July 29, 2026

Sportica

Stiri sportive la minut

Lovitură pentru Ștefan Baiaram și U Craiova! Anunțul de ultimă oră al belgienilor

Lovitură pentru Ștefan Baiaram și U Craiova! Anunțul de ultimă oră al belgienilor

Ștefan Baiaram (23 de ani) a fost monitorizat atent în ultima perioadă de către Anderlecht, bineînțeles în vederea unui eventual transfer de la Universitatea Craiova. De altfel, internaționalul român chiar a fost urmărit de la fața locului de către anumiți reprezentanți ai clubului din Belgia la meciul pe care oltenii l-au disputat în Ungaria cu Vitebsk în primul tur preliminar din Champions League.

Anderlecht a renunțat la transferul lui Ștefan Baiaram de la Universitatea Craiova

La acel moment, FANATIK a informat în legătură cu acest subiect. Doar că se pare că belgienii au renunțat la această mutare. Astfel, atacantul de bandă stângă este nevoit să rămână, cel puțin pentru moment, la gruparea din Bănie, chiar dacă își dorește foarte mult să facă pasul spre o echipă din străinătate, după cum chiar el a spus în mod public în mai multe rânduri în ultimul timp, în special în finalul sezonului trecut.

Potrivit jurnaliștilor belgieni de la La Derniere Heure, cei de la Anderlecht au făcut o ofertă de transfer în valoare de 4 milioane de euro pentru Baiaram, propunere care însă a fost refuzată de oficialii Universității Craiova. Pesemne că oltenii ar fi dorit aproximativ 5 milioane de euro în schimbul fotbalistului și astfel au așteptat ca formația din Bruxelles să revină cu o ofertă îmbunătățită în acest sens.

De ce s-au retras belgienii din cursa pentru semnătura lui Ștefan Baiaram

Doar că acest lucru nu s-a întâmplat și, conform sursei citate, nici nu se va întâmpla. Asta pentru că Anderlecht ar fi decis deja să se reorienteze către alte variante pentru întărirea compartimentului ofensiv. În principiu, în această situație s-a ajuns întrucât nu toți oamenii cu putere de decizie la clubul belgian au considerat în cele din urmă că românul ar reprezenta o soluție viabilă, în ciuda faptului că lui i se pregătise deja un contract valabil până în vara anului 2030, cu opțiune de prelungire pentru încă o stagiune.

„Pista Ștefan Baiaram a fost abandonată. Anderlecht a făcut o ofertă pentru atacantul lateral de la Universitatea Craiova, dar clubul din România a refuzat-o. Anderlecht a decis să abandoneze această pistă și va aborda alte variante”, a notat sursa citată anterior în legătură cu acest subiect.

Interesul lui Anderlecht pentru Ștefan Baiaram ar putea reveni totuși în actualitate în scurt timp

Despre faptul că transferul lui Ștefan Baiaram la Anderlecht a fost pus „în așteptare” de către belgieni a scris FANATIK în exclusivitate recent, înaintea meciului pe care Universitatea Craiova l-a disputat la Sofia cu Levski în turul doi preliminar din Champions League. Din informațiile noastre, există totuși în continuare posibilitatea ca interesul clubului din Bruxelles pentru internaționalul român să se reactiveze în această vară, cel mai probabil spre finalul lunii august, deci pe finalul ferestrei de mercato, în funcție de cum vor reuși cei de la Anderlecht să se miște până atunci pe piața transferurilor.