Decizia fotbalistului de 200 de milioane de euro, înaintea startului Campionatului Mondial!
Cei 26 de jucători care vor reprezenta echipa națională a Spaniei la Cupa Mondială din Statele Unite, Mexic și Canada, și-au ales numerele pe care le vor purta pe tricourile lor la marea competiție care începe la 11 iunie.
Lamine Yamal va purta numărul 19
Iar Spania și-a ales un decar inedit, care nu este Lamine Yamal, cel mai bine cotat fotbalist al echipei, evaluat la 200 de milioane de euro (la fel ca Mbappe – Franța și Haaland – Norvegia). Acest lucru a fost confirmat de Federația Spaniolă, care a oferit lista finală cu numerele pe care fiecare jucător le va purta.
Cu numărul 10 va evolua Dani Olmo, care nu este un titular indiscutabil în echipa lui De Fuente. Lamine Yamal va purta numărul 19, același pe care l-a avut la EURO 2024, unde ibericii au triumfat, cu el în prim plan. La vremea aceea, Yamal avea 16 ani.
Pedri, unul dintre liderii echipei va purta numărul 20, iar Rodri, care a preluat banderola de căpitan de la Morata, va fi numărul 16. În poartă, numărul 1 îi va reveni lui David Raya, în timp ce Unai Simón va purta 23. Joan Garcia, de la Barcelona, care a debutat împotriva Egiptului acum câteva luni pe stadionul RCDE, al fostei echipe Espanyol, va purta tricoul cu numărul 13.
Spania debutează contra Capului Verde
Un număr inedit a ales Gavi, care va purta numărul 9, numărul de la debutul său. Marc Pubill, care nu și-a făcut încă debutul, va purta numărul 2, preluat de la Dani Carvajal, iar colegul lui Radu Drăgușin, Pedro Porro, de la Tottenham, va juca cu numărul 12.
Spania face parte din Grupa H, de la Cupa Mondială, unde va juca împotriva Capului Verde (15 iunie), Arabiei Saudite (21 iunie) și Uruguayului (26 iunie). Până la debut, ibericii vor juca două amicale: cu Irak (4 iunie) și Peru (8 iunie).
Spaniolii sunt socotiți principalii favoriți la câștigarea Cupei Mondiale. Pe locul doi, în opinia specialiștilor, este Franța, urmată de Anglia și Portugalia. Argentina, campioana en-titre, este abia pe locul 6, după Brazilia, dar înaintea Germaniei.
Numerele pe care le vor purta spaniolii la Cupa Mondială
David Raya (1), Marc Pubill (2), Grimaldo (3), Eric Garcia (4), Marcos Llorente (5), Merino (6), Ferran Torres (7), Fabián (8), Gavi (9), Dani Olmo (10), Yeremy (11), Pedro Porro (12), Joan Garcia (13), Laporte (14), Álex Baena (15), Rodri (16), Nico Williams (17), Zubimendi (18), Lamine Yamal (19), Pedri (20), Oyarzabal (21), Cubarsí (22), Unai Simón (23), Cucurella (24), Víctor Muñoz (25) și Borja Iglesias (26).
