Proiectul privind modificările Legii Sportului, în aer! Totul depinde de decizia celor de la PSD
Noile modificări ale Legii 4, iniţiate de Ionuţ Stroe, care reglementează comportamentul spectatorilor la evenimentele sportive, au fost votate în luna aprilie în Senat. FANATIK a pornit o amplă campanie împotriva acestor amendamente, în condițiile în care multe dintre ele îngrădesc drepturile suporterilor și nu fac altceva decât să îi alunge de la stadion.
Proiectul lui Stroe privind Legea 4, în aer!
Din informațiile noastre, modificările privind Legii Sportului trebuie să treacă de patru comisii parlamentare înainte de a intra la vot în plenul Camerei Deputaților. Marți, 2 iunie, ar fi trebuit să intre la vot în Comisia de Administrație, dar cei de la AUR au scos de pe ordinea de zi acest proiect.
În paralel, AUR are varianta de modificare a Legii 4 propusă de deputatul Ciprian Paraschiv, care trebuie să treacă de cinci comisii parlamentare înainte de a intra la vot în plen. Situația este una complicată pentru ambele variante de modificare a legii, în condițiile în care proiectele legislative trebuie să primească raport pozitiv de la toate cele patru sau cinci comisii. Dacă una dintre comisii dă raport negativ, nu intră la vot în Camera Deputaților.
Votul celor din PSD, decisiv pentru proiectul de modificare
Jocul a devenit unul politic. PNL susține proiectul Stroe, în timp AUR susține, evident, proiectul lui Ciprian Paraschiv. Cheia se află în acest moment la PSD, iar sprijinul lor va înclina balanța spre o variantă sau alta. Contactat pe acest subiect, Ciprian Paraschiv a declarat pentru FANATIK:
„Dacă PSD-ul își dorește să susțină acest proiect (n.r. al lui Stroe), eu sunt convins că va trece foarte ușor prin comisii. Dar, poate se iluminează cei de la PSD şi iau decizia corectă. În acest moment mi se pare nehotărâţi. PNL-ul susține proiectul Stroe. PSD-ul a votat ambele proiecte, și al meu și al lui Stroe, și sunt nehotărâți. În momentul în care PSD-ul va decide ce proiect va susține, probabil ăla va trece”, a explicat Paraschiv pentru publicaţia noastră.
Legea Sportului nu se schimbă până la debutul noului sezon
Ca orizont de timp, lucrurile sunt în ceaţă. Nu se ştie exact când va ajunga una dintre iniţiativele legislative să intre în vigoare, dar cu siguranţă nu se va întâmpla până la începutului noului sezon din SuperLiga, care va debuta în luna iulie.
FANATIK a demarat campania „Respect pentru suporteri” prin care atrage atenţia că unele amendamente din varianta lui Ionuţ Stroe sunt făcute pentru un control sporit al suporterilor de către autorităţi. Există mai multe formulări interpretabile prin care reglementările pot fi aplicate discreţionar. Berea va putea fi consumată în incinta arenelor sportive, dar doar în spaţii amenajate de unde nu se poate vedea meciul.
- 1 aprilie 2026 este data la care a fost adoptată de Senat
- 800 – 15.000 de lei este intervalul amenzilor pentru fani
