Jurnalistul român care a provocat reacţia de furie a Crinei Pintea la Final Four, replică în scandalul de la Budapesta: „Nu e normal să fiu ţinta unui atac aşa de virulent! Mi-am făcut doar meseria”
CSM Bucureşti a pierdut fără drept de apel semifinala Ligii Campionilor împotriva celor de la Metz, scor 27-32. „Tigroaicele” trebuie să se mulţumească doar cu meciul pentru medaliile de bronz, la revenirea după opt ani în Final Four.
UPDATE: Jurnalistul Daniel Pop şi-a expus punctul de vedere referitor la cele întâmplate la conferinţa de presă
FANATIK l-a contactat pe Daniel Pop pentru o replică referitor la scandalul izbucnit la conferinţa de presă după meciul dintre CSM Bucureşti şi Metz. Jurnalistul consideră că şi-a făcut meseria şi spune că întrebările considerate incomode fac parte din actul jurnalistic. Totodată, el consideră că e nedrept faptul că a devenit ţinta unor atacuri din partea unuia dintre colegii de breaslă. Vă prezentăm integral, punctul de vedere al lui Daniel Pop:
„În primul rând, nu mi-am ascuns niciodată identitatea. Reprezint un ziar echidistant, care își respectă cititorii și promovează un jurnalism corect și responsabil. Consider că am tot dreptul să adresez întrebări, mai ales în exercitarea profesiei mele de jurnalist. Întrebările pertinente fac parte din actul jurnalistic și contribuie la informarea corectă a opiniei publice.
Iar în ceea ce privește atacul josnic al acelui individ, care m-a jignit și chiar m-a amenințat că „mă rezolvă el”, vi se pare un comportament normal și acceptabil? Consider că astfel de atitudini nu au ce căuta într-un dialog civilizat, cu atât mai puțin atunci când sunt îndreptate împotriva unui jurnalist care își exercită dreptul și obligația de a pune întrebări.
Nu este pentru prima dată când adresez întrebări incomode sau pertinente în cadrul conferințelor de presă. În urmă cu câțiva ani, am fost interzis și la CFR Cluj după ce am adresat o întrebare legitimă. În acel caz, am beneficiat de sprijinul Asociației Presei Sportive (APS), prin intermediul domnului Dumitru Graur, iar în final am câștigat procesul împotriva celor care au încercat să îngrădească exercitarea profesiei mele.
Consider că rolul unui jurnalist este să pună întrebări, chiar și atunci când acestea sunt incomode. Libertatea presei și dreptul la informare trebuie respectate, indiferent de reacțiile pe care le pot genera anumite subiecte sau întrebări. În opinia mea, opiniile și preferințele personale nu pot justifica jignirile, amenințările sau atacurile la persoană. Într-un mediu civilizat și profesionist, astfel de comportamente ar trebui sancționate, nu tolerate sau ignorate.
De asemenea, cred că am tot dreptul să particip la evenimente și să primesc acreditări atât timp cât reprezint o instituție media, plătim taxe către stat și suntem angajați legal în cadrul unei entități jurnalistice. Nu consider justificată afirmația potrivit căreia mi-aș ascunde identitatea, deoarece aceasta nu corespunde realității.
În opinia mea, ceea ce am făcut eu ar trebui să reprezinte o practică firească pentru orice jurnalist: să adreseze întrebări, inclusiv unele mai dificile, și să primească răspunsuri civilizate și argumentate. Atât timp cât întrebările respectă standardele profesionale și normele deontologice ale profesiei, ele nu ar trebui să genereze atacuri la persoană, jigniri sau încercări de intimidare, ci un dialog bazat pe respect reciproc și profesionalism.
Ceea ce consider și mai grav în această situație este faptul că persoana care m-a atacat virulent și m-a jignit în mod public face parte dintr-un trust media. De-a lungul timpului, am colaborat în mod colegial cu respectivul trust, filmând și trimițând materiale jurnalistice la solicitarea instituției media la care este angajat, fără să cer vreodată ceva în schimb.
Tocmai de aceea, consider cu atât mai regretabil faptul că, în locul unui dialog bazat pe respect profesional și colegialitate, am devenit ținta unor atacuri și a unor jigniri. În opinia mea, diferențele de opinie sau întrebările incomode nu ar trebui să conducă la asemenea reacții, mai ales între persoane care activează în același domeniu și care ar trebui să respecte principiile fundamentale ale profesiei de jurnalist.
Sunt membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România (UZPR), al Asociației Presei Sportive (APS), al Asociației Internaționale a Presei Sportive (AIPS), al MediaSind și al altor organizații profesionale. Îmi exercit profesia cu profesionalism, responsabilitate și dedicare și nu am adus niciodată acuzații nefondate sau jigniri la adresa vreunei persoane prin intermediul publicației pe care o reprezint.
Iubesc sportul și am susținut întotdeauna promovarea și dezvoltarea acestuia. Tocmai de aceea, nu mi se pare normal să fiu ținta unui atac atât de virulent doar pentru că mi-am exercitat atribuțiile profesionale și am adresat întrebări legitime.
Din reacțiile unor persoane, ai fi putut crede că eu sunt responsabil pentru prestația slabă a echipei sau pentru comportamentele controversate observate în timpul meciului, când adevăratele probleme ar trebui analizate și discutate obiectiv. Consider că rolul unui jurnalist este să informeze corect, să observe și să pună întrebări, nu să fie transformat în țap ispășitor pentru situații care nu îi aparțin și asupra cărora nu are nicio responsabilitate.
