Denis Drăguș, sfătuit de familie să accepte oferta lui Gigi Becali: „M-aș bucura dacă ar merge la FCSB”
Recent, Gigi Becali (67 de ani) a recunoscut în mod public interesul de a-l aduce în această vară la FCSB pe Denis Drăguș (26 de ani), fotbalist care aparține în continuare de turcii de la Trabzonspor, echipă la care a revenit după împrumutul la Gaziantep FK. Patronul clubului roș-albastru este pregătit să facă un efort financiar mai mult decât consistent în acest sens, reprezentat de un salariu anual de până la chiar un milion de euro.
Ce crede tatăl lui Denis Drăguș despre transferul fiului său la FCSB
Pentru internaționalul român această eventuală mutare ar putea constitui o posibilitate foarte bună de relansare a carierei, în sensul că în cazul în care ar urma să aibă evoluții bune în SuperLiga ar putea prinde un nou transfer bun pentru el din punct de vedere financiar în străinătate. Și exact la această chestiune s-a referit și tatăl fotbalistului, Mihai Drăguș, când a transmis că s-ar bucura dacă fiul său ar ajunge într-adevăr la FCSB în această fereastră de mercato.
„Eu mă bucur pentru orice soluție care îl poate ajuta pe Denis să progreseze din punct de vedere fotbalistic. (n.r. Ar fi bine să meargă la FCSB?) Eu cred că da. Dacă el consideră că e bine pentru el, el e în măsura cea mai bună să decidă dacă e bine sau nu. Da, eu m-aș bucura dacă ar merge la FCSB, pentru că e o rampă de lansare ca să plece iar afară.
El are nevoie acum să joace meci de meci. Și pentru binele echipei naționale e bine să vină aici și să joace la FCSB. Și mai ales că-l iubește Gigi Becali. Și, nu zic acum că e băiatul meu, am vorbit și cu Mutu, și la ce calități are, plecat de pe loc, dribling, ar fi trebuit să ofere mai multe decât ce a oferit până acum”, a spus tatăl lui Denis Drăguș, potrivit sport.ro.
Ce a spus Gigi Becali despre transferul lui Denis Drăguș la FCSB
După ce Dumitru Dragomir a spus, în exclusivitate pentru FANATIK, că finanțatorul de la FCSB ar fi dispus să îi ofere internaționalului român un salariu mult peste media din SuperLiga, omul de afaceri din Pipera a confirmat în mare parte această chestiune. „Depinde de Drăguș. Vor să-l dea la schimb cu alt jucător, iar Drăguș nu vrea. Eu am spus că pot să-i dau până într-un milion. El a zis că vrea să ia toți banii, adică diferența de la ei. Dacă el acceptă să-i dea drumul, probabil ăia îi dau, dar el vrea și niște bani de la ei, de la turci. Eu vreau, mi-l doresc, dau bani câți nu s-au mai dat în România până acum. Așa cred eu, că merită. Pentru alții nu merită”, a spus Gigi Becali la Digi Sport.
