June 6, 2026

Sportica

Stiri sportive la minut

Liverpool sparge banca din nou: 100 de milioane de euro pentru înlocuitorul lui Mohamed Salah

Liverpool sparge banca din nou: 100 de milioane de euro pentru înlocuitorul lui Mohamed Salah

Arne Slot și Liverpool plănuiesc o nouă vară nebună pe Anfield. După ce au cheltuit aproape 500 de milioane de euro în precedenta fereastră de mercato interstagională, „cormoranii” par să repete aceeași rețetă și în 2026. Prima țintă a fostei campioane din Premier League este Yan Diomande, tânărul atacant de numai 19 al celor de la RB Leipzig, noul „puști-minune” din Bundesliga.

Yan Diomande, înlocuitorul lui Mohamed Salah la Liverpool? Leipzig îi cere lui Liverpool 100 de milioane de euro!

Odată cu finalul stagiunii 2025/2026, putem spune că se încheie o eră la Liverpool. Mohamed Salah, cel mai important jucător al „cormoranilor”, va părăsi clubul după nu mai puțin de 9 sezoane petrecute pe Anfield. Astfel, șefii grupării din Merseyside încearcă să-i găsească un înlocuitor pe măsură egipteanului, si se pare că cea mai bună variantă vine din Bundesliga, mai exact de la RB Leipzig.

Este vorba despre Yan Diomande, atacantul ivorian în vârstă de 19 ani, care a impresionat în actuala stagiune sub comanda lui Ole Werner. Potrivit celor de la The Athletic, scouterii lui Liverpool l-au urmărit îndeaproape pe fotbalistul african în ultimele luni, iar prestațiile sale excelente i-au convins pe oficialii „cormoranilor” să facă pasul cel mare în următoarea perioadă de mercato.

Leipzig rămâne însă fermă pe poziții, jurnaliștii britanici precizând că gruparea de pe Red Bull Arena solicită nu mai puțin de 100 de milioane de euro pentru a-i da drumul lui Diomande. Chiar și așa, Liverpool pare că este dispusă să plătească această sumă, o veste care a stârnit reacții mixte în rândul fanilor. Pe de-o parte, unii dintre suporteri sunt încântați că talentatul ivorian ar putea ajunge să îmbrace tricoul roșu, însă pe de altă parte, câțiva dintre ei sunt extrem de rezervați, asta după ce în stagiunea precedentă, favoriții lor nu au reușit să câștige niciun trofeu, deși clubul a investit aproape 500 de milioane de euro în transferuri.

Yan Diomande va reprezenta Coasta de Fildeș la Cupa Mondială!

Yan Diomande a semnat cu RB Leipzig în vara precedentă, fiind transferat de la Leganes în schimbul a 20 de milioane de euro, iar în primul sezon petrecut în Bundesliga, acesta a impresionat de-a dreptul. În cele 33 de apariții pentru „tauri” în campionat, ivorianul a înscris 12 goluri și a oferit 9 pase decisive, având cele mai multe contribuții ofensive din cadrul echipei.

Astfel, Diomande și-a făcut loc și în cadrul primei reprezentative a Coastei de Fildeș, alături de care a participat la Cupa Africii pe Națiuni (ediția 2025/2026), o competiție la care „elefanții” au ajuns până în sferturile de finală, fiind eliminați de Egipt, scor 2-3. Până în acest moment, el a strâns 9 selecții și a marcat de trei ori pentru selecționata condusă de Emerse Fae.

Totuși, posibilul viitor atacant al lui Liverpool va avea o nouă șansă de afirmare, iar de această dată, scena va fi una mult mai mare, și anume Cupa Mondială din SUA, Canada și Mexic, el fiind convocat de Fae în lotul final de 26 de jucători al ivorienilor pentru turneul final. În prezent, Diomande este cotat la 75 de milioane de euro, potrivit Transfermarkt.