Wimbledon 2026, live blog. Tot ce trebuie să știi despre Grand Slamul londonez
Cea de-a 139-a ediție a turneului de Grand Slam de la Wimbledon se desfășoară în perioada 29 iunie – 12 iulie. Iar FANATIK îți aduce toate informațiile de care ai nevoie din iarba de la Londra. Patru românce iau startul pe tabloul principal, dar nu avem niciun reprezentant în competiția masculină.
Wimbledon 2026. Tot ce trebuie să știi despre competiția la masculin
Jannik Sinner (24 de ani), italianul campion en-titre și numărul 1 ATP, este marele favorit la ediția 2026 a Grand Slamului de la Wimbledon. Absența marelui rival Carlos Alcaraz nu face decât să sporească șansele italianului să își apere coroana obținută anul trecut. Lista capilor de serie continuă cu Alexander Zverev, Felix Auger-Aliassime, Ben Shelton, Alex de Minaur, Taylor Fritz, Novak Djokovic, Daniil Medvedev, Flavio Cobolli, Alexander Bublik.
Zverev vine după ce a luat trofeul la Roland Garros, primul lui Grand Slam din carieră. Dar numele pe care îl recunoaște toată lumea este cel al lui Novak Djokovic. Sârbul are 39 de ani și e al șaptelea favorit la Londra. Dacă reușește să se impună, ar câștiga pentru a opta oară, egalându-l pe Federer la Wimbledon, dar stabilind un nou record în materie de turnee Grand Slam câștigate: 25. De altfel, dintre participanții de anul acesta, doar Djokovic și Sinner au mai câștigat turneul. Pe tabloul masculin, pe lângă cei calificați grație locului din clasament, regăsim două nume consacrate: Stan Wawrinka și Gligor Dimitrov. Ambii au primit wildcard.
Wimbledon 2026. Tot ce trebuie să știi despre competiția la feminin
Iga Swiatek (25 deani) a câștigat ediția din 2025. Însă, în 2026, este a treia favorită, după Aryna Sabalenka și Elena Rybakina. Amanda Anisimova, finalista de anul trecut e cap de serie 5, iar câștigătoarea de la Roland Garros 2026, Mirra Andreeva, o urmează. Interesant e că Maja Chwalinska, finalista de la Openul francez, a avut nevoie de wildcard pentru a intra pe tabloul principal, pentru că poziția din clasamentul WTA nu i-a permis acest lucru.
Serena Williams a revenit
Dar cel mai mare nume care a primit wildcard în turneul feminin este nimeni alta decât Serena Williams. Supercampioana americană, acum în vârstă de 44 de ani, revine pe iarba londoneză, unde a câștigat trofeul de 7 ori. Ultima dată în 2016! Mai mult, Serena va juca și în proba de dublu. Acolo va face pereche cu sora sa mai mare, Venus Williams (46 de ani).
Români la Wimbledon 2026
România va fi reprezentată la Wimbledon 2026 doar la feminin. Patru jucătoare sunt pe tabloul principal: Sorana Cîrstea (36 de ani, 18 WTA), Jaqueline Cristian (28 de ani, 38 WTA), Gabriela Ruse (28 de ani, 105 WTA) și Irina Begu (35 de ani, 211 WTA).
Cazul Irinei Begu este unul special, pentru că ea a beneficiat de Special Ranking pentru a fi pe tabloul principal, acolo unde apare ca locul 82.
Cele patru fete vor participa și în proba de dublu. Sorana Cîrstea face pereche cu Anna Kalinskaya, Gabi Ruse cu Marta Kostyuk (Ucraina), iar Irina Begu și Jaqueline Cristina joacă împreună.
