Bogdan Baratky scrie cea mai dificilă cronică de meci Rapid – Universitatea Craiova 0-0: „Slavă Domnului că s-a terminat!”

Final de sezon. Slavă Domnului că s-a terminat; asta e cea mai întâlnită reacție printre suporterii rapidiști. Un nou loc 5, o nouă oglindă pusă în fața mediocrității perene din Giulești, încă un abonament care se alătură trist colecției din sertar. Da…”campionii mediocrității”; acesta ar trebui să fie sloganul proiectului care a debutat sub genericul “Red Bull Salzburg” și a eșuat (pentru al patrulea an consecutiv) în mlaștina belșugului irosit cu nonșalanță și a incompetenței manageriale. Un rezultat, previzibil de altfel, al experimentului “fotbal fără oameni de fotbal și Rapid fără rapidism”, care a transformat incredibila emulație de acum 4-5 ani într-o depresie cronică și profundă.

Stadionul Giulești, în depresie la meciul cu Universitatea Craiova

Nici nu e nevoie să intri în stadion ca să palpezi depresia; ea se simte din stradă, cu 2 ore înainte de meci. La Potcoava micii aterizează nefiresc de repede pe masă, pentru că oferta depășește cu mult cererea, iar îmbulzeala de la porți e o amintire din ce în ce mai blurată. De altfel, surse bine informate care doresc să își păstreze anonimatul susțin că echipa de management a clubului Rapid va fi în corpore transferată la Primăria Municipiului București, cu misiunea de a rezolva problema traficului bucureștean, după modelul descongestionării Caii Giulești în zi de meci.

Bogdan Baratky scrie după Rapid – Universitatea Craiova cea mai dificilă cronică de meci

Conducând în drum spre casă m-am tot gândit la textul pe care urma să-l aștern pe hârtia virtuală. Și vă rog să mă credeți că mult mai ușor am găsit inspirație după înfrângeri dureroase. A fost un meci inutil, jucat doar pentru că trebuie, iar asta s-a văzut din primul până în ultimul minut.

O trupă care a câștigat totul și care a petrecut pe măsură după finala campionatului din etapa precedentă a întâlnit o echipa fărâmițată, ciobită, descompusă. O replică a clubului, de altfel. Dacă oltenii au jucat la București cu detașarea echipei care și-a îndeplinit deja toate obiectivele, Rapidul a încercat să mimeze fotbalul în ciuda atmosferei apăsătoare instalate deja de câteva etape în Giulești. Cu managementul parțial plecat deja (Carciug, Mereuță, Sandu…incredibil cu ce nume am ajuns să asociem ideea de management la Rapid…) sau pe picior de plecare de 2-3 luni (Pederzoli), cu antrenorul și mulți jucători la final de contract, e nevoie de multă forță mentală să găsești motivația de a juca fotbal.

Constant și consecvent cu sine însuși, Gâlcă își păstrează până la final rigiditatea și inadecvarea. Koljic și Dobre se regăsesc în primul 11, deși acesta chiar era un meci în care puteam improviza. Am fi putut vedea mai mulți tineri în primul 11, sau în lot. Meciul ăsta putea fi un premiu binemeritat pentru vârfurile generației de la U17, câștigătorii Cupei în finala cu Farul. Gâlcă nu simte lucrurile astea și, la final de contract, nici nu prea mai era treaba lui. Ar fi putut interveni clubul, desigur, dar vă invit să personalizați dumneavoastră conceptul de club la Rapid.

Cine ar fi putut cere sau impune asta? Absent de-a lungul sezonului în formulă completă, clubul a lipsit (cât se poate de firesc) la apel și în ultima seară fotbalistică a sezonului. O structură sportivă și administrativă dezmembrată la propriu (din care, vorba-ceea, a dispărut până și punctul fix) a preferat să urmărească pasiv ultima convulsie a unei echipe care înțelesese de câteva etape că performanta și Giuleștiul sunt două noțiuni pur și simplu incompatibile. Aioani – Onea, Ciobotariu, Pașcanu, Sălceanu – Keita, Grameni – Moruțan, Christensen, Dobre – Koljic. Clasicul 4-2-3-1, într-o formulă aleasă parcă de miza punctelor. Dincolo, oltenii propun un 11 de rezerve, dar citind numele constați că (aproape) oricare dintre ei putea fi titular. E cu siguranță una dintre explicațiile succesului, pentru că de la mijloc în sus oricare dintre numele propuse de Coelho e un candidat serios la primul 11.

Rapid – Universitatea Craiova, un meci în care totul a părut fără noimă

La pauză oaspeții lasă impresia că vor să forțeze victoria, prin schimbările operate. Intră Screciu și Cicâldău, dar se joacă în continuare din obligație. Gâlcă răspunde în minutul 63, când Moruțan e înlocuit de Borza. Dobre trece în dreapta, iar Borza intră în extrema stângă, deși pe bancă aveam un Gheorghe, sau un Drillon. Coelho ridică mănușa, nu rămâne mai prejos și îl trimite în teren pe Bancu, în poziție de inter. Într-o astfel de seară nu miră pe nimeni folosirea lui Drillon ca mijlocaș ofensiv, cu Borza extremă stânga până la final. Se termină 0-0, după un meci relativ echilibrat ca posesie, dar în care Craiova a ratat mai mult, din poziții mai clare. Irelevant și inutil, într-un meci în care totul a părut fără noimă.

Încheiem astfel încă un sezon după care, oricât am încerca să o evităm, concluzia e una singură: Rapidul nu știe și nu poate să facă performanță. Totul este atât de profund greșit, încât a repara e un demers sortit din start eșecului. Demolarea și reconstrucția sunt singurele opțiuni viabile, dar cine mai are timp, răbdare și nervi pentru asta, după atâția ani și atâția bani? Fidelă principiului “am început împreună, continuăm în neștire”, organizația se va alinia pentru al optulea sezon consecutiv în spatele aceluiași conducător, iluzionându-se că deznodământul va fi diferit. Remarcabilă totuși abilitatea de a ucide atât de cinic speranța chiar înainte de debutul sezonului…

Pancone, atenție la Terry Pratchett!

Relaxat pentru moment, Pancu (poate cel mai alintat copil al Giuleștiului) privește încrezător spre viitor, sperând că mai rău nu se poate, iar de aici (de la pământ, adică) nu o putem lua decât în sus. Ceea ce îmi amintește de butada lui Terry Pratchett: când crezi că ai atins fundul prăpastiei, amintește-ți că poți să mai și sapi.

Evident, vom avea suficient timp să discutăm despre viitorul sezon, însă ceea ce cred că încă nu a înțeles Pancone este că tocmai a schimbat un club fără bază de pregătire cu o bază de pregătire fără club. Timpul ne va demonstra (și nouă și lui) dacă a fost un schimb avantajos. Și pentru el și pentru noi sper din tot sufletul că DA.