Premieră la CM 2026, chiar în finală! Donald Trump a luat decizia
Donald Trump (80 de ani), președintele Statelor Unite ale Americii, va fi prezent duminică seară la finala dintre Spania și Argentina, care se va disputa pe MetLife Stadium, din New Jersey. Acesta va fi primul meci de la CM 2026 la care va fi prezent.
Casa Albă a făcut anunțul! Donald Trump va fi prezent pe stadion la Spania – Argentina
După ce toată lumea s-a așteptat ca Donald Trump să-și facă apariția încă de la meciul de deschidere al CM de pe teritoriul Statelor Unite ale Americii, președintele în vârstă de 80 de ani va veni pe stadion pentru prima dată la Campionatul Mondial la meciul din finală, dintre Spania și Argentina.
„Prin prezența sa, Donald Trump va încununa ceea ce a fost cea mai urmărită, cea mai sigură și cea mai reușită Cupă Mondială din istoria Statelor Unite ale Americii”, a afirmat Karoline Leavitt, purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, într-o conferință de presă.
De asemenea, Donald Trump va fi prezent pe podium la finalul partidei, pentru a înmâna trofeul marii câștigătoare, alături de Gianni Infantino, președintele FIFA, indiferent că va fi vorba despre Spania sau Argentina. Președintele SUA a fost în prim-plan într-un moment similar la Campionatul Mondial al Cluburilor, când a sărbătorit victoria alături de fotbaliștii lui Chelsea.
Președintele Argentinei nu va fi prezent la marele eveniment
Spre deosebire de Donald Trump, care va fi în lumina reflectoarelor, președintele Argentinei, Javier Milei, nu va fi prezent pe MetLife Stadium pentru a-i încuraja pe conaționalii săi și pentru a sărbători o eventuală victorie. Motivul? Simpla superstiție. Milei este de părere că Messi și coechipierii săi se vor descurca mult mai bine dacă el nu va fi prezent pe stadion.
Într-un interviu oferit recent, Beniamin Netanyahu, prim-ministrul Israelului, a dezvăluit că susține Argentina la CM 2026, însă motivul principal nu este Messi și nici alt fotbalist, ci președintele Javier Milei: „Urmăresc Argentina. Știi de ce? (n.r. – Pentru Messi?) Nu, înainte de asta… ei au un președinte care este un superstar, chiar este. A făcut lucruri impresionante cu economia țării, adoptând o economie liberă, despre care îmi face plăcere să vorbesc. Milei este un prieten foarte bun al Israelului”, a declarat Netanyahu.
În ce zi și la ce oră se joacă Spania – Argentina, finala Campionatului Mondial din 2026
După foarte multe meciuri, Campionatul Mondial din 2026 a ajuns în sfârșit la final. Mai rămân de jucat finala mică, dintre Franța și Anglia, și marea finală, dintre Spania și Argentina. Partida ce-i va avea în prim-plan pe Lionel Messi și Lamine Yamal va putea fi urmărită duminică, 19 iulie, de la ora 22:00 (ora României), și va avea loc pe MetLife Stadium din East Rutherford, New Jersey.
De partea cealaltă, finala mică se va juca în aceeași zi, dar de la 00:00. Partida se va disputa pe Hard Rock Stadium, din Miami, și va aduce pe același teren o mulțime de superstaruri, de la Mbappe, Dembele și Olise, până la Bellingham și Harry Kane. Și aici se așteaptă un meci spectaculos, chiar dacă cele două formații sunt dezamăgite de înfrângerile din semifinale.
