Schimbare importantă înainte de debutul Universității Craiova în preliminariile Champions League: „Nu am fost mulțumiți nici de rezultate, nici de joc!”
Preliminariile Champions League încep pentru Universitatea Craiova cu o „dublă” contra ML Vitebsk, din Belarus. Formația bielorusă nu traversează însă cea mai bună perioadă, iar conducerea este gata să facă schimbări importante înainte ca echipa să dea piept cu oltenii. Anunț despre banca tehnică.
ML Vitebsk, prima adversară a Universității Craiova în preliminariile Champions League, schimbă antrenorul
ML Vitebsk, formație care anul trecut a cucerit în premieră titlul de campioană în Belarus, este prima adversară a Universității Craiova în preliminariile Champions League. Dacă oltenii vin după un sezon magistral, adversarii lor nu traversează o perioadă tocmai bună, fiind la un pas de eliminare în Cupa Belarusului în fața unei divizionare secunde. Conducerea are în plan să numească un nou antrenor principal.
„(n.r. – despre Magomed Adiyev, 48 de ani, numit pe bancă în aprilie) Nu am fost mulțumiți nici de rezultate, nici de joc. Am decis că e nevoie de o schimbare. Nu e vorba numai de rezultate, dar nu vreau să ofer detalii din interior. Nu e ușor să găsești un nou antrenor în aceste zile, însă cred că îl vom aduce peste două sau trei zile.
Mâine mă voi întâlni cu un antrenor din Belarus, poate vom ajunge la un acord. Cred că am dat peste cel mai dificil adversar posibil. Din nefericire, returul va fi în deplasare, însă vom da tot ce avem pentru a câștiga”, a spus Artem Leonov, conducătorul lui ML Vitebsk, pentru Sport5.
Oltenii, încrezători că pot elimina ML Vitebsk
Pavel Badea, președintele Universității Craiova, a aflat de la FANATIK că echipa lui va da, în turul 2 preliminar UCL, peste învingătoarea din Borac Banja Luka (Bosnia) – Levski Sofia (Bulgaria). Oficialul formației din Bănie a reacționat în exclusivitate pentru site-ul nostru și a spus că prima dată, echipa sa trebuie să treacă de cei de la ML Vitebsk, pe care nu o subestimează.
Trebuie să câștigăm meciul cu Vitebsk, o echipă care a promovat nu demult și se află deja în al doilea an de Ligă. Au putere financiară, au un grup unit care a reușit să se impună înaintea celor de la Dinamo Minsk sau Bate Borisov. Cred că avem un meci dificil, care trebuie abordat cu maximă seriozitate și care trebuie trecut cu brio.
Nu există, din punctul nostru de vedere, adversari slabi. Trebuie să demonstrăm că suntem mai buni decât ei și să trecem mai departe, nu contează că ar fi fost Omonia, Hapoel, Zagreb sau altcineva. Momentan primul meci e cel mai important”, a spus Pavel Badea, în exclusivitate, pentru FANATIK.
