Cum arată locul de 1 milion de dolari de la finala Campionatului Mondial! E pe fotoliu, chiar pe gazon. Foto
Campionatul Mondial de fotbal este fără doar și poate cea mai mare scenă a „sportului rege”. Cei ce și-au dorit să participe la finala acestui grandios eveniment au fost nevoiți să scoată din buzunar sume impresionante, iar cele mai scumpe locuri au ajuns să coste chiar și un milion de dolari.
Cum arată locul de un milion de dolari de la Campionatul Mondial
Doar cei mai înstăriți și pasionați fani ai fotbalului pot participa la finala Campionatului Mondial, care a ajuns să fie absolut inaccesibilă pentru un om simplu. Prețurile sunt exorbitante, unele chiar ridicându-se la un milion de dolari. Locul despre care este vorba se situează chiar pe gazon, iar spectatorii pot sta confortabil pe un fotoliu.
Alex Silverman, un jurnalist prezent la fața locului, a fotografiat locurile respective: „Vedere de pe scaunele de pe teren de 1 milion de dolari, vândute de furnizorul de ospitalitate On Location pentru Finala Cupei Mondiale FIFA de la Stadionul MetLife. Este pe partea însorită a stadionului, deci pălăriile de soare sunt incluse”, a relatat acesta pe pagina sa de X.
Cât a costat cel mai scump bilet pe piața de revânzare la finala Campionatului Mondial
Inițial, prețurile pentru finala Campionatului Mondial nu au fost atât de ridicate, însă biletele au fost disponibile în ultimele luni doar pe piața de revânzare, acolo unde orice fan al fotbalului își poate pune propriul preț pentru biletul său.
Pentru finala Campionatului Mondial, cel mai scump astfel de bilet a ajuns să coste chiar și 2.000.000 de dolari, însă nu există informații certe că cineva a ales să plătească această sumă uriașă pentru a-l achiziționa. „Îi voi aduce personal un hotdog și o Coca-Cola celui care va da bani pe acest bilet”, a glumit Gianni Infantino, președintele FIFA.
