June 9, 2026

Sportica

Stiri sportive la minut

S-a despărțit de Dinamo și ar putea semna în Franța: „Victoria cu FCSB este cea mai frumoasă amintire”

S-a despărțit de Dinamo și ar putea semna în Franța: „Victoria cu FCSB este cea mai frumoasă amintire”

Jordan Ikoko va pleca de la Dinamo în această vară. Ajuns în vara trecută în SuperLiga, fundașul a avut evoluții apreciate, însă acum drumul său pare să fie departe de România. Într-un interviu acordat pentru FANATIK, internaționalul din Congo a vorbit despre perioada petrecută la formația din Ștefan cel Mare.

De ce a plecat, de fapt, Jordan Ikoko de la Dinamo

Jordan Ikoko a avut un contract pe un an cu Dinamo, cu opțiune de prelungire pe încă un sezon, însă clauza nu a fost activată. După despărțirea de „câini”, fundașul vrea să revină alături de familie, în Franța, țară în care ar putea semna o înțelegere nouă, în condițiile în care există mai multe discuții. Totuși, congolezul nu exclude o revenire în SuperLiga.

„Nu am rămas la Dinamo și a fost ceva de comun acord. Ei vor să facă schimbări în echipă, iar eu aveam contract pe un an, cu opțiune de prelungire pentru încă un sezon, care nu s-a activat. M-am simțit bine, dar mi-a fost greu fără familie și am decis să mă întorc în Franța.

A fost frumos. S-a creat un grup bun la Dinamo și cred că se putea mai mult în acest sezon. Au fost câteva meciuri în care puteam să câștigăm, dar n-am avut noroc. Puteam să fim în top 3. Perioada petrecută aici va fi o amintire frumoasă. Nu exclud să continui în România, dar am discuții cu mai multe cluburi din Franța și din alte țări. E un campionat bun și a fost o bătălie mare pentru titlu. Vom vedea ce va fi”, a declarat Ikoko pentru FANATIK.

O victorie cu FCSB, cea mai frumoasă amintire pentru Ikoko

Internaționalul din Congo se aștepta ca pe numele lui Zeljko Kopic să apară mai multe oferte, însă a rămas surprins că fostul său tehnician a dat curs uneia. Întrebat despre cel mai frumos moment petrecut în România, Jordan Ikoko nu a stat pe gânduri și a nominalizat succesul contra FCSB din turul campionatului recent încheiat, scor 4-3 pentru Dinamo.

„Era normal ca Zeljko Kopic să fie ofertat, pentru că e un antrenor foarte bun. E puțin surprinzător (n.r. – că pleacă), pentru că putea duce Dinamo la un nivel superior, dar a fost decizia lui. Fanii cred că sunt destul de dezamăgiți. A venit într-un moment mai greu și a făcut o treabă foarte bună, a fost aproape să ducă echipa în cupele europene. Acum vine un antrenor portughez și cu siguranță Dinamo va avea un stil de joc frumos.

Cea mai frumoasă amintire de la Dinamo e victoria în campionat în fața FCSB-ului, chiar dacă nu am jucat. Le mulțumesc suporterilor, sunt cei mai frumoși din cariera mea, cu excepția celor de la PSG. Sper să se bucure în sezonul viitor de rezultate și mai bune. Ne-au susținut intens și au creat o atmosferă frumoasă la fiecare meci. Le doresc toate cele bune și mult succes”, a mai spus congolezul.

Franța, favorită la Cupa Mondială

Jordan Ikoko a evoluat la grupele de tineret ale Franței, ca mai apoi să evolueze nu mai puțin de 9 meciuri pentru prima reprezentativă din Congo. Fundașul e de părere că „Cocoșul Galic” este favorit la câștigarea Campionatului Mondial, în contextul în care Didier Deschamps are la dispoziție un lot stelar.

„Inima mea e împărțită la Cupa Mondială, pentru că am jucat la loturile de juniori ale Franței, iar apoi am bifat 9 meciuri pentru Congo, țara unde s-au născut părinții mei (n.r. – ultima oară acum 3 ani). Am fost monitorizat de națională și în perioada în care am jucat la Dinamo și sper să revin la prima reprezentativă.

Vor avea o grupă foarte grea cu Portugalia și Columbia, dar cred că pot produce surpriza. Avem o echipă foarte bună: câștigi un meci și se poate întâmpla orice. Ăsta e fotbalul. De cealaltă parte, eu cred că Franța e mare favorită la titlul mondial și m-aș bucura să îl câștige, deoarece are cel mai valoros lot”, a conchis Ikoko în interviul oferit pentru FANATIK.

Cine este Jordan Ikoko

Jordan Ikoko este un produs al academiei celor de la PSG, club la care a bifat apariții la toate categoriile de vârstă, singura excepție fiind echipa de seniori. Acesta a mai fost legitimat în Franța la US Créteil-L, Le Havre AC, Lens și Guingamp. Prima experiență internațională a fost la Ludogorets, ca mai apoi să joace pentru Pafos și Omonia. Fundașul a ajuns în vara lui 2025 la Dinamo și a rămas, cel puțin pentru moment, liber de contract.

  • 350.000 de euro este cota lui Jordan Ikoko
  • 24 de meciuri și două pase decisive a adunat fundașul la Dinamo