De asemenea, consider că am tot dreptul să particip la activitățile și evenimentele sportive pe care le-ați menționat. Sunt jurnalist și reprezint o instituție media, iar prezența mea la astfel de manifestări face parte din exercitarea normală a profesiei. Din modul în care a fost prezentată situația, se creează impresia că nu aș avea dreptul să fiu prezent la aceste evenimente, ceea ce este complet neadevărat.
Atât timp cât îmi desfășor activitatea în mod legal, respect regulamentele și standardele profesionale, nu văd niciun motiv pentru care prezența mea la competiții, conferințe de presă sau alte activități sportive ar putea fi pusă sub semnul întrebării. Participarea unui jurnalist la astfel de evenimente nu este un privilegiu acordat în funcție de simpatii sau antipatii, ci reprezintă o componentă firească a activității de informare a publicului.
Nu cred că eu am provocat vreun scandal. Mi-am exercitat atribuțiile de jurnalist adresând întrebări legitime, în limitele profesionale și ale bunului-simț. Mai mult decât atât, consider că reacțiile și discuțiile generate în jurul întrebării mele adresate echipei CSM au avut și un efect pozitiv. În meciul pentru locul al treilea, echipa s-a mobilizat exemplar, conștientizând că situația devenise dificilă și că era nevoie de o reacție pe măsură.
În cele din urmă, jucătoarele au demonstrat caracter, au luptat până la final și au reușit să obțină victoria. Desigur, meritul pentru acest rezultat aparține în totalitate sportivelor și staff-ului tehnic. Totuși, este evident că momentele dificile, întrebările incomode și criticile constructive pot reprezenta, uneori, factori de mobilizare și motivație, determinând o echipă să își depășească limitele și să ofere o prestație pe măsura așteptărilor”, este reacţia jurnalistului Daniel Pop la cele întâmplate la Budapesta.
Cine e jurnalistul român care a pornit scandalul la conferinţa de presă de la Budapesta!
La conferinţa de presă de la finalul meciului CSM Bucureşti – Metz, a izbucnit un scandal imens. Unul dintre jurnaliştii români prezenţi la Budapesta a întrebat-o pe Crina Pintea dacă este în conflict cu antrenoarea Bojana Popovic, fiindcă stă departe de ea la conferinţă, apoi dacă crede că Primăria Capitalei o să mai bage bani la echipă după acest eşec.
FANATIK a aflat că jurnalistul român care i-a adresat întrebările acide Crinei Pintea este Daniel Pop şi lucrează la publicaţia jurnalmm.ro. El a fost acreditat la mai multe evenimente de anvergură, printre care şi barajul Turcia – România, scor 1-0, disputat pe Beşiktaş Park.
La finalul conferinţei de presă, jurnalistul Prima Sport, Mădălin Negoiţă, l-a luat la rost pe Daniel Pop, care şi-a ascuns identitatea întorcând acreditarea: „Nu mai ai ce căuta aici. Ce acreditare ai tu? Faci de râs toți jurnaliștii care sunt aici. Ce sunt întrebările alea, mă? Tu nu mai ai ce căuta aici!”.
Ce s-a întâmplat, de fapt, la conferinţa de presă de la finalul meciului Metz – CSM Bucureşti 27-32
În momentul în care s-a trecut la întrebările în limba română, Daniel Pop a luat microfonul şi i-a adresat mai multe întrebări care au scos-o din sărite pe Crina Pintea, prezentă la conferinţa de presă alături de antrenoarea Bojana Popovic:
„Ați pierdut campionatul, ați pierdut Cupa României, azi ați pierdut și calificarea în finală. Sunt probleme financiare sau ce s-a întâmplat azi? Că ați jucat foarte, foarte…”.
Crina Pintea a replicat: „Puteți să vă opriți, vă rog, sau vă opresc eu? Dacă căutați scandal, nu suntem aici pentru asta. Iar dacă am ceva de zis, o să vorbesc doar eu cu ea (n.r. referitor la dialogul de pe bancă pe care l-a avut cu Bojana Popovic). Nu, nu a vrut să mă calmeze pentru absolut nimic, pur și simplu îmi doream foarte tare să reușim să ne adunăm. M-am săturat! Ar fi bine să vedeți lucrurile frumoase care s-au întâmplat și să nu mai căutăm scandal. Asta e rugămintea mea”.
Nu a fost finalul scandalului pentru că Daniel Pop a continuat cu o altă remarcă: „Și acum stați la doi metri distanță de antrenoare”, la care Crina Pintea a replicat: „Nu, aici e și scaunul și microfonul, nu am nicio problemă”. Jurnalistul şi-a continuat tirul cu o nouă întrebare: „Credeți că cu asemenea rezultate Primăria Bucureștiului va mai susține această echipă?”.
Deranjată, Crina Pintea i-a răspuns foarte acid: „Credeți că asta e o întrebare pentru mine? Eu acum am ieșit de la meci, nu cred că e vorba despre mine. Nu are nicio legătură cu răbufnirea de pe teren”. Bojana Popovic a întrebat-o pe Crina Pintea ce s-a întâmplat, iar jucătoarea i-a spus: „Scandal!”.
