Conor McGregor și Max Holloway, contre dure încă de la conferința de presă! „Îl voi distruge! Se va retrage”
Conor McGregor (37 de ani) revine în UFC după o absență de 5 ani, iar lupta contra americanului Max Holloway se anunță a fi extrem de interesantă. Irlandezul a făcut spectacol încă de la conferința de presă și a lansat mai multe amenințări dure la adresa adversarului său, pe care l-a învins în precedenta luptă, care a avut loc în urmă cu 13 ani.
Conor McGregor, spectacol la conferința de presă înainte de lupta cu Max Holloway
În momentul în care a ajuns față în față cu Holloway, McGregor i-a smuls acestuia ochelarii și a fost ținut cu greu de către personalul de securitate. În timpul conferinței de presă, irlandezul nu s-a ferit de cuvinte și a afirmat că își va „distruge” adversarul. „Nu realizează în ce pericol este. Preconizez că Holloway se va retrage sâmbătă. Voi veni ca o rachetă, îl voi distruge, îl voi elimina.
E ultimul meu adversar care încă se află în UFC. Toți ceilalți au dispărut, a mai rămas doar Max, iar sâmbătă va fi eliminat definitiv. Sunt un animal diferit, am multe de dovedit, va fi intr-o situație dificilă. Îl pot distruge pe Max în primele 10 secunde”, a declarat irlandezul. Lupta dintre McGregor și Holloway va avea loc în cadrul galei UFC 329 și va putea fi urmărită în România pe VOYO.
Max Holloway i-a oferit replica lui McGregor: „Sunt entuziasmat. Asta a fost tipic pentru Conor, dar e bine. A fost chiar distractiv. Vorbea despre contract, cum nu vrea să aștepte un an. I-am spus să nu-și facă griji, că rezolv eu. Câștig într-o manieră nebună, îl provoc pe el și pe Dana White (n.r. președintele UFC) și mergem pe Allegiant Stadium în decembrie”.
McGregor, aclamat în Las Vegas. Max Holloway, huiduit în propria țară
Gala UFC 329 va avea loc în T-Mobile Arena, din Paradise (Nevada), aproape de Las Vegas. La conferința de presă, irlandezul a fost aclamat de cei prezenți în sală, în timp ce americanul Max Holloway, originar din Hawaii, a fost huiduit. În 2013, McGregor câștiga precedentul meci contra lui Holloway, la categoria pană, prin decizie unanimă.
Duelul care va reprezenta revenirea lui McGregor în UFC după 5 ani va avea loc la categoria semimijlocie. Precedenta luptă a lui McGregor a avut loc în vara anului 2021 și nu s-a terminat cu bine pentru irlandez, care a suferit o accidentare foarte gravă într-o înfrângere contra americanului Dustin Poirier, sportiv care și-a anunțat retragerea în 2025.
