Duel de gală în primul amical al verii pentru FCSB! Darius Olaru vs fosta campioană din Superliga
După un sezon mult sub așteptări în SuperLiga, FCSB speră să revină în fruntea fotbalului intern. Totuși, cel puțin pentru moment, echipa este slăbită, în condițiile în care Darius Olaru, unul dintre jucătorii de referință din ultimii ani, a părăsit formația, așa cum FANATIK a anunțat în exclusivitate.
Duel de gală în primul amical al verii pentru FCSB
Din fericire pentru suporteri, Florin Tănase va rămâne pentru încă doi ani în cadrul lotului, FANATIK prezentând detalii în premieră despre situația mijlocașului. Până în acest moment, clubul roș-albastru a bifat un singur transfer în mercato: fundașul Ronny Labonne. Deși Gigi Becali a anunțat în dese rânduri că vrea să întărească echipa, mutările întârzie să apară, cel puțin până la startul cantonamentului de vară.
Revenirea jucătorilor la antrenamente s-a produs pe 22 iunie, când aceștia au efectuat și vizita medicală. Patru zile mai târziu, pe 26 iunie, FCSB s-a îmbarcat în avion și a zburat în Olanda, acolo unde echipa își va desfășura stagiul de pregătire până pe 10 iulie. Cum SuperLiga revine în weekendul 18-19 iulie, Marius Baciu trebuie să-și ducă fotbaliștii la un nivel bun.
În perioada de acumulare din Olanda, FCSB și-a programat un singur meci verificare, cu Royale Union Saint-Gilloise. Interesant este că partida amicală poate marca și debutul lui Darius Olaru la noua sa formație. Cum duelul va avea loc pe 5 iulie, fanii roș-albaștrilor ar putea asista la un duel Olaru vs. FCSB.
- 4,5 milioane de euro este cota lui Darius Olaru
- 256 de meciuri, 63 de goluri și 45 de pase decisive a adunat mijlocașul la FCSB
Când debutează FCSB în Conference League
FCSB nu va avea deloc timp de odihnă după perioada de pregătire. Roș-albaștrii vor debuta în noul sezon contra revelației de anul trecut, FC Argeș. Partida este programată în cadrul etapei 1 din SuperLiga și va avea loc pe 18 iulie. Ulterior, fosta campioană se va concentra pe cupele europene.
Echipa patronată de Gigi Becali va începe aventura europeană din turul 2 preliminar al UEFA Conference League. FCSB va da piept celor de la FK Auda, formație din Letonia. Meciul tur este programat la București, în data de 23 iulie, ca returul să aibă loc la Riga, pe 30 iulie.
