„Știința, un prim sărut pe obrazul Ligii!”. Marius Mitran scrie despre marele dor al oltenilor după victoria furibundă a Universității Craiova în Ungaria
Toate speranțele ei erau într-un punct și punctul căpătase, în treizeci și cinci de ani, densitatea Big Bang-ului inițial. Universitatea Craiova a știut, dar, mai cu seamă, a simțit greutatea acelor speranțe, și a încercat, încă din primele secvențe ale meciului cu ML Vitebsk, să pună în practică proiecții. De fapt, la singular e mai corect, proiectul. Cel european prin care să bifeze acolo, pe teren neutru, în Ungaria, prima apropiere de Galaxia Champions League! Așadar: Popescu- Romanchuk, Stevanovic, Rus- Teles, Cicâldău, Anzor, Bancu – Etim, Assad, Baiaram.
Ștefan „Del Piero” Baiaram a ieșit la rampă
Formula de start a fost, și nu a fost o surpriză, pentru că din „unsprezecele clasic” lipseau doar Screciu, accidentat, Mora și Matei, păstrați pentru Supercupa de duminică. Tot așa cum nici siguranța evidentă a echipei lui Coelho nu a fost o surpriză pentru nimeni. Pentru că nimeni nu a uitat cum s-a terminat sezonul trecut și cu ce promisiuni.
În primul rând ale Craiovei către ea însăși. Bielorușii nu erau însă la curent cu nimic din toate aceste trăiri, transformate rapid de Bancu & Co. în trasee de joc. Iar la capătul primului traseu cu desen concret, în chiar minutul 4, Ștefan „Del Piero” Baiaram a reușit o „acoladă” de geniu, de la 17 metri, lateral stânga- centru, și mingea a scuturat plasa: 0-1.
Uzură, joc fragmentat, rutină apoi, timp de un sfert de oră. Până când fotbalistul cu nume de ex-ministru de externe sovietic, Gromîko, a prins un șut din marea cinematografie sportivă, și a catapultat balonul, de la aproape 30 de metri, direct în poarta lui Popescu, fără vină la o asemenea execuție: 1-1.
Peste doar trei minute, Etim este faultat clar, în careu, fiind cu spatele la poartă, iar arbitrul bosniac nu are ezitări: lovitură de la 11 metri! Execută calm, perfect, pe jos, Assad și Știința are din nou avantaj: 1-2, în minutul 24.
Romanchuk este lovit de Gromîko, dur, cu brațul, tot în suprafața de pedeapsă și e din nou, penalty, cu ajutorul VAR. Același Assad alege să tragă, de data asta, tare, sub bară, în dreapta portarului și e 1-3, cu doar trei minute înaintea de pauză.
Universitatea Craiova a turat motoarele în repriza a doua
Odată punctul plecării depășit, și cu ce demonstrație de forță!, Craiova a condus nu doar ostilitățile, ci și mecanismul biologic al evoluției, în perspectiva returului și a tot ceea ce urmează să vină. Din Europa, desigur. Și nu numai.
Repriza a doua menține același joc bun al Științei, dezinvolt și calculat perfect, calm și echilibrat în toate intențiile. Rezistentă și la duelurile devenite mai dure, nu însă și mai grele, făcând un pas în spate, dar controlând parcă și mai bine terenul unui joc care îi aparținea nu doar din ce arăta tabela de marcaj, Craiova a lăsat impresia că e total în control. Nsimba intră în locul lui Assad (minutul 56) și imediat bielorușii înscriu, prin Diabate, dar ofsaidul e clar!
Liga Campionilor, marele dor al oltenilor
Nsimba, după câteva secunde e aproape de 4-1, dar Pavlyuchenko scoate spectaculos „bolta” acestuia! Un gol din ofsaid, corect anulat, are și Craiova (minutul 68), dar meciul pare încheiat și, într-un fel, chiar e. Mora și Băluță joacă și ei, în locul lui Teles și Anzor, semn că există variante multe și excelente în continuare.
Pentru că acest prim pas de campioană Craiova îl face sărutând viitorul în Liga Campionilor. Ies Romanchuk și Baiaram , intră Crețu și Tavares, cu 13 minute înainte de final, Vitebsk are și o ocazie imediat, dar Craiova un pic de noroc. Nsimba vede și el un cartonaș galben (minutul 82), dar nimic nu mai contează, chiar dacă Mora și Etim prelucrează o minge pe care Nsimba o trimite în plasă, fulgerător, în ultima secundă: 1-4! În afara celor trei puncte, a victoriei și a calificării, antamate în cea mai mare parte. O victorie cât o îmbrățișare după 35 de ani cu un prieten bun, de care ți-a fost atât, dar atât de dor!
