Profesorul din Aușeu acuzat de pedofilie, despre care toate instituțiile știau ce făcea cu minorii, a fost arestat. Ce transmit procurorii
Profesorul de matematică din Aușeu, despre care părinți, elevi și chiar foști angajați ai școlii spuneau de ani de zile că avea un comportament greu de imaginat față de minori, a fost în cele din urmă reținut. După luni întregi în care cazul a stârnit revoltă în comunitate și după o serie de dezvăluiri publicate de FANATIK, ancheta pare să fi făcut primul pas concret împotriva cadrului didactic acuzat că și-ar fi agresat sexual elevii.
Profesorul pedofil din Aușeu, arestat
„A fost reținut profesorul de la Aușeu pentru 24 ore. Are la dosar 4 infracțiuni de agresiune sexuală. Azi dimineață au fost percheziții”, au dezvăluit, pentru FANATIK, surse din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor. Reținerea vine după o perioadă tensionată, în care cazul a fost ținut în atenția publică de dezvăluirile FANATIK încă de acum o lună. Atunci, profesorul de matematică Adrian Botici, fost director al Școlii Gimnaziale „Alexandru Roman” din Aușeu, era deja vizat de acuzații extrem de grave privind comportamente inadecvate față de elevi minori, inclusiv mesaje compromițătoare și presupuse tentative de racolare a unor copii vulnerabili.
În tot acest timp, ancheta penală a bătut pasul pe loc, fiind desfășurată multă vreme „in rem”, adică fără inculpare directă, în ciuda numărului mare de sesizări și a probelor prezentate în spațiul public: declarații ale elevilor, rapoarte DGASPC și capturi de ecran ale unor conversații suspecte. Situația a fost cu atât mai controversată cu cât profesorul a continuat să activeze în sistemul de învățământ, deși existau plângeri și chiar măsuri disciplinare interne împotriva sa.
FANATIK a relatat pe larg despre cazul din Bihor
Pe 19 mai 2026, FANATIK relata deja că dosarul părea blocat, iar profesorul nu fusese încă audiat în mod formal, în pofida suspiciunilor tot mai numeroase. Elevii care îl acuzau ar fi fost nevoiți să își continue cursurile, fiind mutați la alte clase, în timp ce conducerea școlii încerca să gestioneze un scandal care se amplifica de la o zi la alta. În paralel, fostul director a contestat sancțiunile primite, deschizând un nou front juridic împotriva instituției.
În spațiul public au apărut și acuzații privind lipsa de reacție a autorităților locale și educaționale, existând voci care susțin că informațiile despre comportamentul profesorului ar fi fost cunoscute de ani de zile, fără ca acestea să fie urmate de măsuri ferme. Fost angajat al școlii a vorbit despre sesizări repetate trimise către instituții ale statului, inclusiv poliție și inspectorat, încă din 2021, fără rezultate concrete.
Unul din cele mai grave cazuri de abuz în școală din ultimii ani
În tot acest context, conducerea școlii a susținut constant că a acționat în limitele legii, aplicând sancțiuni disciplinare și încercând să protejeze elevii, în timp ce dosarul penal își urma cursul. Situația a generat tensiuni între părinți, profesori și administrația locală, iar imaginea instituției de învățământ a fost grav afectată.
Reținerea de acum schimbă însă radical dinamica acestui caz. Ancheta intră într-o fază în care procurorii vor trebui să stabilească exact întinderea faptelor și responsabilitatea penală a profesorului, pe baza probelor strânse în ultimele luni. Dacă acuzațiile se confirmă în instanță, dosarul ar putea deveni unul dintre cele mai grave cazuri de abuz din mediul școlar din ultimii ani. Pentru moment, comunitatea din Aușeu rămâne în așteptare, iar cazul care părea să se blocheze în birocrație și tăcere instituțională a ajuns, în cele din urmă, în punctul în care justiția va trebui să dea răspunsuri clare.
