Fosta legendă a lui Manchester United, atac la adresa FIFA din cauza regulii care a stârnit haos la CM 2026: „Intrăm pe un teritoriu periculos”
Roy Keane (54 de ani), fostul mijlocaș de legendă al celor de la Manchester United, a răbufnit la adresa FIFA după ce noua regulă de la CM 2026 a fost pusă în aplicare în premieră și a lansat un avertisment. Evenimentul s-a produs în timpul partidei dintre Turcia și Paraguay, un duel din grupa D, încheiat cu scorul de 1-0 în favoarea sudamericanilor.
Roy Keane, atac la adresa FIFA din cauza regulii care a provocat haos la CM 2026!
Totul s-a întâmplat în minutele de prelungire ale primei reprize, atunci când Miguel Almiron (32 de ani, Paraguay) a devenit primul fotbalist din istorie care a fost eliminat pentru faptul că și-a acoperit gura cu mâna, un gest considerat tendențios conform regulii introduse de FIFA pentru turneul final din această vară. Decizia arbitrului a iscat un conflict între cele două tabere chiar pe teren, iar la finalul partidei, Roy Keane a declarat public care ar putea fi pericolele unei astfel de reguli.
„Vă spun ce mă deranjează sincer la fotbalul modern. Din ce în ce mai mult, petrecem timp discutând despre reguli, controverse și decizii disciplinare, în loc să vorbim despre fotbalul propriu-zis care se joacă pe teren. Dacă Almiron a spus ceva ofensator, jignitor, discriminatoriu sau a depășit o limită care nu își are locul în acest sport, atunci da, pedepsiți-l corespunzător. Nu am absolut nicio problemă cu asta, pentru că jucătorii trebuie să fie responsabili pentru ceea ce le iese pe gură. Dar dacă ajungem acum în punctul în care un jucător poate fi eliminat doar pentru că și-a acoperit gura în timp ce vorbea cu un adversar, indiferent dacă cineva poate demonstra exact ce a spus, atunci cred că fotbalul intră pe un teritoriu foarte periculos, iar responsabili pentru acest lucru sunt cei de la FIFA”, a declarat fostul fotbalist de la Manchester United.
Turcia a pierdut meciul cu Paraguay și este OUT de la CM 2026!
Decizia eliminării lui Almiron o putea costa scump pe Paraguay, dat fiind faptul că gruparea sudamericana a jucat întreaga repriză secundă în inferioritate numerică. Totuși, chiar dacă au atacat în valuri, turcii nu au izbutit să bage mingea în poartă, iar în cele din urmă, unicul gol al partidei a rămas cel semnat de Matias Galarza, în cel de-al doilea minut de joc.
În urma acestui rezultat, selecționata condusă de Vincenzo Montella, echipa care a eliminat România pentru a se califica la Campionatul Mondial, este matematic eliminată de la turneul final, indiferent de scorul pe care îl va înregistra în ultima etapă, atunci când va da piept cu Statele Unite ale Americii, națiune deja calificată în fazele eliminatorii.
