June 6, 2026

Sportica

Stiri sportive la minut

Turcii anunță că Mirel Rădoi este ca și demis de la Gaziantep. Numele înlocuitorului a fost deja anunțat!

Turcii anunță că Mirel Rădoi este ca și demis de la Gaziantep. Numele înlocuitorului a fost deja anunțat!

Mirel Rădoi a avut parte de un debut de mandat mult sub așteptări la Gaziantep. De la despărțirea de FCSB, tehnicianul a înregistrat patru eșecuri în tot atâtea partide, declanșând speculații în presă cu privire la o demitere iminentă. Turcii au anunțat deja cine este favorit să îi ia locul pe bancă românului.

Turcii anunță că Mirel Rădoi este ca și demis de la Gaziantep

Conform presei din Turcia, Mirel Rădoi este pe punctul de a pleca de la Gaziantep. Clubul pregătește deja strategia pentru sezonul ce urmează, iar tehnicianul român, potrivit, jurnaliștilor, nu face parte din planul de viitor al conducătorilor. Totodată, declarațiile oferite de Rădoi s-au arătat a fi incomode.

„Criză la Gaziantep: Rădoi pleacă, clubul a găsit deja înlocuitor. Apele sunt tulburi la Gaziantep, club care a început deja planificarea pentru noul sezon din Süper Lig. Divergențele de opinie cu actualul antrenor, Mirel Rădoi, și declarațiile acestuia, care au creat disconfort în rândul conducerii, au determinat clubul roș-negru să caute noi soluții pentru banca tehnică”, au notat turcii de la gazetebirlik.com.

Cine e favorit să îi ia locul lui Rădoi

În continuare, presa din Turcia a explicat faptul că Ömer Erdoğan este favorit să îi ia locul lui Mirel Rădoi pe bancă. În vârstă de 49 de ani, Erdoğan cunoaște foarte bine campionatul, în contextul în care le-a pregătit în trecut pe Bursaspor, Karagümrük, Hatayspor, Ankaragücü, Alanyaspor și Sivasspor.

„Gaziantep se pregătește să se despartă de Mirel Rădoi, iar pentru noua stagiune și-a îndreptat atenția către experimentatul antrenor Ömer Erdoğan. În culise se vorbește tot mai intens despre faptul că board-ul administrativ desfășoară un proces riguros de selecție pentru viitorul antrenor, iar Ömer Erdoğan se află în fruntea listei. Conducerea este nemulțumită de atitudinea recentă a lui Rădoi, ceea ce a întărit probabilitatea unei despărțiri iminente.

Dorind să evite orice greșeală în planificarea noului sezon, conducerea clubului a decis să mizeze pe Ömer Erdoğan, un tehnician care cunoaște foarte bine fotbalul turc și care a avut performanțe notabile în mandatele sale anterioare. Se așteaptă ca primele contacte oficiale între cele două părți să aibă loc în zilele următoare”, au mai punctat turcii.