Fotbalul mare aplică treptat modelul Super Bowl! Cluburile din România riscă să dispară dacă nu se adaptează

Sunt sigur că uriașa majoritate a cititorilor a urmărit finala UEFA Champions League, disputată duminica trecută. Desigur, nu despre meci în sine îmi propun să discutăm la câteva zile de la un eveniment sportiv de anvergură mondială; am însă o întrebare pentru dumneavoastră: nu vi se pare că finala CL seamănă din ce în ce mai mult cu un alt eveniment sportiv, poate exotic pentru mulți europeni, dar în topul importanței pentru spectatorul nord american? Evident, mă refer la Super Bowl, finala NFL (campionatul de fotbal american).

Ei bine, asupra acestei asemănări (care, luată la bani mărunți, ne arată încotro se îndreaptă fotbalul European) vă propun să zăbovim nițel astăzi. În sezonul 24/25, 27 de cluburi din top 5 ligi europene aveau acționariat nord american. Și asta în condițiile în care regula 50%+1 din Bundesliga blochează apariția unor astfel de investitori. Cum nu putem suspecta fondurile de investiții sau miliardarii de peste ocean de pasiune pentru „soccer”, întrebarea apare firesc: ce caută americanii în fotbalul european? Răspunsul e complex, dar ne întoarcem la discuția despre corporațiile din fotbal.

Sportul american, sub semnul show-biz-ului

În SUA, sporturile profesioniste (cel puțin cele 4 mari – fotbal, baseball, hochei și respectiv baschet) reprezintă o ramură a industriei de divertisment. Oficial, în clasificarea economică americană NAICS, echipele sportive profesioniste întră la Sector 71 – Arts, Entertainment, and Recreation, sub categoria 7112 Spectator Sports. Acolo sunt incluse cluburile/echipele care participă la evenimente live în fața unui public plătitor, atleții profesioniști, cursele și serviciile asociate evenimentelor sportive.

Sportul nord american este de mult timp ambalat și monetizat ca show-biz, iar vedetele din cele 4 sporturi sunt tratate (nu doar de public, ci și de televiziuni sau sponsori) la nivelul vedetelor de la Hollywood. Meciurile devin de cele mai multe ori un pretext pentru evenimente de anvergură destinate unui public care excede cu mult masa suporterilor „tradiționali”. Suporterul este un public de nișă; sportul american este deschis demult tuturor consumatorilor de divertisment. Partidele în sine se transformă într-o simplă etapă (încă importantă) a unui eveniment care împachetează laolaltă sport, spectacol, concert, gastronomie, shopping, călătorie (travel), ospitalitate, merchandising, conținut TV și online.

De altfel, caracterul de divertisment al sportului american este întărit de faptul că în cele 4 ligi profesioniste (NFL, NHL, NBA și MLB) nu există noțiunile „retrogradare”, sau „promovare”. Asta, desigur, pentru a conferi predictibilitate unui business de multe sute de milioane USD anual la nivel de club. Ei bine, aceasta este calea pe care fotbalul nostru (la cel european mă refer, nu la cel local) a pășit deja cu hotărâre, sub presiunea modelului importat din America de Nord și perfecționat de corporațiile UEFA și FIFA. E un drum, oricât am încercă să ne prefacem că nu observam asta, fără întoarcere. Și care, sunt convins, va conduce în timp la și mai multe modificări ce vor separa „bogații” fotbalului de săraci și/sau romantici. Mda… îmi displace profund această realitate, dar e bine să o înțelegem. Pentru că nu e un plan pentru viitor, ci o stare de fapt.

Finala Champions League vs Super Bowl

Revenind, nimic nu devoalează mai bine caracteristicile show-biz-ului importat din SUA decât finala Champions League. Super Bowl-ul american este un eveniment care se întinde pe o întreagă săptămână (Super Bowl week), de luni până duminică (ziua meciului). Concerte, evenimente de brand, prezentări de tehnologie, concerte, ceremonii, festivități – toate acestea au făcut parte din mega evenimentul finalei. De ceva timp, finala Champions League copiază acest model. Finala de la Budapesta a prilejuit un eveniment care a debutat joi și s-a încheiat duminică, la o zi după meci. Nu am nici o îndoială că este doar o chestiune de timp până la „săptămâna finalei CL”. Bun. De ce se întâmplă toate astea? Pentru maximizarea veniturilor, bănuiesc că răspunsul e cât se poate de clar.

