June 6, 2026

Sportica

Stiri sportive la minut

Oficial! Începe revoluția la Rapid! Primul nume important care pleacă după venirea lui Daniel Pancu

Oficial! Începe revoluția la Rapid! Primul nume important care pleacă după venirea lui Daniel Pancu

Rapid intră într-o nouă eră odată cu venirea lui Daniel Pancu. Giuleștenii au început deja pregătirile pentru sezonul următor, anunțând în acest sens o plecare importantă. Clubul bucureștean și-a informat suporterii că Mauro Pederzoli, cel care a îndeplinit funcția de director sportiv în ultimul an, nu mai continuă la echipa de sub Podul Grant.

Rapid a anunțat oficial plecarea lui Mauro Pederzoli

Sezonul recent încheiat a lăsat un nou gust amar suporterilor Rapidului, dar și conducerii. Echipa a ratat principalele obiective, iar mandatul lui Costel Gâlcă a ajuns astfel la final. În locul său a fost adus Daniel Pancu, iar venirea sa a marcat la rândul ei o altă plecare importantă. Italianul Mauro Pederzoli nu va mai lucra la Rapid, după ce fusese directorul sportiv al clubului.

„Colaborarea dintre FC Rapid și directorul sportiv Mauro Pederzoli a ajuns la final. Pe această cale, îi mulțumim pentru munca depusă, profesionalismul și dedicarea sa și îi urăm mult succes în viitor. Grazie, Mauro!”, este mesajul postat de Rapid pe pagina oficială de Facebook a echipei.

Mauro Pederzoli, criticat vehement

Mauro Pederzoli nu a avut o ședere prea liniștită la Rapid, numele său figurând în diverse scandaluri. Cel mai notabil astfel de eveniment a fost cel legat de amendarea lui Andrei Borza, după ce jucătorul fusese în timpul liber la un festival de muzică la începutul sezonului. Giovanni Becali a răbufnit la adresa lui Pederzoli, pe care l-a criticat extrem de dur. „A fost la spectacol, i-au dat amendă 600 de euro, dar pe ce bază? Dacă vrea domnul Șucu să știe ce se întâmplă la Rapid, îi spun eu.

Nu m-am băgat, dar o să-i spun eu ce oameni are la Rapid. Cum poți tu, director sportiv, să dai amendă jucătorului, mai ales când ai un președinte acolo, care e și acționar minoritar. Domnul Șucu a făcut o greșeală mare să-i dea frâu liber unui om care n-a făcut altceva în 30 de ani decât să stea pe bancă lângă antrenor. A fost în China cu Dan Petrescu și-i ducea geanta”, spunea, printre altele, Giovanni Becali în exclusivitate la Giovanni Show.

Un alt caz pentru care Mauro Pederzoli și-a atras antipatii a fost refuzul de a-l aduce la Rapid pe Andrei Coubiș, fundașul central care a impresionat la U Cluj în acest sezon. „I-a spus că nu e de Rapid. Pederzoli i-a spus lui Dan Șucu să facă cum consideră, dar nu i-l recomandă”, dezvăluia același Giovanni Becali la Giovanni Show.

Ce salariu avea Mauro Pederzoli la Rapid

Mauro Pederzoli sosea la Rapid în luna iunie a anului trecut, după cum FANATIK anunțase în exclusivitate. Italianul a fost văzut ca un adevărat plus pentru echipă datorită experienței sale, dar și după sezonul 2024/2025 extrem de modest al giuleștenilor. El fusese anterior director sportiv la Parma, fiind implicat în transferurile lui Dennis Man și Valentin Mihăilă.

La momentul semnării contractului cu Rapid, Pederzoli s-a înțeles cu conducerea echipei pentru două sezoane. FANATIK a aflat încă de atunci că acesta va încasa 17.500 de euro lunar, iar însuși Dan Șucu i-a pus la dispoziție casă și mașină de serviciu. De asemenea, italianul avea prevăzute în contract prime de obiectiv:

  • Pentru câștigarea titlului în SuperLiga
  • Pentru intrarea în grupa de Champions League
  • Pentru intrarea în grupa de Europa League