O nouă plecare de la Rapid! Daniel Pancu rămâne fără un fundaș de top
După ce a ratat încă o dată cupele europene, Rapid speră ca sezonul 2026/2027 să „spargă gheața”. În acest sens, conducătorii clubului l-au pus la cârmă pe Daniel Pancu. Tehnicianul a avut rezultate foarte bune stagiunea trecută la CFR Cluj, iar oficialii echipei din Giulești doresc ca proiectul din acest an să fie unul de succes.
Daniel Pancu rămâne fără un fundaș de top
Fără o campanie de transferuri spectaculoasă, fanii se tem de faptul că nici în acest an nu se va obține un loc care să asigure calificarea în cupele europene. Până în acest punct al pauzei competiționale, Rapid i-a transferat pe Mohammed Kamara, Vladan Bubanja, Jason Kodor și Daniel Graovac, iar la capitolul plecări a fost înregistrată mutarea lui Tobias Christensen.
După transferul nordicului, Daniel Pancu ar putea pierde o nouă piesă importantă. Mai exact, gsp.ro notează că Denis Ciobotariu (28 de ani) este aproape să o părăsească pe formația din Giulești. Ajuns la Rapid în iarna lui 2025, fundașul central a mai fost ofertat și în trecut, iar în actuala perioadă de mercato ar putea schimba echipa.
Cluburile interesate de fundaș ar fi Iraklis Salonic, echipă nou-promovată în prima ligă din Grecia, și GKS Katowice, locul 5 din campionatul Poloniei în sezonul trecut. Conform sursei amintite mai sus, Denis Ciobotariu tinde să aleagă Polonia, în condițiile în care este atras de o remunerație lunară de 20.000 de euro.
Denis Ciobotariu, al treilea fundaș de la Rapid în sezonul trecut
Jucătorul și-ar fi înștiințat deja impresarul să îi caute echipă, în contextul în care a fost doar a treia opțiune pentru poziția de fundaș central în stagiunea precedentă. Costel Gâlcă a mizat în principal pe serviciile lui Lars Kramer și Alexandru Pașcanu, astfel că Denis Ciobotariu ar fi nemulțumit de rolul său la club.
De-a lungul carierei, Denis Ciobotariu a mai evoluat la Chindia Târgoviște, Dinamo București, CFR Cluj, FC Voluntari și Sepsi Sf. Gheorghe, de unde a ajuns la Rapid în iarna lui 2025, mutarea fiind realizată în cantonamentul desfășurat în Antalya. După transferul în Giulești, Ciobotariu a cochetat și cu lotul național, acolo unde a adunat o prezență.
- 900.000 de euro este cota lui Denis Ciobotariu
- 45 de meciuri, 5 goluri și o pasă decisivă a adunat fundașul la Rapid