Show-biz-ul e o industrie, iar scopul unei industrii este acela de a produce venituri pentru actorii/jucătorii din respectiva industrie. Cele două finale (CL și respectiv NFL) reprezintă vârful unui iceberg mare cât un sezon competițional. Finala (în ambele cazuri) reprezintă bijuteria unui pachet de drepturi TV și publicitate (sponsorii competiției) vândut la începutul sezonului. Deosebirea constând în faptul că reclamele TV din timpul Super Bowl reprezintă o afacere specială, cu clipuri de 30 de secunde vândute pentru 8-10 milioane USD. Asta și pentru că audiența reclamei nu este fragmentată, așa cum se întâmplă în Europa.

Miliardele din drepturi TV/media, adevărata miză

NFL este o competiție în care sunt angrenate 32 de cluburi (francize), Super Bowl reprezentând finala acestei competiții. De altfel, singura competiție din fotbalul American profesionist. Această competiție produce la nivel național nu mai puțin de 13.5 miliarde USD din drepturi TV/media și comerciale. Sunt excluse din acest calcul veniturile produse de fiecare club în parte, din bilete, merchandising, sponsori locali, alte venituri comerciale etc. NFL distribuie sume egale cluburilor, sume care în 2025 s-au ridicat la aproximativ 430 milioane USD pentru fiecare franciză. Toți banii produși la nivel național de corporația NFL se împart așadar în doar 32 de direcții.

Înțelegem poate mai bine de ce a apărut la un moment dat ideea Superligii Europene. Comparativ cu NFL, competițiile europene inter-cluburi (CL, Europa League, Conference) au produs doar 3.6-3.8 miliarde EUR din drepturi TV si comerciale la nivel „central”. În sezonul precedent, PSG și Inter (finalistele Ligii) au încasat 144 și respectiv 136 milioane EUR de la UEFA. Pentru că numărul cluburilor este semnificativ mai mare în Europa. Desigur, la aceste sume se adaugă drepturile TV din fiecare campionat, dar chiar și așa modelul American rămâne unul irezistibil pentru granzii europeni.

Cea mai mare sumă distribuită unui club în Europa prin corporația care organizează competiția locală (Premier League, în acest caz) în sezonul 24/25 a fost cea încasată de Liverpool – 175 milioane lire sterline. În același sezon, Liverpool a încasat de la UEFA aproximativ 100 milioane EUR, semnificativ sub sumele distribuite de NFL.

Spre ce ne îndreptăm?

Fără discuție, tradiția competițiilor interne este reduta care rezistă (încă) în lupta cu tentația unei competiții transnaționale a super-granzilor europeni. Haideți însă să ne imaginăm momentul în care baza de fani „internaționali” o va depăși pe cea locală. Vorbim, evident, de brandurile globale. Acela va fi, probabil, momentul în care tradiția locala se va dilua suficient de mult în cererea globală. Pentru că, atenție, NFL se vede preponderent în SUA; fotbalul european chiar are o audiență cât se poate de mondială. Audiența fotbalului American e limitată de specificul cultural; fotbalul European are un potențial enorm din acest punct de vedere. Iar industria (nu vom mai vorbi atunci de sportul fotbal) va răspunde cererii cu un produs croit pe măsură.

Dacă în politică discutăm despre Europa cu două viteze, în fotbal vom avea probabil mult mai multe categorii. Vom observa din ce în ce mai pregnant o decuplare a brandurilor globale, în timp ce cluburile cu tracțiune exclusiv locală vor avea soarta brandurilor înghițite de competiția cu multinaționalele.

Sună apocaliptic? Poate că da. Însă, vorba americanului, este ceea ce este. Iar cluburile care nu se vor adapta vremurilor, vor fi sortite dispariției în 2-3 generații. Chestiune deja vizibilă astăzi, când vedem deja „fani” ai fotbalului complet neinteresați de cluburile locale, suporteri „de mici” ai marilor branduri internaționale. Timpul doar va accelera acest proces, iar multe cluburi vor dispărea probabil, odată cu noi, pentru că vor rămâne pur și simplu… fără „clienți” (vorba unui clasic…).

Cu siguranță în această categorie intră cluburile care astăzi se uită lung și (mă scuzați pe mine!) tâmp la „activări”, popcorn, nachos și show în pauza meciului în detrimentul specificului local și al valorilor istorice. Pentru că atunci când lupți cu armele uriașilor în acest război asimetric, oricât ți-ai dori victoria, vei pierde la scor. A ține pasul cu vremurile e obligatoriu; a te rupe însă de tradiție și istorie e doar scurtătura spre dispariție.