De ce este Rapid „cel mai greu club din România”. Bogdan Baratky, editorial după interviul oferit de Daniel Pancu: „Are întotdeauna vorbele la el”

Pancu este un interlocutor atipic. Nu se ferește de întrebări, nu folosește eschiva, spune lucruri, are substanță. E suficient de umblat prin viață și lumea fotbalului încât să fi învățat rolul presei. Pe care știe să o cultive. Îi place să (se) vorbească despre el, dar oferă mult la schimb – e generos în interviuri și nu servește banalități. Sunt discuții lungi din care, dacă ești norocos, pleci cu 2-3 idei, de multe ori firave; Pancu e o bogăție de interlocutor – răspunsurile lui se pot transforma lejer în 15-20 de materiale de presă. Și, important, Pancu știe să dea mesaje.

“Diamantul” de la Nicolina. Fotbalist, antrenor și personaj

Pancone a fost zilele trecute în podcastul lui Vlad Mercori, iar rezultatul a fost o discuție de o oră și un sfert despre omul, antrenorul și fostul fotbalist Pancu. L-am ascultat, încercând să înțeleg cum (și dacă!…) va rezolva Pancu, poate cel mai important personaj rapidist din ultimul sfert de secol, problemele Giuleștiului. Deloc simple și deloc puține.

Oamenii sunt în general suma experiențelor lor. La puzzle-ul Pancu au contribuit, desigur, toate experiențele sale fotbalistice și de viață; dacă veți urmări discuția veți concluziona probabil că există doi mari piloni în cariera sa. Două repere care i-au influențat viața și cariera profesională – Rapidul și Mircea Lucescu.

Rapid – cel mai greu club din România

“Rapid au venit la mine cu ideea să aibă un antrenor măcar două sezoane”. Nu e prima dată când o spune, dar cred că interviul ne arată de ce acesta a devenit un obiectiv în sine la Rapid. Cum a ajuns Rapidul de la proiectul Red Bull Salzburg de România, la a-și propune măcar o continuitate de 2 ani pe banca tehnică.

Ascultându-l pe Pancu vorbind, mi se confirmă o mai veche presupunere – Pancu a fost adus în primul rând pentru că știe Giuleștiul (și Giuleștiul îl știe pe el) și, în acest moment, e poate singurul care poate oferi clubului o resursă irosită în ultimii 4 ani – timp. Cred că în orice analiză sau judecată de acum și din viitorul apropiat trebuie să plecăm de la asta. Și noi, și Pancu. Pancu nu a fost ofertat pentru că e doctor în fotbal, ci pentru că e doctor în Rapid. Iar Rapidul are disperată nevoie în acest moment de tratament de specialitate, administrat de un om de încredere.

“Cine reușește să joace fotbal la Rapid, sau cine antrenează la Rapid, poate juca sau poate antrena oriunde. Eu cred că e cel mai greu club din România.” De acord. Dar cu o nuanță importantă, dragă Pancone, Rapid e cel mai greu club din România, pentru că de cele mai multe ori (nu doar astăzi) nu a fost un club în adevăratul sens al cuvântului. Indirect, o spui și tu atunci când diseci (foarte interesantă idee!) cauzele prăbușirii Rapidului din sezonul trecut.

“Au pierdut foarte mult din energie când toată lumea, inclusiv rapidiștii, au început să spună că au echipă slabă, dar au noroc și căștigă jocurile (…). Când crezi că ești slab, devii slab”. În momentul ăsta trebuia clubul să intervină, zice Pancu, să schimbe narativul, să dea încredere. Iar clubul nu a făcut-o. Deci, unde e problema, Pancone?… Am un lot valoros, spune Pancu. Așa a fost și sezonul trecut, nu poți fi atât de sus, atât de mult timp, dacă nu ai valoare. V-am spus, Pancu știe să dea mesaje, vrea să ofere încredere unui lot care probabil încă simte apăsarea eșecului din ultimii ani. Când crezi că ești slab, devii slab. Foarte bine spus. Mai ales dacă ai perseverat timp de 4 ani pe ideea asta, e cu atât mai greu să inveți să crezi contrariul.

Rămân la ideea clubului – problema principală a ultimilor ani. Nu rămân de nebun, ci pentru că și Pancu o confirmă, prin paralela cu epoca Lucescu. “Pentru a căștiga un campionat nu e de ajuns să ai antrenorul sau echipa”. Absolut corect! Trebuie să ai și un club, completez eu. “Mult mai greu se obțin lucrurile la Rapid. La Rapid se obțin foarte greu trofeele. Asta e istoria, e foarte greu de schimbat”. E nevoie de un club puternic pentru asta, Pancone… Asta ne-a lipsit și ne lipsește. Nu e doar ghinion și fatalitate. Lucescu era un tip ghinionist, dar uite câte a realizat.

