June 6, 2026

Sportica

Stiri sportive la minut

O nouă demitere de antrenor în SuperLiga! Fiul unui fost mare internațional portughez vine să preia echipa

O nouă demitere de antrenor în SuperLiga! Fiul unui fost mare internațional portughez vine să preia echipa

Ricardo Andre de Pinho Sousa (47 ani) este alesul celor de la Petrolul pentru postul de antrenor al echipei, rămas vacant după plecarea lui Mehmet Topal. Turcul a primit o ofertă de prelungire a contractului, dar a decis să o refuze.

UPDATE: Mehmet Topal a plecat oficial de la Petrolul

Clubul Petrolul Ploiești a anunțat oficial despărțirea de antrenorul turc Mehmet Topal, cel care a reușit salvarea de la retrogradare la al treilea său mandat la cârma ”lupilor galbeni”.

”FC Petrolul Ploiești anunță, oficial, încheierea colaborării cu Mehmet Topal, fostul mare internațional turc aflându-se pe banca tehnică a echipei noastre în ultimele șapte partide ale stagiunii precedente.

A fost, de altfel, cea de-a treia experiență a lui Mehmet Topal la Ploiești, locul unde și-a și început cariera de antrenor, după cele două mandate din perioadele iunie – decembrie 2024 și martie – mai 2025. În total, Topal i-a condus pe ‘lupi’ în 39 de partide (13 victorii, 16 remize și 10 înfrângeri). Mulțumim Mehmet Topal și mult succes în continuare!

De asemenea, FC Petrolul Ploiești le mulțumește și colaboratorilor lui Mehmet Topal, Cafer Kaynar, Esat Kaan Saka, Kemal Tavaci și Hamit Aykurt, cei care, la rândul lor, își încheie activitatea la clubul nostru”, se arată pe pagina de Facebook a grupării prahovene.

În locul lui Mehmet Topal este așteptat să vină antrenorul portughez Ricardo Andre de Pinho Sousa, fiul fostului internațional Antonio Sousa.

Portughezul Ricardo Sousa va antrena Petrolul

Potrivit Observatorul Prahovean, pe lista ploieștenilor s-au aflat trei nume, după ce Florin Pîrvu, prima opțiune, a decis să continue la FC Voluntari: Robert Ilyeș, ex- Csikszereda, Florin Bratu, ex- Metaloglobus, și Ricardo Sousa.

Cel din urmă a fost câștigătorul și dacă nu intervin surprize de ultim moment, săptămâna viitoare va ajunge la Ploiești, unde va prelua echipa, a cărei reunire este programată pentru 15 iunie. Sousa a fost fotbalist în prima ligă portugheză.

El a jucat la FC Porto, Beira Mar, Boavista, Santa Clara, Leiria, Oliveirense, apoi a trecut pe la Hannover și Kikers Offenbach (Germania), De Greaafshap (Olanda) și Omonia Nicosia (Cipru). Ricardo Sousa este fost internațional de juniori și tineret al Portugaliei.

Viitorul antrenor a pregătit Beira Mar și Vizela

Noul antrenor al Petrolului a debutat ca tehnician în ligile inferioare, iar în 2019 a ajuns la Beira Mar, după care a trecut la Feirense. El a fost o scurtă perioadă la Al Ain, în Arabia Saudită, și apoi a antrenat Vizela, în 2025, aceasta fiind ultima echipă din CV-ul său.

Ricardo Sousa este fiul lui Antonio Sousa, fotbalist de bază în naționala Portugaliei, pentru care a jucat între 1980 și 1989. Acesta a jucat contra României, la EURO 1984, dar a participat și la CM 1986, fiind coleg de echipă cu Bento, Jordao, Chalana, Nene sau  Fernando Gomes.

Misiunea lui e să reconstruiască echipa

Ricardo Sousa va prelua Petrolul într-un moment delicat pentru ploieșteni. Clubul a cerut intrarea în insolvență și va fi reorganizat din temelii, în termeni mult diferiți de cei precedenți. De la echipă au plecat foarte mulți fotbaliști, Ricardinho, Roche, Papp, Boateng, Aymbetov, Vali Gheorghe, Ignat, Rareș Pop, Jyry, iar lista este deschisă.

Ploieștenii sunt în discuții cu echipe din Turcia pentru cedările mijlocașilor Marco Dulca și Danel Dongmo. Cei doi fuseseră recomandați de antrenorul Mehmet Topal, care a antrenat în trei rânduri pe „Ilie Oană”, ultima dată pe finalul sezonului trecut.

Până la concretizarea tratativelor legate de Dulca și Dongmo, oameni de bază la Petrolul în campionatul recent încheiat, ploieștenii pot da lovitura cu un alt transfer. Este vorba de cedarea lui Denis Radu, care a fost împrumutat în prima jumătate a acestui an la Eyupspor Istanbul, în prima ligă turcă.