Un club al unei Primării importante este pe masa DNA. Zece persoane care nu au muncit o secundă la echipă pot încasa, cumulat, 1,2 milioane de euro!
Clubul sportiv al Primăriei Iași, CSM Iași, se află de o lungă perioadă în centrul unui scandal care a ajuns și pe masa Direcției Naționale Anticorupție. Totul a pornit de la semnarea unor contracte, vara trecută, când echipa retrogradase în ultimul eșalon. În ciuda acestei situații, directorul de la acea vreme, Iustin Jalaboi, a semnat acorduri pe doi ani, cu salarii amețitoare, care ajungeau și la 8.000 de euro net pe lună, cu antrenorul Iulian Stamate și alte handbaliste. Până la urmă, contractele nu au fost puse în practică, generându-se astfel mai multe procese.
Salarii de 8.000 de euro la ultima ligă!
Destituit de primarul Iașului, Mihai Chirica, pe 23 mai 2025, Jalaboi a atenționat noua conducere a clubului că acordurile amintite pot fi reziliate dacă se trimit notificări rapide. Noul director, Dumitru Tomorug, consilier al primarului, instalat în funcție pe 1 iunie 2025, a trimis notificările pe 16 iunie 2025.
Apoi, CSM 2020 a hotărât să nu se bazeze în sezonul 2025-2026 pe Stamate și sportivele care ajunseseră la un acord cu Jalaboi. Drept urmare, tehnicianul și nouă handbaliste, Maria Valentina Bardac, Sara Kovarova, Gomes Barbosa Elaine, Amalia Mihaela Coman, Annie Isabelle Enola Grolliere, Natașa Lovric, Malgorzata Trawczynska, Tatjana Trbovic și Marie-Helene Audrey Amandine Balzinc, au reclamat clubul.
Federația a dat dreptate reclamanților. Pagubă de peste 500.000 de euro în buzunarul ieșenilor
Cinci dintre reclamanți s-au adresat Federației Române de Handbal, câștigând procesele. FRH a olbigat CSM Iași 2020 să plătească 930.000 de lei către Stamate, care avea salarii lunare nete de 7.000 și 8.000 de euro, 534.000 de lei către jucătoarea Bardac, 365.779 lei către jucătoarea Kovarova, 359.028 lei către jucătoarea Barbosa Elaine și 33.958 lei către jucătoarea Coman.
În plus, CSM Iași 2020 este obligată să plătească și cheltuieli de judecată (28.436 lei), dar și dobânzi la sumele amintite, care nu au fost încă achitate, clubul obținând suspendarea plății. În total, gruparea municipalității ieșene trebuie să achite numai pentru salariile celor cinci persoane 2.251.021 lei. Ținând cont și de celelalte aspecte amintite, paguba grupării ieșene depășește 500.000 de euro.
Cinci procese la Tribunalul Iași cu o miză de peste 500.000 de euro
În ceea ce le privește pe Trawczynska, Lovric, Grolliere, Trbovic și Balzinc, acestea au acționat CSM Iași 2020 în instanțele civile, la Tribunalul Specializat Cluj. Acesta a decis să mute procesele la Tribunalul Iași.
Numai din salarii, Trbovic solicită 515.400 lei, Balzinc – 508.800 lei, Trawczynska – 588.000 de lei, Trbovic – 261.000 lei, iar Grolliere – 475.800 lei. În total, este vorba de 2.349.000 lei, dar, ținând cont și de dobânzi și de cheltuielile de judecată, și în acest caz solicitările depășesc, cumulat, 500.000 de euro.
Un proces deja pierdut
Recent, CSM Iași 2020 a pierdut un proces cu o altă handbalistă la care renunțase pe parcursul unui sezon, Juliana Borges Lima. Dată afară de la Iași în 2024, brazilianca a încasat 180.666 lei pentru o perioadă în care nu a jucat la CSM 2020.
Ținând cont de toate litigiile amintite, dacă CSM Iași 2020 va pierde și ultimele cinci procese amintite, va pierde circa 1,2 milioane de euro. Clubul se bazează aproape în exclusivitate pe banii municipalității ieșene, care anul trecut a asigurat circa 99% din buget.
Cazul a ajuns la DNA
Cazurile amintite sunt, de anul trecut, pe masa Direcției Naționale Anticorupție, care a fost sesizată de conducerea ce i-a urmat lui Jalaboi. Și pe parcursul proceselor prezentate în acest articol, conducerea actuală a CSM Iași 2020, club care a reveni în vară în Liga Florilor, a invocat mai multe neregularități.
Astfel, clubul ieșean susține că acordurile prezentate de unele jucătoare sunt falsuri și că FRH a respins cererile de înregistrare a contractelor, care, de fapt, erau simple intenții de colaborare. În schimb, avocatul sportivelor susține că neînregistrarea contractelor de către FRH a fost generată de culpa clubului, jucătoarele neavând vreo obligație legată de înaintarea acordurilor către Federație. FANATIK va urmări subiectul și vă va ține la curent cu evoluția lui.
