Când putem vedea, de fapt, duelul Lionel Messi – Cristiano Ronaldo la Campionatul Mondial 2026
Faza grupelor de la Campionatul Mondial s-a încheiat. Echipele știu acum cu cine se vor confrunta în șaisprezecimile turneului final. Iubitorii fotbalului urmăresc cu mare atenție parcursul celor mai cunoscuți fotbaliști, care au definit generația lor: Lionel Messi și Cristiano Ronaldo. Când s-ar putea întâlni, de fapt, cei doi într-un meci direct.
Culoar pentru duelul Messi – Ronaldo în fazele eliminatorii de la Campionatul Mondial 2026
Atât Lionel Messi, cât și Cristiano Ronaldo au ieșit la rampă în faza grupelor, cu un plus pentru argentinian, care a marcat în fiecare meci. Toată planeta vrea să vadă care dintre cei doi va profita de prezența la ultimul Campionat Mondial din carierele lor și va reuși noi performanțe istorice. Până acum, Messi a devenit cel mai în vârstă marcator de hattrick la Cupa Mondială, precum și primul jucător care a marcat în șapte meciuri consecutive de la turneul final.
Argentina și-a asigurat deja calificarea de pe prima poziție în șaisprezecimile competiției, câștigând toate meciurile din grupe. Dacă Portugalia reușea aceeași performanță, atunci am fi putut fi martori la un duel Messi – Ronaldo în faza sferturilor. Lusitanii au încheiat însă pe locul 2 din grupa K, cu 5 puncte, sub Columbia, care a avut 7 puncte. În condițiile actuale, cei doi se mai pot întâlni tocmai în marea finală, pe 19 iulie.
Cei doi s-au mai întâlnit în trecut în meciurile directe ale echipelor naționale. Primul Argentina – Portugalia în care s-au confruntat s-a consumat pe 9 februarie 2011, când sud-americanii câștigau cu 2-1 (Messi a adus victoria în minutul 90, după ce Ronaldo marcase în minutul 21). Al doilea episod s-a petrecut pe 18 noiembrie 2014, când Portugalia își lua revanșa cu 1-0.
Traseu Argentina Campionatul Mondial 2026
Argentina, cea care a câștigat Campionatul Mondial 2022, a avut un parcurs excelent în grupele actualei ediții. Sud-americanii au învins Algeria cu 3-0 în primul meci, apoi Austria cu 2-0 și, finalmente, Iordania cu 2-1. În șaisprezecimi, Messi & Co. se vor duela cu revelația competiției: Insulele Capului Verde.
Traseu Portugalia Campionatul Mondial 2026
Portugalia, câștigătoarea EURO 2016 și Nations League 2025, nu a strălucit în grupe așa cum fanii se așteptau. Lusitanii au bifat doar un 1-1 cu RD Congo, apoi un 5-0 cu Uzbekistan și doar 0-0 cu Columbia. În șaisprezecimi, CR7 și colegii săi întâlnesc Croația fostului său camarad de la Real Madrid, Luka Modric.
