June 9, 2026

Sportica

Stiri sportive la minut

Anunț devastator pentru tricolori: „Gică Hagi va termina, ușor, ușor, cu unii! N-au avut 7-8 meciuri bune în carieră”

Anunț devastator pentru tricolori: „Gică Hagi va termina, ușor, ușor, cu unii! N-au avut 7-8 meciuri bune în carieră”

Gică Hagi a convocat 33 de fotbaliști pentru „dubla” amicală cu Georgia și Țara Galilor. După aceste două meciuri, „tricolorii” au obținut o remiză și o victorie, dar fotbaliștii naționalei nu ar trebui să se culce pe o ureche. În mod cert, „Regele” va renunța la un număr important de jucători, în perspectiva meciurilor oficiale.

Gică Hagi va face revoluție la naționala României. Verdictul lui Liță Dumitru

România a arătat bine la primele două meciuri din mandatul lui Gică Hagi. Chiar dacă au fost două partide de verificare, „tricolorii” au remizat în Georgia, scor 1-1, și au câștigat în Ghencea, cu Țara Galilor, scor 2-1. Unul dintre admiratorii „Regelui” este nimeni altul decăt fostul mare internațional Ion „Liță” Dumitru. Acesrta din urmă este convins că, în septembrie, atunci când va începe Liga Națiunilor, o parte dintre jucătorii de la această acțiune nu se vor mai regăsi la lot.

„Gică Hagi va face treabă la echipa națională. Dacă avem răbdare, ușor, ușor, o să aducă să aibă concurență. O să termine cu unii și cu alții, care sunt de când lumea la echipa națională și nu știu dacă au avut 7-8 meciuri bune în cariera lor de fotbaliști. Cred că Gică, ușor, ușor, va pune lucrurile la punct.

El poate să îi unească, să îi facă să joace un fotbal colectiv. Să facă posesie, că el vrea multă posesie. Să pună în practică schemele pe care el le știe și să le dea încredere jucătorilor. Că sunt buni, că sunt puternici, că pot să joace fotbal și că au calități. Trebuie să aibă și materie primă, dar cum e el, insistent, eu cred că, ușor, ușor va reuși”, a declarat Liță Dumitru, emisiunea lui Gabi Safta de pe canalul de YouTube „Templul Sportului”.

Când joacă România în Liga Națiunilor

Meciurile cu Georgia și Țara Galilor au fost singurele teste ale lui Hagi înainte de noua ediție a Ligii Națiunilor. Competiția va debuta în luna septembrie și va bifa o premieră. Începând din acest an, echipele nu vor mai avea trei ferestre de meciuri internaționale în toamnă, ci doar două. În prima, între 24 septembrie și 6 octombrie, se vor disputa primele patru meciuri, iar ultimele două etape vor avea loc în luna noiembrie. Repartizată în Liga B, România va juca mai întâi pe 25 septembrie, pe terenul Suediei, iar primul meci de pe teren propriu va fi împotriva Bosniei, pe 28 septembrie.

  • Suedia – România, 25 septembrie (ora 21:45)
  • România – Bosnia și Herțegovina, 28 septembrie (ora 21:45)
  • Polonia – România, 2 octombrie (ora 21:45)
  • România – Suedia, 5 octombrie (ora 21:45)
  • România – Polonia, 14 noiembrie (ora 21:45)
  • Bosnia și Herțegovina – România, 17 noiembrie (ora 21:45)