finlandezilor de la KUPS Kuopio, Levski se va bate cu Kairat. Chiar dacă fanii olteni au altă părere, Universitatea a fost eliminată de o formație mai bună, cu fotbaliști pe care-i vrem și în SuperLiga, nu doar la sud de Dunăre. Aviz managerilor din fotbalul românesc.