“Un lucru pe care l-a făcut Lucescu a fost relația cu presa. (…) Rapid a avut jurnaliștii mai mereu împotrivă (excepție perioada Lucescu). La Rapid nu există transparență, comunicare.” Explică foarte bine Pancu: nu pentru că neapărat jurnaliștii ar fi suporteri ai altora; ci pentru că Rapid nu a știut să cultive presa. Ai dreptate, Pancone; dar clubul Rapid nu a știut nici să-și cultive suporterii. Și mă tem că un antrenor nu poate rezolva astăzi toate aceste probleme. Lucescu, în momentul venirii sale la Rapid, era o instituție. A luat clubul în spate și l-a ridicat. A fost el însuși clubul. Iți va fi foarte greu să faci asta.

Pilonul Lucescu

“Mircea Lucescu ne vorbea mereu numai despre minte și cap. Totul e de-aici. Rapidul, când toată lumea a început să le spună că sunt slabi, au început să creadă și ei și s-au dereglat.” 

Marii antrenori antrenează mintea jucătorilor, iar Lucescu pare că a făcut mai mult decât atât – a rămas în mintea foștilor săi jucători. “Nea Mircea cu George Copos ne-au făcut educația financiară (…). Nea Mircea, la ăștia mici, mai ușor cu banii… și făcea foarte bine din punctul ăsta de vedere”. Învățăturile lui nea Mircea pentru “fiul” său, Pancu.

Va trebui să adaptezi învățăturile astea, Pancone, pentru că vremurile s-au schimbat. Și odată cu ele, oamenii. Ai observat-o și tu dealtfel – „Eșecul jucătorilor români peste hotare e o consecință a ce s-a cultivat în România în ultimii 20 de ani. (…) Jucătorii tineri obțin lucrurile foarte ușor în ziua de azi, gradul de suferință e mult redus. Lumea e diferită. S-ar putea să inhibi un jucător dacă vorbești pe un ton mai ridicat sau scapi o înjurătură.” 

Principiile “diamantului din Nicolina” 

Așa i-a spus, demult, jurnalistul Ovidiu Minea, povestește Pancu. Culmea, Ovidiu Minea scrie astăzi în FANATIK… ce mică-i lumea… Suferința în fotbal e un concept important pentru antrenorul Pancu. O repetă de multe ori și își ia confirmările din multe surse. Suferința și etica muncii. “Jucătorii formați în străinătate au un plus la cultura muncii. Nu ai cum fară muncă și fără foame.” Suferință și etica muncii.

“Marii campioni iubesc transpirația”. Poți spune orice despre Pancu, dar nu că nu ar avea vorbele la el. Sper să ajungă mesajul ăsta la elevii săi, așa cum mesajul Papei Francisc a ajuns la el: “Să dai sacralitate efortului. Să îl consideri ceva sfânt și să te bucuri de el în fiecare zi. Ce rost are ziua de mâine dacă nu ești mai bun decât azi”.  V-am spus că Pancu e o bogăție de interlocutor!

Mesajele lui Pancu 

Rugat să facă un prim 11 al campionatului intern, Pancu a răspuns interesant și refuz să cred că întâmplător. Portar i-a plăcut Popa (nu ne putem lupta cu polonezii…). Christensen e unul dintre mijlocașii centrali nominalizați. Cu alte cuvinte, mi-ați vândut cel mai bun mijlocaș din campionat, aștept altceva în loc. Mijlocaș stânga e Petrila (l-am adus pe Kamara, dar mă bazez pe tine!), iar în dreapta nu avem nici Dobre, nici Moruțan. Dar dacă vreți să știți ce tip de atacant îmi place, aflați că Nsimba și Lukic sunt preferații mei. Recitesc înfrigurat lotul Rapidului și nu văd nimic de soiul ăsta. Poate Kodor, dar vorbim despre azi, nu despre mâine.

La final, o reconfirmare. Pancu știe ce a lipsit din Giulești, știe ce vrem să auzim și să vedem. La capitolul ăsta sigur cei care l-au adus au făcut un calcul corect. Dar asta ține loc de jucători și fotbal doar până la un punct. “La nivel de energie, demnitate îi reprezentăm cu succes până la final”. La final, da? Adică inclusiv playoff. Dacă înțelegi ce vreau să spun. Eu v-am spus că Pancu are întotdeauna vorbele la el…