Și-a dus echipa în sferturile de finală ale Cupei Mondiale deși n-a jucat fotbal niciodată și trebuia să fie educator!
Naționala Marocului confirmă și la CM 2026. După ce acum patru ani a atins semifinalele Cupei Mondiale, acum s-a calificat în sferturi, la capătul unui meci fără istoric, câștigat cu 3-0 contra Canadei.
Mohamed Ouahbi nu a jucat fotbal de performanță
Performanța africanilor a venit într-un context bizar din punct de vedere al echipei. În luna martie a acestui an, marocanii l-au dat afară pe selecționerul Walid Regragui, cel care conducea echipa din 2022 și o calificase și la turneul final aflat acum în derulare.
Lui Regragui i-a fost fatală pierderea finalei Cupei Africii, la penalty-uri contra Senegalului, câștigată ulterior la masa verde. Federația l-a înlocuit însă imediat și l-a numit selecționer pe Mohamed Ouahbi (49 ani), un antrenor atipic, dar care scrie istorie pentru marocani.
Ouahbi este născut în Belgia și n-a jucat niciodată fotbal. S-a îndrăgostit de acest sport în 1986, în timpul CM, la care au participat și Belgia și Marocul. El a devenit antrenor la 21 de ani, în paralel obținând diploma de a fi educator.
Selecționerul Marocului e campion mondial
După șase ani la Maccabi Brussels, o echipă a comunității evreiești din capitala Belgiei, Ouahbi a trecut la Anderlecht, unde a activat 18 ani, la juniori, tineret și un an secund la prima echipă. Acolo și-a definit stilul de antrenor și a atras atenția Federației Marocane.
Aceasta l-a înregimentat în 2022 și i-a oferit postul de selecționer al naționalei U20. O națională pe care actualul antrenor al primei echipe a făcut-o mare. În 2025, Maroc U20 a devenit campioană mondială în Chile, învingând Franța în semifinale și Argentina în finală.
Campion mondial, Mohamed Ouahbi a urcat la naționala U23 a Marocului, unde a stat doar câteva luni. În martie a fost promovat la prima echipă, unde împotriva așteptărilor, nu a adus decât un fotbalist alături de care a luat Cupa Mondială U20 anul trecut.
Sub comanda lui, „Leii din Atlas” sunt neînvinși
Ouahabi a mers pe nucleul vechii echipe, potențând ce reușise Regragui. L-a câștigat însă pe Ayyoub Bouaddi, de la Lille, fotbalistul de 18 ani, care până anul acesta a jucat pentru Franța, la juniori și tineret. Boauddi a acceptat să schimbe naționala și deja este unul dintre tinerii remarcați la acest turneu final.
Mo Ouahabi are un bilanț de excepție la naționala Marocului. Sub conducerea sa, echipa este neînvinsă, adunând șase victorii și patru egaluri, până la confruntarea cu Franța, care va fi pe 9 iulie, la ora 23:00. Ouahabi se va confrunta cu Didier Deschamps, cel mai vechi selecționer în funcție, de la CM 2026, și unul dintre cei trei oameni de fotbal care au câștigat Campionatul Mondial și ca jucător și ca antrenor, alături de Mario Zagallo și Franz Beckenbauer.
-
1,85 este cota pentru pronosticul „total goluri Maroc 1-2” în meciul cu Franța din sferturile CM 2026
