June 7, 2026

Sportica

Stiri sportive la minut

David Matei, copleșit de revenirea în Ghencea în tricoul naționalei. Cărui jucător galez i-a obținut tricoul: „Îmi place mult!”

David Matei, copleșit de revenirea în Ghencea în tricoul naționalei. Cărui jucător galez i-a obținut tricoul: „Îmi place mult!”

David Matei, copleșit de revenirea în Ghencea în tricoul naționalei. Cărui jucător galez i-a obținut tricoul: „Îmi place mult!”

România a învins Țara Galilor cu 2-1 în cel de-al doilea amical sub comanda lui Gică Hagi. Tânărul David Matei s-a remarcat în acest meci cu un assist, dar și cu o bară. Fotbalistul Craiovei a reacționat la final și a spus totul despre tricoul pe care l-a obținut după fluierul final de la favoritul său din Premier League.

David Matei, copleșit de emoții după România – Țara Galilor 2-1

„Tricolorii” i-au făcut fericiți pe cei peste 23.000 de suporteri veniți sâmbătă seară în Ghencea. România a învins Țara Galilor cu 2-1 grație golurilor marcate de Florinel Coman și Adrian Rus. Cel din urmă a fost servit chiar de colegul de la Universitatea Craiova, tânărul David Matei, debutant la naționala de seniori în amicalul cu Georgia. „Perla” oltenilor a reacționat la final și a spus cum a fost pentru el revenirea pe stadionul unde a evoluat pentru Steaua.

„Nu știu dacă sunt un pariu. Am fost chemat, mi-am făcut treaba pe teren și sper să am cât mai multe selecții. La 19 ani, să primești vestea că ești la națională… o veste mai bună nu se putea. Îmi doream să fiu la națională, dar nu mă gândeam că într-un timp atât de scurt să realizez toate astea. Selecționerul mi-a spus să nu-mi fie frică și să dau totul pe teren. M-a felicitat după meci, dar acum nu poate să mă ridice în slăvi. N-am făcut nimic încă. Sunt la început. Mi-a zis să o țin tot așa.

Chimia de la Craiova a funcționat destul de bine în seara asta. Probabil mă voi mai întâlni cu ocazia de a marca. Sper ca data viitoare să intre. Da, un an senzațional. Cupă, campionat și convocare la națională. Mai mult de atât nu cred că puteam să realizez. Cred că s-a văzut pe teren că n-am avut emoții. Când intru pe teren, uit de tot. Doar încerc să-mi fac treaba. Este o onoare să joc pentru echipa națională. Îmi doresc să evoluez cât mai mult și sper ca în toamnă să facem niște meciuri bune și să câștigăm”, a spus inițial David Matei.

David Matei a pus mâna pe tricoul starului din Premier League

David Matei a reușit la finalul partidei să obțină tricoul de joc al lui David Brooks, jucătorul de 28 de ani legitimat la Bournemouth, în Premier League, și care a înscris unicul gol al galezilor. „Am încercat să absorb tot ceea ce a spus selecționerul. Am încerca să mă învețe foarte multe chestii și sper că am înțeles. Am luat tricoul lui Brooks. M-am dus la final, chiar am vrut un tricou de la el. Îmi place mult din Premier League și de aceea”, a spus David Matei, la zona mixtă, după România – Țara Galilor 2-1.

david matei
David Matei arătându-le jurnaliștilor tricoul obținut de la David Brooks după amicalul România – Țara Galilor 2-1. „Zici că sunt la prezentare”. Foto: FANATIK.

 

David Matei, copleșit de revenirea în Ghencea în tricoul naționalei