Programul de la Wimbledon 2026. Când se desfășoară fiecare rundă
Între 22 și 25 iunie, au avut loc calificările. Iar pe 29 se dă startul în competiția propriu zisă. Iată cum arată programul turneului, stabilit de organizatori:
- Luni, 29 iunie: Primul tur, masculin și feminin, meciuri de simplu
- Marți, 30 iunie: Primul tur, masculin și feminin, simplu
- Miercuri, 1 iulie: Tur 2, masculin și feminin, simplu + Primul tur, masculin, dublu
- Joi, 2 iulie: Tur 2, masculin și feminin, simplu + Primul tur, masculin și feminin, dublu
- Vineri, 3 iulie: Tur 3, masculin și feminin, simplu + Tur 2, masculin, dublu + Tur 1, feminin, simplu + Tur 1, dublu mixt
- Sâmbătă, 4 iulie: Tur 3, masculin și feminin, simplu + Tur 2, masculin și feminin, dublu + Tur 1, dublu mixt
- Duminică, 5 iulie: 16-imi (tur 4), masculin și feminin, simplu + Tur 3, masculin, dublu + Tur 2, feminin, simplu + Tur 2, dublu mixt
- Luni, 6 iulie: 16-imi (tur 4), masculin și feminin, simplu + Tur 3, masculin și feminin, dublu + Sferturi, dublu mixt
- Marți, 7 iulie: Sferturi, masculin și feminin, simplu + Sferturi, masculin, dublu + Tur 3, feminin, simplu + Semifinale, dublu mixt
- Miercuri, 8 iulie: Sferturi, masculin și feminin, simplu + Sferturi, masculin și feminin, dublu
- Joi, 9 iulie: Semifinale, feminin, simplu + Semifinale, masculin, dublu + Sferturi, feminin, dublu + Finală, dublu mixt
- Vineri, 10 iulie: Semifinale, masculin, simplu + Semifinale, feminin, dublu
- Sâmbătă, 11 iulie: Finală, feminin, simplu + Finală, masculin, dublu
- Duminică, 12 iulie: Finală, masculin, simplu + Finală, feminin, dublu
Premiile de la Wimbledon 2026
Cea de-a 139-a ediție a turneului de la Wimbledon are fond total de premiere de 64,2 milioane de lire sterline, în creștere cu 20 procente față de anul trecut. Această sumă se împarte pentru toate probele, masculin și feminin, simplu și dublu etc.
Campionii de simplu, atât la masculin, cât și la feminin, vor încasa cele mai mari premii din concurs, câte 3,6 milioane de lire sterlin, cu 20% mai mult decât în 2025. De asemenea, câștigătorii la simplu în Marea Britanie vor primi și 2.000 de puncte ATP, respectiv WTA.
Premiile în bani și puncte ATP / WTA pentru probele de simplu de la Wimbledon 2026
- Câștigător: 3.600.000 lire sterline / 2.000 de puncte ATP sau WTA
- Finalist: 1.800.000 £ / 1.300 de puncte ATP sau WTA
- Semifinalist: 900.000 £ / 800 de puncte ATP sau 780 de puncte WTA
- Sfert de finală: 480.000 £ / 400 de puncte ATP sau 430 de puncte WTA
- Șaisprezecimi: 300.000 £ / 200 de puncte sau 240 de puncte WTA
- Turul 3: 185.000 £ / 100 de puncte ATP sau 130 de puncte WTA
- Turul 2: 126.000 £ / 50 de puncte ATP sau 70 de puncte WTA
- Turul 1: 80.000 £ / 10 de puncte ATP sau WTA
- Calificări – turul 3: 50.000 £ / 30 de puncte ATP sau WTA
- Calificări – turul 2: 32.000 £ / 16 puncte ATP sau 20 de puncte WTA
- Calificări – turul 1: 20.000 £ / 8 puncte ATP sau 2 puncte WTA
Cine transmite la tv Wimbledon 2026
Turneul de Grand Slam de la Wimbledon 2026 va fi transmis în România pe canalele Eurosport. Cei care preferă să urmărească partidele online o pot face prin intermediul platformei de streaming HBO Max, care necesită abonament.
În plus, ca de fiecare dată, meciurile care contează sunt pe site-ul FANATIK, în format LIVE TEXT, împreună cu toate informațiile importante legate de turneu, dar și de evoluțiile sportivilor români.
Cote și ponturi pariuri Wimbledon 2026
Dincolo de spectacolul din iarbă, Wimbledon 2026 reprezintă un punct de atracție și pentru pariori. Înainte de startul turneului, cotele pentru opțiunile antepost îl dau favorit pe Jannik Sinner, cu 1,55 pentru a luat trofeul. E urmat de veteranul Djokovic (8,00) și Zverev (9,00).
La feminin, Sabalenka are prima șansă (cotă 3,75), urmată de Rybakina (5,00). Mirra Andreeva, campioana de la Roland Garros are cotă 8,00. Iar campioana de la Wimbledon 2025, Iga Swiatek, a primit, de asemenea, 8,00.
