Alex Dobre rupe tăcerea după ce i s-a luat banderola la Rapid! Ce spune de un transfer în vară
Alex Dobre (27 de ani) a fost căpitanul Rapidului în aproape toate meciurile din sezonul trecut, însă o declarație nefericită de la finalul unui meci din play-off l-a făcut pe Costel Gâlcă să-i ia banderola. Atunci, internaționalul român a pus la îndoială strategia antrenorului și l-a acuzat că nu reușește să pună în evidență calitățile jucătorilor. Deși Gâlcă a plecat, iar Daniel Pancu este noul antrenor al Rapidului, Dobre nu-și va primi banderola înapoi.
Prima reacție a lui Alex Dobre după ce nu va redeveni căpitan sub comanda lui Daniel Pancu
Daniel Pancu nu îi va reda banderola lui Alex Dobre, deși el a pierdut-o în timpul mandatului lui Costel Gâlcă. Noul antrenor al Rapidului a luat o decizie neașteptată și l-a numit căpitan pe Lars Kramer, deși este străin și nu se află în Giulești decât de un singur sezon.
Alex Dobre a oferit o primă reacție în urma acestei decizii și a dezvăluit că nu este afectat, ba chiar va da tot ce are mai bun și se va pune în slujba echipei: „Cu toții reprezentăm Rapidul. Important e ca individual să dăm ce avem mai bun pentru această echipă, iar cel care este căpitan cu siguranță este pus pentru că domnul Pancu știe mai bine că poate să conducă acest grup către un lucru mult mai bun și să facă mult mai mult față de ceea ce am făcut eu. Eu sunt concentrat să fac cât mai bine zi de zi și să îmi pun calitățile în slujba echipei”, a spus Alex Dobre.
Ce spune Alex Dobre despre un posibil transfer în străinătate
În două săptămâni, Alex Dobre va lua startul în al treilea sezon în tricoul Rapidului. Extrema giuleștenilor a avut performanțe destul de bune de când a venit în România, iar prestațiile sale i-au adus și convocarea la echipa națională. Deși nu este un obiectiv pentru el, Dobre nu ar refuza o ofertă bună de transfer:
„Încerc să nu iau în seamă (n.r – zvonurile despre transfer). Sunt concentrat pe ceea ce înseamnă Rapid. Dacă vine ceva și avantajează atât clubul, cât și pe mine, cu siguranță vom alege ce e mai bine pentru ambele părți. Cât sunt aici, promit să dau tot ce am mai bun pentru această emblemă, pentru suporteri și pentru colegi. Planul pentru noul sezon este să ne îndeplinim obiectivele și să scoatem maximum din fiecare meci, iar când se trage linie, la sfârșit, să fim acolo unde ne-am propus. Clar, ce a fost în trecut a fost. Important e să fim uniți și să ne îndeplinim obiectivele în acest sezon.
Simt că am dat tot în sezonul trecut, dar regretul este că nu ne-am îndeplinit obiectivul. A fost o durere foarte mare, dar acum este la trecut. Mă concentrez pe prezent și vreau ca în acest sezon să reușim ceva cât mai frumos. Tot ceea ce s-a întâmplat este o experiență care mă ajută să mă îmbunătățesc. Pentru sezonul viitor îmi doresc cel puțin ceea ce am reușit în sezonul trecut.
Îmi place concurența. Atunci când există, îți impinge limitele și te ajută să ajungi cea mai bună versiune a ta. Concurența mea nu este cu Moruțan. El e colegul meu. Concurența mea este împotriva mea, să fac ceea ce am făcut și sezonul trecut, dar mult mai bine”, a mai spus Dobre.
- 3.000.000 de euro este cota de piață a lui Alex Dobre
- 25 de goluri a marcat în tricoul Rapidului
